De ce se mărește prostata la bărbați odată cu vârsta. Descoperirea oamenilor de știință în privința tratamentelor
Adaugă Actualitate.net la sursele preferate în GoogleMilioane de bărbați se confruntă, pe măsură ce înaintează în vârstă, cu o problemă care le poate afecta considerabil calitatea vieții: mărirea prostatei. Deși afecțiunea este extrem de răspândită, mecanismele care determină creșterea acestei glande nu sunt pe deplin înțelese. Acum, cercetătorii americani au identificat un tip distinct de celule care ar putea explica de ce prostata se mărește într-o anumită regiune și care, în viitor, ar putea deveni o țintă pentru noi tratamente.
O echipă de cercetători de la Universitatea Johns Hopkins, din Statele Unite, a identificat o populație de celule care ar putea avea un rol important în dezvoltarea hiperplaziei benigne de prostată, o afecțiune caracterizată prin creșterea necanceroasă a glandei prostatice.
Descoperirea, prezentată de publicația ScienceAlert pe 25 octombrie 2026, se bazează pe un studiu publicat în septembrie în revista științifică The Journal of Pathology.
Rezultatele oferă noi indicii despre procesele biologice care determină mărirea prostatei și ar putea contribui, în timp, la dezvoltarea unor metode mai precise de prevenire și tratament.
De ce se mărește prostata după vârsta de 50 de ani
Prostata este o glandă a sistemului reproducător masculin, situată sub vezica urinară, care înconjoară o porțiune a uretrei, canalul prin care urina este eliminată din organism.
Odată cu înaintarea în vârstă, prostata poate crește în volum, fenomen cunoscut sub denumirea de hiperplazie benignă de prostată.
Afecțiunea este una dintre cele mai frecvente probleme urologice întâlnite la bărbații de peste 50 de ani.
Pe măsură ce prostata se mărește, poate comprima uretra, îngreunând eliminarea urinei.
Printre simptomele frecvente se numără urinarea repetată, inclusiv în timpul nopții, jetul urinar slab, dificultatea de a începe urinarea și senzația că vezica nu a fost golită complet.
Deși modificările hormonale, inflamația și proliferarea celulară sunt considerate factori importanți, oamenii de știință nu au reușit până acum să explice complet de ce această creștere apare predominant într-o anumită regiune a prostatei.
Descoperirea cercetătorilor americani: un tip de celule ascuns în jurul uretrei
Pentru a înțelege mai bine fenomenul, cercetătorii de la Johns Hopkins au analizat țesut prostatic necanceros recoltat de la zece bărbați care au fost supuși unor intervenții chirurgicale pentru cancer de prostată localizat.
Oamenii de știință au prelevat probe din cele trei regiuni anatomice principale ale prostatei și au examinat activitatea genelor în aproape 130.000 de celule individuale.
Analiza a fost realizată printr-o tehnologie avansată numită secvențiere ARN la nivelul celulelor individuale, care permite identificarea genelor active în fiecare celulă.
Rezultatele au evidențiat patru subtipuri distincte de celule epiteliale bazale, dintre care unul a atras în mod deosebit atenția specialiștilor.
Aceste celule, denumite WIF1-pozitive sau WIF1+, se găsesc în concentrații ridicate în zona de tranziție a prostatei, regiunea care înconjoară uretra și în care se dezvoltă, de regulă, hiperplazia benignă.
În celelalte regiuni ale prostatei, același tip de celule era mult mai rar întâlnit.
Mai mult, cercetătorii au observat că aceste celule erau prezente în număr semnificativ mai mare în țesuturile provenite de la pacienți cu prostată mărită.
Ce rol ar putea avea aceste celule în creșterea prostatei
Analizele au arătat că celulele WIF1+ prezintă caracteristici moleculare asociate cu remodelarea țesuturilor și cu procesele de creștere și dezvoltare celulară.
Unele dintre genele active în aceste celule răspund la androgeni, hormoni sexuali masculini din care face parte și testosteronul.
Cercetătorii consideră că aceste particularități ar putea influența mediul biologic din jurul uretrei, favorizând modificările care duc la mărirea prostatei.
Rulin Wang, cercetător la Johns Hopkins și autor principal al studiului, explică faptul că analiza a evidențiat capacitatea acestor celule de a interacționa cu celulele învecinate și de a participa la procesele de remodelare a țesuturilor.
Această descoperire ar putea explica de ce zona de tranziție este mai predispusă la hiperplazie benignă decât celelalte regiuni ale prostatei.
Totuși, specialiștii subliniază că, deocamdată, este vorba despre o ipoteză susținută de observații moleculare, nu despre demonstrarea unei relații directe de cauzalitate.
Cu alte cuvinte, cercetătorii au identificat o asociere importantă, dar trebuie să stabilească dacă aceste celule provoacă efectiv mărirea prostatei sau dacă numărul lor crește ca urmare a modificărilor deja existente.
De ce prostata se mărește într-o anumită zonă, dar cancerul apare mai frecvent în alta
Una dintre întrebările care i-au preocupat mult timp pe specialiști este legată de diferențele dintre regiunile prostatei.
Hiperplazia benignă se dezvoltă predominant în zona de tranziție, în timp ce majoritatea cancerelor de prostată apar în zona periferică a glandei.
Cercetătorii americani consideră că particularitățile celulelor WIF1+ ar putea contribui la explicarea acestei diferențe.
Aceste celule prezintă caracteristici asociate cu reglarea inflamației și cu influențarea unei căi de semnalizare celulară numite WNT, implicată în creșterea și dezvoltarea țesuturilor.
Oamenii de știință presupun că aceste mecanisme ar putea contribui atât la dezvoltarea hiperplaziei benigne, cât și la particularitățile biologice care fac ca tumorile maligne să apară mai rar în această regiune.
Ipoteza necesită însă cercetări suplimentare.
Este important de precizat că hiperplazia benignă de prostată nu reprezintă cancer și nu înseamnă automat că un bărbat va dezvolta o tumoră malignă.
Cele două afecțiuni pot avea simptome asemănătoare și pot exista simultan, motiv pentru care problemele urinare persistente trebuie evaluate de un medic.
Descoperirea ar putea duce la tratamente noi pentru milioane de bărbați
În prezent, hiperplazia benignă de prostată poate fi tratată prin medicamente care relaxează musculatura prostatei și a colului vezicii urinare sau prin medicamente care reduc, în timp, volumul glandei.
În cazurile mai severe, atunci când simptomele sunt importante sau apar complicații, pot fi necesare proceduri minim invazive ori intervenții chirurgicale.
Descoperirea celulelor WIF1+ deschide posibilitatea dezvoltării unor tratamente care să acționeze mai precis asupra mecanismelor biologice implicate în creșterea prostatei.
Dacă cercetările viitoare vor demonstra că aceste celule contribuie direct la dezvoltarea hiperplaziei benigne, ele ar putea deveni ținte pentru medicamente noi.
Acest lucru ar putea permite intervenții asupra proceselor care favorizează mărirea glandei, nu doar asupra simptomelor produse de aceasta.
Totuși, studiul nu a testat niciun tratament nou și nu demonstrează că blocarea sau modificarea activității acestor celule ar preveni ori ar reduce hiperplazia benignă.
Până la dezvoltarea unor eventuale terapii, sunt necesare cercetări suplimentare pentru a înțelege funcțiile exacte ale celulelor identificate.
Când ar trebui bărbații să meargă la medic
Mărirea prostatei este frecventă odată cu înaintarea în vârstă, dar nu toți bărbații dezvoltă simptome care necesită tratament.
Cu toate acestea, urinarea frecventă, trezirile repetate noaptea pentru a merge la toaletă, dificultatea de a începe urinarea sau senzația de golire incompletă a vezicii nu ar trebui ignorate.
Un consult urologic poate ajuta la identificarea cauzei simptomelor și la stabilirea investigațiilor necesare.
Prezența sângelui în urină, durerile importante sau imposibilitatea de a urina necesită evaluare medicală promptă, iar retenția urinară completă reprezintă o urgență.
Pentru cercetătorii de la Johns Hopkins, identificarea noului subtip celular reprezintă un pas important în înțelegerea unei afecțiuni care afectează milioane de bărbați.
Studiul nu oferă încă un răspuns definitiv la întrebarea de ce prostata se mărește odată cu vârsta, dar identifică un posibil mecanism biologic care ar putea schimba direcția cercetărilor și, în viitor, abordarea tratamentelor.
