Acuzații directe la adresa Kremlinului: Cinci state europene afirmă că Alexei Navalnîi a fost ucis cu o toxină rară

3 minute
Publicat:
Actualizat:
Autor: Daria Andries Daria Andries

Marea Britanie, Suedia, Franța, Germania și Olanda susțin că Alexei Navalnîi a fost otrăvit cu epibatidină, o substanță extrem de periculoasă. Concluzia vine după analiza unor probe biologice scoase din Rusia și examinate în două laboratoare diferite. Soția opozantului, Iulia Navalnaia, îl acuză direct pe Vladimir Putin că a folosit arme chimice.

Imagine articol

Analize în două laboratoare, aceeași concluzie

Potrivit informațiilor prezentate de cele cinci state europene, susținătorii lui Alexei Navalnîi au reușit să scoată din Rusia probe biologice care ulterior au fost analizate independent în două laboratoare moderne. Ambele au ajuns la aceeași concluzie: prezența epibatidinei.

Marea Britanie, Suedia, Franța, Germania și Olanda afirmă că această substanță a fost utilizată pentru a-l ucide pe liderul opoziției ruse.

Epibatidina este descrisă de specialiști drept un compus extrem de toxic, asociat în mod natural cu veninul unei broaște din America de Sud, din zone precum Ecuador și Peru.

Conform explicațiilor medicale, în doză mică, toxina poate avea efect analgezic. Atunci când doza depășește o anumită limită, apar creșteri periculoase ale tensiunii arteriale, convulsii, stop cardio-respirator și, în final, decesul.

„Simptomele lui Navalnîi coincid cu ceea ce se știe despre acțiunea epibatidinei”, a declarat pentru publicația The Insider medicul Alexandr Polupan, cel care l-a tratat anterior pe Navalnîi în timpul otrăvirii cu Novichok.

Cum ar fi fost obținută substanța

Întrebarea care apare este legată de proveniența toxinei. Potrivit informațiilor prezentate, nu ar fi fost nevoie de obținerea directă a veninului din mediul natural. Epibatidina poate fi sintetizată în laborator.

Este invocat Institutul de Chimie Organică și Tehnologie, locul unde a fost dezvoltat și agentul neurotoxic Novichok. Conform acuzațiilor, acolo ar putea fi produsă și epibatidina în formă sintetică. Substanța ar avea aspect de pulbere, se dizolvă ușor și nu lasă urme evidente, ceea ce face depistarea dificilă fără echipamente moderne și analize complexe.

Cinci state europene afirmă că laboratoarele care au examinat probele au dispus de tehnologia necesară pentru identificarea acestei toxine rare.

Declarația Iuliei Navalnaia și reacția Moscovei

În urma acestor concluzii, Iulia Navalnaia a transmis un mesaj extrem de dur. Declarația sa este categorică.

,,Oamenii de știință din cinci țări europene au stabilit: soțul meu, Alexei Navalnîi, a fost otrăvit cu epibatidină - o neurotoxină, una dintre cele mai mortale otrăvuri de pe Pământ. În natură, această otravă se găsește pe pielea broaștei săgeată ecuadoriene. Provoacă paralizie, stop respirator și o moarte dureroasă.

Am fost sigură din prima zi că soțul meu a fost otrăvit, dar acum există dovezi: Putin l-a ucis pe Alexei cu o armă chimică.

Sunt recunoscătoare statelor europene pentru munca meticuloasă pe care au depus-o timp de doi ani și pentru descoperirea adevărului.

Vladimir Putin este un criminal. Trebuie să fie tras la răspundere pentru toate crimele sale.", Iulia Navalnaia, pe X.

Soția opozantului susține că utilizarea epibatidinei reprezintă un act deliberat și o formă de armă chimică.

Reacția Moscovei nu a întârziat. Maria Zaharova a calificat acuzațiile drept dezinformare și a susținut că „scopul e de a distrage atenția de la problemele stringente ale Occidentului”.

Alexei Navalnîi a murit pe 16 februarie 2024 în colonia penitenciară cunoscută sub numele de „Lupul Polar”.

Autoritățile ruse au transmis că i s-a făcut rău în timpul plimbării zilnice, că și-a pierdut cunoștința și că medicii au încercat să îl resusciteze fără succes.

Pe de o parte, cinci state europene afirmă că analizele de laborator indică folosirea unei toxine rare. Pe de altă parte, Moscova respinge categoric acuzațiile.

Urmărește-ne pe Google News

Google News Google News
Ne găsești și aici: Google Play App Store Facebook

Mai multe pentru tine