Opera Brașov pierde procesele cu angajații și trebuie să achite peste 10 milioane de lei. În unele cazuri, familii de salariați vor primi peste 200.000 de lei
Adaugă Actualitate.net la sursele preferate în GooglePeste 200 de angajați ai Operei Brașov vor primi diferențe salariale stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, după ce au contestat modul în care le-au fost calculate veniturile începând cu anul 2021. Valoarea totală a sumelor pe care instituția trebuie să le achite depășește 10 milioane de lei și va fi suportată din bugetul Municipiului Brașov.

Diferențele salariale au fost obținute în instanță
Procesele au vizat aplicarea Legii nr. 353/2007, care reglementează organizarea și funcționarea instituțiilor și companiilor de spectacole sau concerte.
Angajații au solicitat plata diferenței dintre salariile încasate și cele pe care le considerau datorate potrivit legislației. Instanțele le-au dat dreptate, iar hotărârile definitive obligă Opera Brașov să achite sumele restante.
Cum instituția este finanțată din bugetul local, plata acestor drepturi salariale va fi făcută din bugetul Municipiului Brașov.
Peste 5 milioane de lei anul acesta, alte milioane în 2026
Majoritatea celor 227 de angajați ai Operei Brașov vor beneficia de aceste plăți.
În bugetul din acest an au fost prevăzute 5,4 milioane de lei pentru achitarea unei părți din drepturile salariale stabilite de instanțe. Alte peste 5 milioane de lei vor trebui plătite anul viitor, în baza unor hotărâri definitive pronunțate ulterior.
În unele cazuri, diferențele salariale depășesc 100.000 de lei pentru un singur angajat. Există și situații în care atât soțul, cât și soția sunt angajați ai instituției, iar suma cumulată pe care familia o va încasa depășește 200.000 de lei.
Primarul George Scripcaru: „În ultimii trei ani s-au alocat suplimentar 43 de milioane de lei”
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că municipiul a alocat în ultimii trei ani încă 43 de milioane de lei pentru plata salariilor de la Opera Brașov, peste bugetele aprobate inițial.
Potrivit acestuia, odată cu plata celor 5,4 milioane de lei din acest an și a sumelor care urmează să fie achitate în perioada următoare, suplimentările pentru drepturile salariale vor ajunge la aproximativ 53 de milioane de lei.
„Lucrurile au fost scăpate de sub control cu ani în urmă și lucrurile le vedem astăzi. În ultimii 3 ani, s-au dus 43 de milioane de lei în plus la Operă pentru salarii, față de bugetele aprobate. Luna aceasta s-au mai adăugat 5,4 milioane de lei și se vor mai adăuga alte peste 5 milioane de lei perioada viitoare.
Deci vor fi în jur de 53 de milioane de lei care se adaugă în plus pentru drepturi salariale și municipiul a fost pus doar la livrat, adică ni s-a spus: «Dați-ne bani, dați-ne bani». Municipiul nu a fost parte din această procedură. Tocmai de aceea orice demers care se inițiază de către un angajat va trebui să aibă parte de servicii juridice, astfel încât instituția să fie reprezentată în orice litigiu și orice proces”, a declarat George Scripcaru.
Opera își caută avocați pentru procesele aflate pe rol
Pe lângă dosarele soluționate definitiv, Opera Brașov mai are și alte litigii salariale cu angajații.
În ședința Consiliului Local Brașov din 31 iulie a fost aprobată contractarea unor servicii externe de consultanță juridică și reprezentare în instanță. Potrivit documentelor aprobate, măsura este necesară deoarece instituția are un singur post de consilier juridic, iar persoana care ocupă funcția se află în perioada de probă, în timp ce numărul și complexitatea litigiilor depășesc capacitatea de reprezentare a instituției.
Opera Brașov are în prezent 227 de angajați, după o reorganizare prin care organigrama a fost redusă cu 13 posturi, dintre care două erau ocupate.















