Mai poate Donald Trump să candideze la președinția S.U.A? Fostul șef de stat, găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare. Este primul președinte condamnat din istoria Statelor Unite
Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare din cadrul procesului intentat de Stormy Daniels, o starletă porno pe care ar fi încercat să o mituiască în 2016, înainte de alegeri. Astfel, după două zile în fața juriului, instanța a hotărât că Donald Trump este vinovat de acuzațiile care i se aduc, fiiind și primul președinte condamnat din istoria Statelor Unite ale Americii. Mai poate, însă, Donald Trump să candideze la alegerile prezidențiale din acest an?
Donald Trump spune că este nevinovat și că totul este o înscenare, un dosar instrumentat. Pe de altă parte, în timpul procesului, fostul președinte american a fost acuzat că ar fi încercat să o mituiască pe Stormy Daniels cu suma de 130.000 de dolari. Informațiile au fost confirmate inclusiv de fostul avocat al politicianului republican, care a dezvăluit că Trump i-ar fi cerut să-i dea suma de bani lui Stormy Daniels pentru a nu raporta că a întreținut relații sexuale cu el în 2006.
Trump a pledat nevinovat și neagă că ar fi întreținut relații sexuală cu Daniels în 2006.
Mai poate Donald Trump să candideze la alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii?
Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare, însă mai poate să candideze la președinția S.U.A.? Este întrebarea de pe buzele tuturor. Ei bine, da.
Donald Trump poate să candideze în continuare la alegerile prezidențiale din acest an.
Potrivit BBC, Potrivit Constituția Statelor Unite ale Americii stabilește relativ puține cerințe de eligibilitate pentru candidații la președinție:
- trebuie să aibă cel puțin 35 de ani,
- să fie cetățeni americani 100%,
- să fi trăit în SUA timp cel puțin 14 ani.
Altfel, nu există reguli care să blocheze candidații cu cazier judiciar. Însă, cu toate astea, verdictul pe care Donald Trump l-a primit în acest proces ar putea influența alegerile prezidențiale din noiembrie 2024.
Potrivit unui sondaj realizat de Bloomberg și Morning Consult la începutul acestui an, 53% dintre alegătorii din statele cheie ar refuza să voteze pentru republican, dacă acesta ar fi condamnat.
Un alt sondaj, realizat în luna mai 2024 de Universitatea Quinnipiac, a arătat că 6% dintre votanții lui Trump nu sunt la fel de interesați să voteze cu el.