Maia Sandu: „România are nevoie de noi. Și Europa are nevoie de noi în România”

Publicat:
3 minute

Chișinău, 13 mai 2025 – Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a publicat astăzi un mesaj video emoționant pe rețelele sociale, în care își exprimă sprijinul ferm pentru România europeană și pentru candidatul Nicușor Dan în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România.

Maia Sandu

A fost o puternică emoție națională și personală”, a spus Sandu, amintind mobilizarea masivă a cetățenilor moldoveni la vot în trecut și evidențiind pașii curajoși făcuți de Republica Moldova spre Uniunea Europeană. „Ne-am dorit să ne apropiem de UE, acolo unde e deja România. Și am făcut pași hotărâți pe această cale.”

Lidera de la Chișinău a subliniat sprijinul esențial oferit de România în desprinderea Moldovei de influența și șantajul Rusiei. „Ne dorim să trăim mai bine, să avem drumuri, salarii și pensii ca în România. Și muncim pentru asta. Atâtea am învățat de la România. La atâtea ne-a inspirat România.”

Într-un apel direct către moldovenii care dețin și cetățenia română, Sandu a îndemnat la participare la votul din acest weekend, pentru a apăra valorile democratice și pro-europene.

Noi, moldovenii, știm cât valorează libertatea, siguranța, dorința de a face parte din familia europeană, iar aceia dintre noi, care sunt și cetățenii români, pot vota în acest sfârșit de săptămână pentru a proteja ceea ce a câștigat deja România, dar care e amenințat acum.

În încheiere, președinta Republicii Moldova i-a urat succes lui Nicușor Dan, apreciindu-i decența și rezistența într-un climat politic dominat de populism: „Succes, Nicușor Dan! Succes, România, sora noastră bună! Contăm pe tine în Europa și tu contează pe noi!



Urmărește-ne pe Google News

Ne găsești și aici: Google Play

Mai multe pentru tine