Modul inedit și neașteptat prin care Ion Iliescu a sărbătorit împlinirea celor 94 de ani

Publicat:
6 minute

Ion Iliescu, fostul președinte al României, a sărbătorit 94 de ani pe 3 Martie, vârstă pe care a marcat-o cu un interviu inedit pentru Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii și deputat, care este, totodată, și consilierul său personal.

Ion Iliescu, alături de soția sa, Nina


Ion Iliescu și-a sărbătorit ziua de naștere într-un mod inedit, privind victorios succesul pe care podcastul de 2:40 minute l-a avut la nivel național. Publicat pe 3 Martie pe contul de Youtube al lui Ionuț Vulpescu, podcastul „Avangarda” cu Ion Iliescu a fost urmărit de peste 30 de mii de oameni în doar două zile. Intervenția lui Ion Iliescu într-un podcast a fost neașteptată și o adevărată surpriză.

Acest scurt interviu cu Ion Iliescu a fost publicat într-un moment intens din punct de vedere politic în țara noastră. În 2024, în România au loc patru rânduri de alegeri, printre care și alegerea președintelui României. Klaus Iohannis își termină cel de-al doilea mandat ca șef al statului, lăsând locul liber unuia dintre candidații din acest an.

Ion Iliescu a punctat mai multe aspecte importante cu privire la mandatele sale ca președinte al României, din perioada 1989-2004.

Iliescu a împărtășit, de asemenea, și afinitățile sale în ceea ce privește locațiile sale preferate din lume, orașe care i-au adus amintiri plăcute, printre care și Oltenița, locul său natal, însă pe listă se mai numără și marile capitale culturale și politice precum Paris, Roma și Istanbul, dezvăluind legăturile personale și experiențele sale memorabile în aceste orașe.

În dialogul cu Ionuț Vulpescu, Ion Iliescu a dezvăluit că decizia sa de a intra în politică a fost influențată de evenimentele tumultuoase din Europa anilor '60 și '70. Fierbând de revoluții și schimbări politice, Europa a marcat drumul său către arena politică.

Ion Iliescu a ținut să menționeze un aspect important, anume că una dintre motivațiile sale majore a fost dorința sa de a nu lăsa România să devină „experimentul” lui Ceaușescu, care plănuia să adopte modelul nord-coreean, lucru care a influențat parcursul său politic.



De asemenea, fostul președinte al României a analizat fenomenul nostalgiei după comunism și a declarat că acest sentiment diferă de la om la om, în funcție de trăirile avute de fiecare în parte. În timp ce unii pot privi cu nostalgie anii din perioada regimului comunist, Ion Iliescu a declarat că nu este solidar cu aceste sentimente și a menționat că pentru obținerea libertății în 1989 s-a plătit un preț mult prea mare: moartea a mii de români.

Interviul aduce în discuție și controversatul subiect al acuzațiilor și proceselor legate de Revoluția din 1989. Generalul Cătălin Ranco Pițu a lansat acuzații privind o posibilă intervenție sovietică la cererea lui Iliescu și a unor generali comuniști, aducând mai multă atenție asupra procesului de judecată în desfășurare.

În prezent, Dosarul Revoluției din 1989 se află în atenția Curții de Apel București, iar implicarea lui Ion Iliescu și a altor oficiali comuniști în evenimentele din acea perioadă rămâne subiect de dezbatere intensă în societatea românească.

Cu toate că anii trec și memoria se estompează, impactul și semnificația Revoluției din 1989 continuă să fie subiect de analiză și interpretare în România contemporană.

Ion Iliescu a avut trei mandate ca președinte al României și este fondatorul FSN, formațiune politică condusă împreună cu Petre Roman, partid care, ulterior, a devenit PSD.





Urmărește-ne pe Google News

Ne găsești și aici: Google Play

Mai multe pentru tine