Cerințe absurde de la vecinii de bloc: De la panica WiFi la „cine plătește pisica” — polemici virale care încing rețelele sociale

3 minute
Publicat:
Autor: Alexandra Marin

Într-o dimineață liniștită de iunie, un afiș apărut pe avizierul unui bloc a tulburat mai tare spiritele decât o țeavă spartă sau o mână de semințe aruncate de la etaj. Nu era vorba de întreținere, nici de vreo ședință de bloc anunțată pe ultima sută. Ci despre… WiFi. Mai exact, despre faptul că routerele „radiază copiii noștri.”

Imagine articol
„RUGAMINTE...
Dragi vecini, pe accia care aveti router in apartament, cu tot respectul euvenit, vreau sa va rog ceva.
Retelele Wi-Fi, prin care noi trimitem mesaje, RADIAZA COPII NOSTRI, NE RADIAZA PE NOI INSINE Si CHIAR PE VECINII DIN JURUL NOSTRU.
Pentru a nu va afecta grav sanatatea, va indemn ea dupa folosirea router-ului sa-l scoateti din priza pe timpul noptii si pe timpul zilei, atunei cand nu va este de trebuinta. EU PERSONAL ASA PROCEDEZ.
Va multumese pentru intelegere!
Un locatar al acestui bloc.”

Teoria radiațiilor și practicile de scară

Dacă în anii ’90 vecinii se certau pentru locul de parcare sau zgomotele de la 22:01, acum suntem în altă eră. Cea a undelor invizibile și a îngrijorărilor moderne. Cuvintele „radiații electromagnetice”, „WiFi”, „5G” sau „microcipuri” declanșează în mintea unora mai multe scenarii decât o miniserie Netflix.

În câteva ore, afișul vecinului a ajuns pe Reddit, unde utilizatorii români au pornit o adevărată furtună de comentarii. De la ironii legate de folie de aluminiu până la propuneri „de bun simț” precum redenumirea rețelelor WiFi în „RADIATII 5G CU MICROCHIP” sau „Filaj SRI – Duba 4”, creativitatea internetului nu a întârziat să livreze.

Imagine articol

Dar dincolo de amuzament, povestea dezvăluie ceva mai profund: o ruptură între generații, între cei care trăiesc conectați non-stop și cei care văd în orice LED aprins o amenințare invizibilă. Unii programatori râdeau în secțiunea de comentarii, explicând calm diferența dintre radiații ionizante și non-ionizante. Alții, nostalgici, își aminteau de vremurile când își denumeau rețelele WiFi „SexAnal”, stârnind panică pe scările de bloc.


Pisica: dușmanul numărul doi

Dacă rețelele wireless au ajuns „dușmanul nevăzut”, pisica blocului pare să fie cel vizibil. Pe un alt grup de Facebook, un bărbat revoltat cerea ajutor: cine ia măsuri împotriva pisicii care urcă pe mașină și „lasă urme”? Și mai important: „Cine va plăti?”

Cât se poate de serios, omul postează poze cu amprentele felinei pe capotă, cerând responsabilizare din partea comunității. Răspunsurile au venit rapid, de la „E o pisică de stradă, frate, ce vrei să facă?”

Imagine galerie articol
Imagine galerie articol
Imagine galerie articol
Galerie imagini gallery1 / 3

Un spectacol colectiv: cum viața de bloc s-a mutat online

Ce au în comun routerul care „radiază” și pisica acuzată de „vandalism”? Mai mult decât pare. Ambele arată cum viața de bloc a evoluat: dincolo de uși, în grupuri de Facebook, pe Reddit, în WhatsApp-uri de scară. Plângerile, care altădată se discutau printre vecini la cafea, se rostogolesc azi în fața a mii de internauți. Uneori ajung virale, alteori devin meme.

Este, într-un fel, un nou tip de teatru urban. O scenă pe care joacă deopotrivă paranoia, lipsa de informare, fricile sincere și comedia absurdului de zi cu zi.

Urmărește-ne pe Google News

Google News Google News
Ne găsești și aici: Google Play App Store Facebook

Mai multe pentru tine

🪙 Curs valutar BNR
  • EUR 5.03
  • USD 4.37
  • CHF 5.37
  • GBP 5.91
  • BGN 2.57
  • RUB 0.06
  • MDL 0.26
🌡️ Vremea în România
  • Bucuresti 20°C icon
  • Cluj-Napoca 15°C icon
  • Constanta 20°C icon
  • Iasi 16°C icon
  • Brasov 12°C icon
  • Timisoara 20°C icon
  • Craiova 22°C icon