Cum arată Andreea, tânăra cu cele mai mari buze din lume, refuzată de stomatologi să-i trateze o carie din cauza buzelor uriașe
Andrea Ivanova, o tânără din Bulgaria, susține că nu a fost tratată pentru un dinte spart, din cauza intervențiilor estetice exagerate. Andrea Ivanova arată total diferit după ce și-a injectat buzele cu acid hialuronic în mod excesiv.

Andrea Ivanova, o tânără în vârstă de 28 de ani din Bulgaria, recunoscută la nivel internațional pentru aspectul său modificat prin operații estetice, susține că a fost refuzată de doi stomatologi, după ce și-a spart un dinte.
Femeia, care a devenit faimoasă ca deținătoare a celor mai mari buze din lume, a povestit pentru presa britanică faptul că medicii nu au dorit să o trateze din cauza mărimii exagerate a buzelor.
Incidentul a avut loc în momentul în care Andrea consuma o ciocolată cu alune, iar un dinte i s-a fisurat. Durerea a fost intensă, însă, în loc să primească ajutor medical, s-a lovit de refuzul a două cabinete stomatologice.

Motivul refuzului medicilor esteticieni: intervențiile cu acid hialuronic
„M-am simțit groaznic. Niciunul dintre stomatologi nu mi-a oferit o explicație clară, doar au spus că nu vor să mă trateze pentru că am buzele prea mari”, a declarat Andrea Ivanova.
De-a lungul timpului, ea a apelat frecvent la injecții cu acid hialuronic, în special pentru a-și modifica volumul buzelor. În prezent, Andrea Ivanova susține că își face astfel de injecții o dată pe lună.
Refuzul tratamentului stomatologic a venit în ciuda durerii acute resimțite și a faptului că problema dentară necesita intervenție rapidă.

Avertismentele medicilor. Buzele mari, risc pentru sănătate
Tânăra a mai precizat că a fost avertizată în repetate rânduri de specialiști că administrarea frecventă de acid hialuronic poate avea efecte periculoase. Potrivit spuselor ei, există riscuri semnificative care ar putea pune în pericol inclusiv viața pacientului, dacă astfel de proceduri sunt efectuate în exces sau necorespunzător.
Cu toate acestea, Andrea Ivanova pare decisă să continue modificările estetice, declarând în repetate ocazii că obiectivul său este să obțină cel mai mare volum posibil pentru buze. Ea a mai apărut în emisiuni internaționale și interviuri unde și-a prezentat transformarea și a explicat motivațiile care au stat la baza alegerilor sale.
Andrea Ivanova a devenit o figură cunoscută în mediul online și în presa tabloidă din Europa, după ce și-a injectat buzele de zeci de ori pentru a-și modifica aspectul facial. În ciuda criticilor primite din partea publicului și a avertismentelor medicilor, ea a continuat procesul de augmentare, susținând că aceasta este o alegere personală și o formă de exprimare a individualității.