Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine

În 10 iunie 1688, Maria de Modena, regina Angliei și Scoției, a născut un băiat care urma să moștenească două coroane. Nașterea a avut loc la Londra, sub privirile a peste 70 de martori oficiali, chemați special pentru a confirma legitimitatea copilului. Cu toate acestea, evenimentul a declanșat una dintre cele mai mari crize politice și religioase din istoria Angliei, ducând în final la căderea regelui James al II-lea și la așa-numita Revoluție Glorioasă.

În mod normal, nașterea unui moștenitor regal era un motiv de sărbătoare. În Anglia secolului al XVII-lea, însă, venirea pe lume a unui copil putea schimba echilibrul de putere, orientarea religioasă a statului și chiar soarta unei dinastii.

Exact acest lucru s-a întâmplat în vara anului 1688, când Maria de Modena, soția regelui James al II-lea al Angliei și al VII-lea al Scoției, a adus pe lume un fiu mult așteptat.

Deși nașterea a fost una dintre cele mai atent supravegheate din istoria europeană, suspiciunile și teoriile conspirației au persistat, devenind combustibilul perfect pentru o schimbare de regim.

Pentru a înțelege de ce o naștere asistată de zeci de martori a fost totuși pusă sub semnul întrebării, trebuie privit contextul politic, religios și social al Angliei anului 1688, o țară profund divizată între catolicism și protestantism.

Rolul fundamental al unei regine în epocă era acela de a asigura continuitatea dinastiei. În cazul Mariei de Modena, această obligație avea o greutate suplimentară. Atât ea, cât și soțul ei erau catolici convinși, într-o Anglie majoritar protestantă, care privea cu suspiciune orice tentativă de revenire la Roma.

James al II-lea avea deja copii dintr-o căsătorie anterioară, însă fiica sa cea mare, Mary, fusese crescută în spirit protestant. În absența unui fiu legitim, protestantismul ar fi fost garantat la succesiune.

Pentru o parte importantă a elitei politice engleze, această perspectivă era liniștitoare. Un moștenitor catolic ar fi schimbat complet regulile jocului.

Timp de ani de zile, Maria de Modena a rămas însărcinată de mai multe ori, dar aproape toate sarcinile s-au încheiat tragic, fie prin avorturi spontane, fie prin moartea copiilor la scurt timp după naștere.

Fiecare pierdere amplifica presiunea publică și politică. Capacitatea reginei de a aduce pe lume un fiu nu mai era doar o chestiune personală, ci o problemă de interes național.

În această logică, inclusiv sănătatea reproductivă a reginei devenise un spectacol public. Când Maria a mers la Bath pentru a urma tratamentele cu ape termale, sperând că acestea o vor ajuta să rămână însărcinată, oamenii se adunau să o privească, ca pe un simbol al speranței sau al temerilor lor.

Când, la finalul anului 1687, s-a confirmat că regina este din nou însărcinată, reacția nu a fost una de bucurie generală, ci de suspiciune.

Încă din primele etape ale sarcinii, au apărut zvonuri potrivit cărora regina nu ar fi însărcinată cu adevărat. Unii contestau posibilitatea biologică, alții sugerau că sarcinile anterioare ar fi fost exagerate sau chiar inventate. Pe atunci, verificarea unei sarcini devenea un exercițiu de credință sau neîncredere politică.

Maria de Modena a fost supravegheată constant. Fiecare mișcare, fiecare schimbare de comportament era analizată. În mod tradițional, membrii curții aveau acces liber la regină în cadrul ritualurilor zilnice, inclusiv dimineața, când aceasta se pregătea pentru zi. Maria a încercat să limiteze aceste apariții, invocând intimitatea și disconfortul firesc al unei femei însărcinate.

În loc să calmeze spiritele, această retragere parțială a alimentat și mai mult zvonurile. În mentalul colectiv, orice gest de discreție devenea dovadă de ascundere a adevărului. Ideea că urma să fie introdus un copil străin, pentru a asigura un moștenitor catolic, începea să prindă contur.

În acest context exploziv, momentul nașterii nu putea fi lăsat la voia întâmplării. Orice îndoială privind legitimitatea copilului ar fi fost devastatoare pentru domnia lui James al II-lea. De aceea, s-a decis ca nașterea să fie asistată de un număr fără precedent de martori.

În camera reginei s-au adunat peste 70 de persoane, majoritatea membri ai curții, oficiali și martori desemnați. Prezența lor avea rolul de a certifica faptul că pruncul s-a născut din trupul reginei și nu a fost înlocuit.

Scena a fost una extrem de intruzivă. Spațiul intim al nașterii a fost transformat într-un act public, dominat de priviri masculine și de o presiune psihologică uriașă. Disconfortul reginei a fost atât de mare încât, potrivit relatărilor contemporane, regele a încercat să îi limiteze câmpul vizual pentru a o proteja de aglomerație.

După naștere, copilul a fost dus într-o altă cameră pentru a fi curățat și înfășat, iar martorii au fost invitați să îl urmeze, pentru a nu exista suspiciuni legate de o eventuală substituire.

În mod paradoxal, tocmai această desfășurare de forțe a contribuit la perpetuarea suspiciunilor. La scurt timp după naștere, un nou zvon a început să circule intens: copilul ar fi fost, de fapt, născut mort, iar un alt bebeluș ar fi fost introdus în cameră, ascuns într-un vas de metal folosit pentru încălzirea patului.

Chiar dacă povestea era lipsită de logică, detaliile concrete și repetarea ei constantă au transformat-o într-un instrument politic extrem de eficient. Argumente raționale, precum imposibilitatea fizică a ascunderii unui copil într-un asemenea recipient, au contat prea puțin.

Mai mult, majoritatea martorilor prezenți la naștere erau percepuți ca fiind favorabili cauzei catolice. Pentru adversarii politici ai regelui, acest lucru era suficient pentru a respinge orice mărturie ca fiind interesată.

Nașterea lui James Francis Edward Stuart a modificat radical ecuația politică. Pentru prima dată după mult timp, exista perspectiva clară a unei dinastii catolice durabile. Pentru protestanții englezi, acest lucru era inacceptabil.

Zvonul privind copilul presupus fals a oferit pretextul ideal. Un grup influent de politicieni și aristocrați a decis să acționeze, trimițând o invitație oficială lui William de Orange, nepotul regelui James și soțul fiicei sale Mary, ambii protestanți convinși.

Invazia lui William în Anglia, în noiembrie 1688, a fost întâmpinată cu un sprijin considerabil. James al II-lea a fugit în Franța, iar Parlamentul a interpretat plecarea sa drept o abdicare. Tronul a fost preluat de William și Mary, într-un eveniment care a intrat în istorie sub numele de Revoluția Glorioasă.

James Francis Edward Stuart, copilul a cărui naștere a fost contestată atât de vehement, a crescut și a ajuns la maturitate, trăind însă aproape întreaga viață în exil. Pentru susținătorii săi, el a devenit cunoscut drept Pretendentul Vechi, simbolul unei monarhii pierdute.

De-a lungul deceniilor următoare, numele său a fost invocat în mai multe încercări de a recâștiga tronul britanic, toate eșuate. Istoricii moderni sunt, în marea lor majoritate, de acord că el a fost fiul legitim al Mariei de Modena și al regelui James al II-lea.

Ironia istoriei este dură: nașterea copilului pentru care s-au făcut eforturi extraordinare, pe care părinții îl vedeau drept garanția viitorului lor politic și religios, a devenit cauza directă a prăbușirii lor. Într-o Anglie sfâșiată de frică și neîncredere, nici măcar cei peste 70 de martori nu au fost suficienți pentru a opri o revoluție.