Val de concedieri masive la stat. Posturile vor fi scoase la concurs. Sute de oameni rămân fără loc de muncă
Sute de învățători, profesori, contabili și alți angajați ai școlilor de stat, care cumulau pensia cu plata cu ora, au fost notificați că trebuie să semneze documentele de încetare a contractelor de muncă. Decizia vine ca urmare a unei ordonanțe de urgență adoptate recent, care interzice cumulul pensiei cu salariul pentru personalul contractual din sectorul public.
Ordonanța afectează inclusiv medicii pensionari, ceea ce ar putea duce la blocaje grave în spitalele care se confruntă deja cu un deficit de personal. Autoritățile susțin că posturile vacante vor fi scoase la concurs, iar o nouă ordonanță va clarifica detaliile procesului.
Sistemul medical, afectat de plecarea medicilor pensionari
La Spitalul de Urgență din Bârlad, șapte medici pensionari ar urma să fie concediați, deși până acum nu s-au găsit tineri dispuși să ocupe aceste posturi. Mulți dintre aceștia preferă orașele mari, unde condițiile de muncă și salariile sunt mai atractive.
Dr. Angelica Gramaticu, directorul unității medicale, avertizează că această măsură ar putea afecta grav activitatea spitalului: „Aplicarea ordonanței ne-ar îngreuna foarte mult continuitatea activității, prin neacoperirea liniilor de gardă. Sunt secții, precum anatomia patologică, unde avem doar doi medici. Unul este pensionar. Și medicul care rămâne are dreptul la concediu de odihnă.”
În urmă cu câteva săptămâni, o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție a interzis funcționarilor publici să cumuleze pensia cu salariul. Noua ordonanță extinde această interdicție și asupra personalului contractual. Astfel, mii de medici, profesori, actori, contabili, secretari, maiștri și femei de serviciu vor fi nevoiți să părăsească sistemul public.
Pentru medici, alternativa rămâne angajarea în spitalele private, unde pot continua să profeseze fără a pierde dreptul la pensie. Totuși, această soluție nu ajută unitățile sanitare publice, mai ales pe cele din zonele cu deficit de personal.
Conform Ministerului Sănătății, România are un deficit de aproximativ 8.000 de medici. În prezent, 92% dintre cei 73.000 de medici activi lucrează în mediul urban, iar mai mult de jumătate sunt concentrați în București și alte cinci județe – Iași, Mureș, Cluj, Timiș și Dolj. În restul județelor, majoritatea cadrelor medicale sunt pensionari, care asigură continuitatea serviciilor prin gărzi și consultații în policlinici. Un studiu al Colegiului Medicilor arată că 36% dintre aceștia riscă să ajungă la epuizare profesională.
Sindicatele cer anularea ordonanței
În paralel, sindicatele din educație solicită Guvernului să renunțe la prevederile care vizează personalul pensionar. Federațiile sindicale au cerut Ministerului Educației să intervină urgent pentru abrogarea articolului 4 din ordonanța 9, publicată recent în Monitorul Oficial.
Marius Nistor, liderul sindicatului Spiru Haret, confirmă că măsura este deja aplicată: „Unitățile de învățământ și inspectoratele au început să desfacă contracte de muncă.”
Întrebat dacă situația este deja în desfășurare, Nistor a răspuns clar: „Deja s-a întâmplat acest lucru. Dacă dai afară câteva mii de persoane din rândul personalului didactic de predare, nu ai ce să aduci în locul lor!”
Surse guvernamentale susțin că până la sfârșitul anului toți pensionarii din sectorul public vor fi îndepărtați. Totuși, numărul exact al celor afectați nu a fost făcut public.