Gigi Becali îl desființează pe Călin Georgescu după ce politicianul s-a operat la genunchi în Germania: „Cum să știe doctorul să opereze piciorul? "Cum să te operezi, dacă medicii sunt o invenție pentru frică?”

5 minute
Publicat:
Autor: Alex Maricica

Gigi Becali l-a atacat pe Călin Georgescu, după ce acesta a fost văzut în cârje la un protest din Piața Constituției. Deputatul AUR și-a ieșit din fire și a rememorat afirmațiile recente ale politicianului despre medicină care sunt total diferite față de ceea ce face, de fapt, politicianul suveranist.

Imagine articol

Călin Georgescu a fost prezent, sâmbătă, la un protest organizat în Piața Constituției, unde a apărut sprijinindu-se în cârje. Politicianul a suferit recent o intervenție chirurgicală la genunchi într-un spital din Germania. Apariția sa a devenit subiect de discuție, în special pentru Gigi Becali, care a criticat dur declarațiile anterioare ale lui Georgescu despre sistemul medical.


Gigi Becali despre Georgescu: „Cum să spui că medicina a fost inventată pentru frică?”

Gigi Becali a ridiculizat viziunea exprimată de Călin Georgescu cu privire la medicină, reamintind că, în urmă cu două luni, politicianul susținea că medicina este o invenție menită să genereze frică în rândul populației.

„Băi, cum să îl susții pe un om care spune că medicina a fost inventată pentru frică? Numai când spune asta trebuie să te gândești: bă, ăsta are o injecție în cap? Sau ceva nebunii în capul lui?”, a declarat Gigi Becali, exprimându-și nedumerirea față de afirmațiile lui Georgescu.

Latifundiarul din Pipera a continuat să ironizeze ideea că cineva ar putea să conteste competențele medicilor, mai ales în contextul tocmai Călin Georgescu a făcut asta recent, iar acum a fost operat tocmai de doctori. Și colac peste pupăză, politicianul a ales Germania, nu România, pentru intervenția de menisc la genunchi.

„Dacă nu era doctorul, care cică a fost inventat pentru frică, Călin Georgescu nu avea părul ăla pămătuf. El se operează singur? Cum să știe doctorul să opereze piciorul?”, a spus Gigi Becali

Latifundiarul a dus ironia mai departe, sugerând că, după logica lui Georgescu, oamenii ar trebui să renunțe la tehnologie și să revină la mijloacele arhaice de trai

„După mintea lui, mâine nu mai am mașină, am cal și căruță, că noi ne întoarcem la rădăcini.”, a mai spus latifundiarul din Pipera.


Gigi Becali l-a atacat pe Călin Georgescu pe mai multe fronturi

Gigi Becali a mai contestat ideea susținută de Călin Georgescu privind întoarcerea la valorile tradiționale și la autosuficiență. „Cum să spui că trecem la identitatea noastră și să ne îmbogățim că cultivăm pământul? Suntem grânarul Europei, dar tot nu ne îmbogățim”, a afirmat Becali, respingând ideea că agricultura tradițională ar putea aduce prosperitate.

De asemenea, Becali a adus în discuție și beneficiile integrării în Uniunea Europeană, contrar pozițiilor eurosceptice exprimate de Georgescu: „Nu ne-a dat Europa nimic? Europa ne-a dat autostrăzi, o civilizație, adică banii lor. Ia acum 10 ani și uită-te acum.”

Latifundiarul a adăugat și o critică la adresa ideii că vindecarea ar putea veni prin metode alternative, sugerând că astfel de concepții au legătură cu practicile oculte.

„E adevărat, e posibil, dar magia e de la draci. Când faci magie sau vrăji, cu cine faci? Cu demonii care sunt duhuri necurate.”

Declarațiile lui Gigi Becali vin într-un context în care Călin Georgescu a adoptat, în repetate rânduri, o poziție critică față de medicina convențională și a promovat idei privind reîntoarcerea la valorile tradiționale, stârnind controverse în spațiul public.

În urmă cu câteva zile, Gigi Becali a declarat că va candida independent la alegerile prezindențiale pentru a scăpa țara de Călin Georgescu, deși AUR a ales să-l susțină la alegerile prezidențiale pe politician.

Urmărește-ne pe Google News

Google News Google News
Ne găsești și aici: Google Play App Store Facebook

Mai multe pentru tine

🪙 Curs valutar BNR
  • EUR 4.98
  • USD 4.57
  • CHF 5.2
  • GBP 5.92
  • BGN 2.54
  • RUB 0.05
  • MDL 0.25
🌡️ Vremea în România
  • Bucuresti 7°C icon
  • Cluj-Napoca 4°C icon
  • Constanta 7°C icon
  • Iasi 6°C icon
  • Brasov 2°C icon
  • Timisoara 4°C icon
  • Craiova 5°C icon