Cum pot cetățenii schimba decizia CCR prin Nicușor Dan: „Dacă închidem astăzi ochii la mârșăviile puterii, democrația noastră va mai fi doar acolo unde e acum și Poarta Otomană”
Curtea Constituțională a României a decis să protejeze declarațiile de avere ale demnitarilor, un act care, potrivit jurnalistului Alex Nedea de la Recorder, blochează unul dintre principalele instrumente ale investigației jurnalistice și aduce un regres grav în lupta pentru transparență.

Alex Nedea face o paralelă istorică pentru a explica gravitatea situației: „Când tiparul a fost inventat în Europa și noua tehnologie a ajuns, prin câțiva tipografi evrei, și în uriașul imperiu condus de Baiazid al II-lea, autoritățile otomane nu au interzis nici tipografii, nici tiparnița. Dar au făcut altceva.
Ulama – autoritatea religioasă de atunci, un fel de CCR al acelor vremuri – a interzis ca literele arabe să fie turnate în plumb pentru a fi introduse în scrârbavnica mașinărie. Literele cu care era scris Coranul nu puteau fi mânjite cu tehnologie.”
Rezultatul a fost că Imperiul Otoman nu a mai putut ține pasul cu progresul și a făcut implozie. „Ceea ce a făcut ieri CCR a fost exact asta: n-a interzis tâmplarii, dar a interzis ciocanele. N-a interzis chirurgii, dar a interzis bisturiele. Nu a interzis jurnalismul de investigație, dar a interzis una dintre principalele ustensile cu care lucrăm.”, a scris Alex Nedea pe blog.
Cum va afecta decizia CCR jurnalismul de investigație
Alex Nedea are două decenii de experiență în investigații jurnalistice și subliniază cât de esențiale sunt declarațiile de avere în munca sa: „Am intrat în presă în anii în care se puneau bazele transparenței în administrația publică, o condiție a aderării la UE. Declararea averilor demnitarilor nu era negociabilă. În toți acești ani, în munca de zi cu zi, am citit zeci de mii de declarații de avere. Fără ele, munca noastră devine aproape imposibilă.”
El oferă exemple concrete despre ce nu vom mai putea verifica:
- „Nu vom mai putea verifica felul în care evoluează averea demnitarilor în anii în care ocupă funcții publice. În investigația Schema Nordis, de exemplu, nu ați mai fi aflat de bijuteriile și ceasurile de un milion de euro ale deputatei Laura Vicol și nici de cum averea ei a crescut considerabil exact în anii în care clienții erau păcăliți să plătească apartamente inexistente.”
- „Nu vom mai ști ce se întâmplă cu averile trecute pe numele soțiilor sau copiilor. Un exemplu concret: în declarația de avere a primarului din Iași, Mihai Chirica, putem afla că există un teren cumpărat în 2019 de un anume Ștefan Chirica. Ștefan Chirica este fiul primarului iar în 2019, anul în care a cumpărat terenul, era un bebeluș. Avea un an și 250 de mii de euro de investit în imobiliare. De astăzi, aceste situații nu vor mai apărea în presă.”
O anchetă fără instrumente e o luptă în beznă
Jurnalistul mai atrage atenția că fără aceste declarații va fi dificil să realizeze ceea ce numește „încrucișarea surselor”, o metodă esențială în documentarea corectă și aprofundată a oricărui subiect: „În dezvoltarea a aproape oricărui subiect Recorder ajungem inevitabil să consultăm și declarații de avere. Uneori, fără ele, nu putem avansa în cercetările noastre.”
Mai mult, el amintește câteva investigații care, fără acces la declarațiile de avere, probabil nu ar fi văzut lumina zilei:
- „Dumnezeul achizițiilor” – despre cum un preot consilier în Ministerul Dezvoltării primea contracte de la același minister.
- „Singur împotriva partidului” – despre un inginer profesionist de la Apele Române obligat să-și dea demisia pentru a face loc unui membru de partid fără experiență.
- „Stăpânii Sectorului 3” – despre achizițiile dubioase ale unui apropiat al primarului Negoiță.
„Președintele Dan, care a ajuns în funcție ca urmare a unei decizii CCR controversate de anulare a alegerilor, va trebui să reformeze urgent această instituție care ne arată încă o dată că nu mai poate de grija democrației. Va dori președintele Dan să facă asta?”
De asemenea, el consideră că primarul Capitalei, Nicușor Dan, trebuie să profite de moment și să ceară partidelor să includă în programul de guvernare „repararea acestei mizerii de nedescris.”
Concluzia lui este un îndemn la responsabilitate civică: „Iarăși mă întreb: va dori să facă asta? Îl puteți întreba chiar voi.”
Decizia CCR de a proteja declarațiile de avere reprezintă un recul major în transparența publică și un obstacol în calea unei prese libere și responsabile. Rămâne să vedem dacă liderii politici vor avea voința să corecteze această gravă eroare sau dacă jurnalismul românesc va trebui să lupte cu mâinile legate.
Dacă doriți o schimbare, puteți trimite un e-mail către președinte la adresa procetatean@presidency.ro.
Fie compuneți voi un text, fie îl puteți lua pe cel scris de Alex Nedea mai jos.
Domnule Președinte,
Decizia recentă a Curții Constituționale prin care se elimină obligativitatea declarării averilor copiilor și soților /soțiilor demnitarilor reprezintă un grav pas înapoi pentru transparența în administrația publică și pentru lupta împotriva corupției.
Vă solicit să cereți partidelor parlamentare, în cadrul consultărilor de la Cotroceni, să inițieze de urgență un proiect legislativ care să corecteze această decizie, reafirmând dreptul cetățenilor de a cunoaște averea completă a celor care ne conduc.
Transparența nu este opțională într-o democrație. Vă rog să acționați în acest sens.
Cu respect
[Prenume Nume][Oraș / Profesie – opțional]