A murit James Earl Jones, vocea din spatele personajului Darth Vader din „Star Wars”
James Earl Jones, actorul cunoscut pentru vocea sa impresionantă pentru interpretarea lui Darth Vader în Star Wars și Mufasa în The Lion King, a murit pe 9 septembrie 2024, la vârsta de 93 de ani.
James Earl Jones s-a născut pe 17 ianuarie 1931, în Arkabutla, Mississippi. Crescut de bunicii săi în Michigan, actorul a avut probleme de vorbire în primii ani de viață, fiind bâlbâit, lucru care i-a întârziat vorbirea și a preferat să nu vorbească ani de zile. Abia în liceu, un profesor i-a descoperit talentul pentru poezie și l-a încurajat să performeze în fața colegilor, ceea ce a constituit și drumul spre celebritate.
Starul din „Star Wars” și-a lăsat amprenta devreme cu performanțe puternice în teatru, inclusiv cu roluri clasice în Macbeth, Othello și The Iceman Cometh. Actorul James Earl Jones a devenit devenit cunoscut după interpretarea boxerului Jack Johnson în The Great White Hope, câștigând un premiu Tony pentru performanța pe scenă și o nominalizare la Globul de Aur pentru adaptarea cinematografică. Vocea sa profundă și rezonantă a devenit emblematică, căci a reușit să-și schimbe tonalitatea pentru fiecare personaj pe care l-a interpretat.
Cel mai faimos rol al său a fost în 1977, când i-a dat viață lui Darth Vader în Star Wars. Vocea lui James Earl Jones a oferit personajului o prezență amenințătoare care a devenit un punct de reper al seriei. A continuat să-i dea voce lui Darth Vader în filmele ulterioare, inclusiv Revenge of the Sith și Rogue One: A Star Wars Story. La fel de memorabil a fost și rolul său ca Mufasa în The Lion King de la Disney, unde vocea sa puternică, dar blândă, a întruchipat regele nobil.
De-a lungul carierei sale ilustre, James Earl Jones a primit numeroase premii, inclusiv două premii Emmy, un Grammy, un Glob de Aur și două premii Tony. A fost onorat cu un Oscar onorific și un premiu special Tony pentru întreaga carieră, iar în 2022, un teatru de pe Broadway a fost redenumit în onoarea sa.
Moartea lui James Earl Jones a provocat un val de omagii din partea industriei cinematografice și de divertisment de la Hollywood. Mark Hamill, care l-a jucat pe Luke Skywalker în Star Wars, a împărtășit un mesaj emoționant despre celebrul actor, menționând impactul pe care Jones l-a avut asupra vieții și carierei sale.