De ce merg românii la moaștele Sfintei Parascheva. Ce se află în racla de la Iași

Pelerinajul românilor la moaștele Sfintei Parascheva de la Iași este unul dintre cele mai importante evenimente religioase din România și din întreaga lume ortodoxă. În fiecare an, în jurul datei de 14 octombrie, zeci sau chiar sute de mii de credincioși vin la Catedrala Mitropolitană din Iași pentru a se închina la racla sfintei. Motivele pentru care oamenii merg acolo se datorează minunilor despre care se spune că Sfânta Parascheva le înfăptuiește.

Sfânta Parascheva este unul dintre sfinții pomeniți în religia ortodoxă. Sfânta a fost tânără dintr-o familie înstărită care a murit, din păcate, la 27 de ani.

În racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, aflată în Catedrala Mitropolitană din Iași, se păstrează trupul ei neputrezit, adică sfintele ei moaște.

Mai exact, racla conține întreg trupul Sfintei, îmbrăcat în veșminte bisericești bogate, care sunt schimbate periodic de către clerici. Moaștele sunt așezate cu multă grijă și respect, fiind acoperite cu un acoperământ brodat (numit „aer”), pe care credincioșii îl pot vedea atunci când se închină.

Mulți credincioși spun că merg la Iași pentru că au primit ajutor concret de la Sfânta Parascheva. Mărturiile vorbesc despre vindecări, împăcări de familie, rezolvarea unor probleme financiare sau izbăvirea din necazuri. În credința populară, Sfânta este considerată ocrotitoarea Moldovei, dar și o mijlocitoare pentru toți cei aflați în suferință.

Oamenii vin cu nădejdea că, atingând racla sau rostind o rugăciune, Dumnezeu le va asculta cererea prin mijlocirea Sfintei. Chiar și cei care nu sunt practicanți constanți spun că simt „o pace sufletească” sau o „liniște aparte” în timpul pelerinajului.

Pelerinajul de la moaștele Sfintei Parascheva are o istorie de peste 350 de ani. Moaștele au fost aduse la Iași în 1641, în timpul domniei lui Vasile Lupu, ca dar din partea Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. De atunci, cultul sfintei a fost întreținut neîntrerupt, chiar și în perioadele grele – războaie, comunism sau pandemie.

Pentru multe familii, mersul la Iași a devenit o tradiție transmisă din generație în generație. Părinții îi duc pe copii „să o vadă pe Sfânta”, iar pentru mulți pelerini, drumul în sine e o formă de jertfă spirituală: ore întregi de stat la coadă, post, rugăciune și tăcere.

Pelerinajul de la moaștele Sfântei Parascheva oferă o pauză de la agitația lumii moderne. Mii de oameni din toate colțurile țării se adună în același loc, împărtășind aceleași trăiri: credință, emoție, speranță.

Mulți spun că nu merg doar pentru a cere ceva, ci pentru a mulțumi – pentru sănătate, pentru familie, pentru faptul că au trecut peste greutăți. În rândul de pelerini se nasc conversații simple, gesturi de bunătate, solidaritate între necunoscuți.

Sfânta Parascheva este iubită nu doar pentru că este considerată o figură religioasă, ci și pentru bunătatea și mila de care a dat dovadă în timpul vieții. În tradiția populară, ea este numită adesea „Sfânta Vineri”, protectoarea celor sărmani, a copiilor, a femeilor necăjite și a celor care muncesc cinstit. În Moldova, ziua de 14 octombrie este legată și de obiceiuri agricole: se spune că după această dată „se strâng turmele” și „se închide vara”.

Sfânta Cuvioasă Parascheva, cunoscută și sub numele de „Sfânta Parascheva de la Iași” sau „Sfânta Vineri”, este una dintre cele mai iubite figuri ale creștinismului ortodox. Viața ei, deși învăluită de mister și legende, a inspirat de-a lungul secolelor milioane de credincioși din întreaga lume. Cultul ei a fost păstrat neîntrerupt timp de aproape o mie de ani, iar moaștele sale, aflate la Iași din anul 1641, atrag în fiecare toamnă sute de mii de pelerini.

Potrivit tradiției bisericești, Sfânta Parascheva s-a născut la începutul secolului al XI-lea, în localitatea Epivat, o așezare de pe țărmul Mării Marmara, aflată nu departe de Constantinopol – actualul Istanbul. Astăzi, locul nașterii sale corespunde zonei Selimpașa, din Turcia modernă. A venit pe lume într-o familie creștină, cu o bună stare materială și o credință puternică. Părinții ei, oameni evlavioși, i-au insuflat de mică dragostea pentru rugăciune, milostenie și Biserică.

Despre copilăria Sfintei Parascheva, tradiția povestește un episod care avea să-i marcheze întreaga existență. Pe când avea doar zece ani, a auzit în biserică un verset din Evanghelia după Marcu: „Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie.” Impresionată de cuvintele Domnului, fetița a decis să trăiască în spiritul jertfei și al dăruirii. A început să-și împartă hainele săracilor și să postească, spre uimirea părinților.

Pe măsură ce a crescut, dorința de a-L urma pe Hristos s-a adâncit. După moartea părinților, Parascheva a renunțat la bunurile materiale și s-a retras într-o mănăstire din apropierea localității Heracleea, dedicată Maicii Domnului. Acolo a trăit o perioadă în rugăciune și ascultare, iar apoi a pornit spre Țara Sfântă, dorind să-și petreacă restul vieții în locurile unde a trăit și a fost răstignit Mântuitorul.

După o perioadă petrecută la Ierusalim, s-a retras în pustia Iordanului, loc preferat de mulți sfinți și pustnici ai vremii. A trăit în nevoință, post și tăcere, dedicându-și fiecare zi rugăciunii. Sursele bisericești spun că Sfânta Parascheva ducea o viață aspră, hrănindu-se doar cu ierburi și apă, și rugându-se pentru întreaga lume.

După ani de viață pustnicească, în urma unei vedenii, s-a întors în locurile natale din Epivat. Acolo și-a petrecut ultimele clipe, într-o liniște deplină, și și-a dat sufletul la vârsta de aproximativ 25–27 de ani. Nu există documente care să indice cu precizie anul morții sale, însă cercetătorii și tradiția plasează sfârșitul ei pământesc în prima jumătate a secolului al XI-lea.

După moarte, trupul ei a fost îngropat în mod obișnuit, fără ca localnicii să știe cine fusese cu adevărat femeia aceea smerită. La scurt timp însă, un țăran a avut o vedenie în care i s-a arătat o femeie luminoasă, cerându-i să-i fie dezgropat trupul. Când oamenii au săpat, au găsit corpul neputrezit și răspândind o mireasmă plăcută – un semn pe care Biserica l-a socotit drept dovadă a sfințeniei.

Moaștele Sfintei Parascheva au fost așezate într-o biserică din Epivat, unde au rămas vreme îndelungată, fiind prilej de minuni și vindecări. În secolele următoare, au fost mutate în mai multe locuri: la Târnovo (în Bulgaria), apoi la Belgrad, ulterior la Constantinopol, și în cele din urmă la Iași, în 1641. Domnitorul Vasile Lupu le-a primit ca dar din partea Patriarhiei Ecumenice, în semn de recunoștință pentru sprijinul oferit Bisericii de la Constantinopol.

De atunci, Cuvioasa Parascheva este considerată ocrotitoarea Moldovei și a întregii Românii, iar ziua ei, 14 octombrie, este una dintre cele mai mari sărbători din calendarul ortodox.

Imaginea Sfintei Parascheva s-a conturat în tradiția populară drept chipul femeii blânde, al sufletului curat, milostiv și plin de compasiune pentru cei aflați în necaz. Ea este invocată de credincioși pentru ajutor în boli, necazuri, sărăcie, neînțelegeri și greutăți de tot felul. Mulți pelerini spun că au simțit puterea rugăciunii la racla sa și că au primit alinare sufletească sau vindecare.

De-a lungul timpului, moaștele Sfintei Parascheva au fost martore la multe momente grele din istoria Moldovei: războaie, invazii, incendii, dar și la episoade de speranță și renaștere. În 1888, când Iașul a fost lovit de o inundație puternică, racla a fost purtată prin oraș, iar credincioșii au spus că, la scurt timp, ploile s-au oprit.

Viața ei scurtă, dar plină de credință, a arătat lumii că sfințenia nu ține de vârstă sau de avere, ci de inimă. Pentru credincioșii ortodocși, ea reprezintă exemplul desăvârșit al omului care, renunțând la tot ce e lumesc, se dedică întru totul iubirii lui Dumnezeu și a aproapelui.

Astăzi, în fiecare toamnă, mii de oameni parcurg drumul până la Iași nu doar pentru a se închina la moaștele sale, ci și pentru a trăi o experiență a credinței și a solidarității. Pentru români, Sfânta Parascheva rămâne, prin pilda și harul ei, un liant spiritual între trecut și prezent, între cer și pământ.

Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, este considerată de credincioși o mijlocitoare grabnic ajutătoare în suferințe, necazuri și boli. De-a lungul secolelor, numeroase mărturii consemnate în scrieri bisericești și relatări populare vorbesc despre minuni atribuite puterii sale vindecătoare și ocrotitoare.

Cea dintâi minune este neputrezirea trupului său, descoperit intact după moarte, semn văzut de credincioși ca dovadă a sfințeniei. În anul 1888, când un incendiu a mistuit paraclisul Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, argintul raclei s-a topit, dar moaștele au rămas nevătămate, fapt considerat un semn de protecție divină.

Mulți pelerini vorbesc despre vindecări miraculoase, de la boli grave, precum leucemie sau afecțiuni neurologice, până la tulburări mentale ori stări de neliniște sufletească. În unele cazuri, rugăciunile la racla Sfintei Parascheva ar fi adus împăcare în familie, găsirea unui partener de viață potrivit sau rezolvarea unor necazuri materiale.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când moaștele au fost mutate temporar la București, se spune că Sfânta i-a ocrotit pe credincioși de bombardamente, iar în 1947, în timpul secetei cumplite din Moldova, procesiunea cu moaștele ei ar fi adus ploaia pe întreg traseul parcurs de credincioși.

Tot în rândul minunilor populare se înscriu recuperarea unor bunuri pierdute și vindecarea unor persoane considerate posedate, care, după citirea acatistului lângă raclă, și-au recăpătat liniștea și sănătatea.