Încă o piesă a devenit virală pe TikTok: Cine este Ravyn Lenae, artista din spatele “Love Me Not” — "oh, it's hard to see you, but I wish you were right here"

Publicat:
2 minute

Nu trece mult timp fără ca TikTok-ul să scoată la suprafață un nou hit viral. De data aceasta, piesa care face ravagii pe For You Page este „Love Me Not”, o combinație de soul și R&B.

Deși „Love Me Not” a fost lansată în mai 2024, ca parte a albumului Bird’s Eye, abia la începutul lui 2025 piesa a început să prindă avânt serios pe TikTok.

Algoritmul și-a făcut treaba: „Love Me Not” este folosită în peste 320.000 de videoclipuri pe TikTok.

Cine este Ravyn Lenae?

Ravyn Lenae nu este o apariție complet nouă, dar 2025 este, fără îndoială, anul ei. Născută în Chicago în 1999, Ravyn Lenae Washington și-a început cariera muzicală de tânără, cu influențe din gospel și o formare clasică la Chicago High School for the Arts.

Ravyn Lenae - via Instagram

A debutat în 2015 cu EP-ul Moon Shoes, iar mai târziu a colaborat cu artiști ca Steve Lacy și Kaytranada. Albumul ei din 2022, Hypnos, a primit recenzii entuziaste pentru stilul atmosferic și explorarea personală a emoțiilor.

În 2024, cu Bird’s Eye, Ravyn a venit cu o energie nouă — mai matură, mai sigură pe ea, iar „Love Me Not” este exemplul perfect. Interesant este că piesa a fost dezvoltată inițial de Anderson .Paak și DJ Dahi, care au creat versurile de bază cu ani în urmă, iar Ravyn a completat restul, adăugându-și stilul inconfundabil.



Despre ce este piesa?

La prima ascultare, „Love Me Not” pare o piesă relaxantă și romantică. Dar dacă asculți atent versurile, descoperi o poveste mult mai profundă: e despre acea nesiguranță într-o relație în care nu știi dacă persoana de lângă tine te iubește cu adevărat sau doar pentru că ești acolo.

Versuri ca “Don’t love me ‘cause I’m there / Love me when I’m not” lovesc direct în sufletul oricui a avut vreodată dubii într-o relație. Și pe TikTok, unde vulnerabilitatea e adesea în centrul conținutului viral, asta a rezonat imediat.


TikTok adoră piesele care creează atmosferă, iar „Love Me Not” bifează toate căsuțele. Tempo-ul e perfect pentru edituri emoționale, versurile sunt poetice și ușor de citat, iar beat-ul rămâne în minte fără să devină prea copleșitor.

Urmărește-ne pe Google News

Ne găsești și aici: Google Play

Mai multe pentru tine