Klaus Iohannis a promulgat legea care scapă de închisoare evazioniștii. Cât de mare este suma prejudiciului admis

Publicat:
3 minute
Autor: Redacția

Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea nr. 241/2005, propusă în trecut și de PSD, care scapă de la închisoare evazioniștii.

Președintele României, Klaus Iohannis. Sursa foto: știrileprotv.ro

Modificarea legii pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată, miercuri, în Parlament, de către șeful statului. Așadar, potrivit noilor reglementări, persoanele care fac evaziune fiscală până la suma de 100.000 de euro nu mai merg la închisoare, însă doar cu o condiție.

Evazioniștii trebuie să plătească prejudiciul de până la 100.000 de euro pentru a scăpa de pedeapsa cu închisoarea. Este o condiție cu care și PSD a venit în trecut, în modificarea legii, care a fost declarată constituțională în februarie.

(Citește și: 31 de români în arestul poliției spaniole după ce au prezentat teste PCR false la ieșirea din țară)

Fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu este primul care a propus actul normativ cu modificarea legii pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în 2018.

Legea a fost sesizată la CCR de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, de Guvernul României şi de Avocatul Poporului. Curtea Constituțională a decis că legea este constituțională.

INFRACȚIUNI CARE SE PEDEPSESC DE LA 3 LA 10 ANI:

Infracțiuni care se pedepsesc de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi, sau cu amendă:

Amendă în cazul unu prejudiciu de până la 100.000 de euro

Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor pe 19 decembrie 2018, însă a fost atacată de PNL, PMP şi USR la Curtea Constituţională, care a admis obiecţiunile de neconstituţionalitate. La reexaminarea legii, ca urmare a deciziei CCR, deputaţii au adoptat unele amendamente, introducând pedeapsa amenzii, alternativ cu pedeapsa cu închisoarea, în cazul unor infracţiuni de evaziune fiscală, scrie hotnews.ro.

Urmărește-ne pe Google News

Ne găsești și aici: Google Play

Mai multe pentru tine