O proteină ar putea ajuta sistemul imunitar să lupte mai bine cu cancerul

O nouă analiză publicată în revista Ferroptosis and Oxidative Stress evidențiază rolul unei proteine numite ZBP1, pe care cercetătorii o consideră o verigă importantă între deteriorarea materialului genetic al celulelor și activarea sistemului imunitar împotriva cancerului. Potrivit autorilor, stimularea acestui mecanism ar putea transforma tumorile care răspund slab la imunoterapie în tumori mult mai vulnerabile la tratament.

ZBP1 este o proteină cunoscută inițial pentru rolul său în apărarea organismului împotriva virusurilor. Cercetările recente au arătat însă că aceasta poate detecta și modificări ale ADN-ului și ARN-ului care apar în celulele supuse unui stres intens, inclusiv în celulele canceroase.

Aceste modificări sunt generate de procese precum deteriorarea ADN-ului, erori de procesare a ARN-ului sau activarea unor secvențe genetice inactive, fenomene întâlnite frecvent în multe tipuri de cancer.

Atunci când detectează aceste modificări, ZBP1 declanșează necroptoza, o formă de moarte celulară programată diferită de apoptoză.

Spre deosebire de apoptoză, necroptoza produce un răspuns inflamator puternic. Celulele canceroase distruse eliberează antigene și molecule care atrag și activează sistemul imunitar, facilitând recunoașterea și atacarea tumorii de către limfocitele T.

Autorii susțin că acest mecanism ar putea transforma tumorile „reci”, care sunt slab infiltrate de celule imunitare și răspund dificil la imunoterapie, în tumori „calde”, mult mai sensibile la tratamentele moderne.

Analiza discută mai multe modalități prin care această cale biologică ar putea fi activată, inclusiv utilizarea unor medicamente epigenetice, a inhibitorilor de procesare a ARN-ului și a altor compuși care cresc nivelul structurilor genetice detectate de ZBP1.

Cercetătorii propun și combinarea acestor terapii cu metode care cresc local stresul oxidativ în tumori sau cu sisteme de administrare bazate pe nanotehnologie, pentru a limita efectele asupra țesuturilor sănătoase.

Autorii subliniază că este vorba despre o analiză a cercetărilor existente și nu despre un studiu clinic. Înainte ca această strategie să poată fi aplicată pacienților, vor fi necesare studii care să identifice biomarkeri pentru activitatea ZBP1, să stabilească cele mai eficiente combinații terapeutice și să evalueze riscul unor reacții inflamatorii excesive.

Dacă aceste obstacole vor fi depășite, activarea căii ZBP1 ar putea deveni o nouă metodă de creștere a eficienței imunoterapiei și de combatere a rezistenței unor tumori la tratamentele actuale.