Mamă singură, cu studii și fără loc de muncă. De ce nu o angajează nimeni deși a trimis sute de CV-uri

Francesca Colizzi, fostă jucătoare de volei și absolventă de Studii și Relații Internaționale la Torino, Italia, se confruntă cu dificultăți în găsirea unui loc de muncă stabil. Mamă singură, șomeră de mai bine de un an și cu credite de plătit, acceptă în prezent să facă curățenie pentru 50 de euro pe săptămână.

Francesca Colizzi, în vârstă de 44 de ani, a încercat să construiască o viață echilibrată după o carieră sportivă intensă și o diplomă universitară, însă piața muncii nu îi oferă șanse reale.

Deși trimite sute de CV-uri și participă la interviuri, oportunitățile concrete întârzie să apară.

Francesca s-a născut și a crescut la Torino, iar în primii ani viața ei a fost dedicată voleiului. A jucat între diviziile B1 și A2, participând la antrenamente zilnice și meciuri în week-end, ceea ce i-a permis să se întrețină financiar pe parcursul carierei.

„Cariera sportivă vine de la sine: ești dotată fizic și ești plătită pentru a face ceea ce ai face gratis”, spune Francesca.

Veniturile variau între 1.500 și 2.000 de euro, comparabile cu un salariu mediu, dar instabile: „Campionatul durează opt luni și trăiești din deconturi. Nu ai fluturaș de salariu, nu ești plătită ca un angajat obișnuit, nu există contribuții”.

La 28 de ani, pe fondul unei cariere sportive care se apropia de final, Francesca obține licența în Studii și Relații Internaționale la Universitatea din Torino.

Încercările ei de a transforma diploma în experiență profesională au inclus stagii la Geneva și Bruxelles, fără salariu, dar costul vieții în aceste orașe a fost imposibil de acoperit. „Diploma o am, dar a trebuit să o pun deoparte”, mărturisește ea.

De mai bine de un an, Francesca este șomeră. Mamă singură a două fiice de 6 și 8 ani și cu un credit ipotecar de plătit, situația financiară devine critică.

„Aceasta este ultima lună de indemnizație. Din următoarea nu știu din ce voi trăi”. Telefoanele și interviurile vin, dar fără rezultate concrete. În lipsa unor alternative mai bune, acceptă munci temporare: „Mă duc să fac curățenie: 50 de euro pe săptămână. Dar ce poți face cu atât?”.

Francesca se gândește și la revenirea la studii, însă costurile pentru un master sunt prohibitive. Anul acesta urmează doar un curs de engleză avansată finanțat prin PNRR.

„Nu am nevoie de cursuri despre cum se pornește un calculator sau cum se trimite un e-mail. Am o diplomă. Dacă trebuie să mă formez cu adevărat, îmi trebuie timp. Și bani”, explică ea.

În Italia, există sectoare în care cererea de forță de muncă este ridicată, însă acestea nu coincid întotdeauna cu pregătirea Francescăi.

Specialiștii IT, tehnicienii mecanici și electrotehnicienii câștigă între 28.000 și 35.000 de euro pe an, iar vânzările și turismul oferă salarii medii de 25.000–30.000 de euro pe an.

Profesioniștii din servicii sociale și sănătate au acces la posturi stabile și bine plătite datorită investițiilor publice.

Cu toate acestea, experiența într-un birou și diploma în Studii și Relații Internaționale nu se aliniază cu cerințele pieței italiene.