Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Întâlnirea istorică dintre părintele Arsenie Boca și Nicolae Ceaușescu a stârnit o serie de legende de-a lungul timpului.
Dictatorul comunist a fost detestat de multă vreme pentru că a distrus numeroase biserici, fiind un ateu convins. Se pare că în timpul discuției cu Boca, cel care își spunea „Cel mai iubit fiu al poporului” a primit o profeție cumplită, care l-a făcut să le ceară oamenilor lui să nu îl mai aducă vreodată pe Arsenie în fața lui.
Profeția lui Arsenie Boca pentru Nicolae Ceaușescu, adeverită
Când părintele s-a văzut față în față cu dictatorul, iar acesta l-a întrebat zeflemitor dacă poate să îi spună când o să moară, Arsenie Boca nu s-a ferit să îi spună verde-n față exact ce vede în legătură cu viitorul lui Ceaușescu.
Zoe Dăian, nepoata preotului, a dezvăluit pentru Agerpres că acesta l-a informat scurt și concis pe Ceaușescu că va fi ucis într-o zi de mare sărbătoare, împreună cu Elena Ceaușescu. Această previziune s-a adeverit, fiindcă și-au găsit sfârșitul chiar de Crăciun.
Avertisment dur pentru poporul român
Arsenie Boca a ținut să lase în urma lui și niște vorbe de duh pentru oamenii pe care i-a îndrăgit atât de mult. Le-a atras atenția că vor pica în capcane pentru că se vor teme, iar credința lor va fi una slăbită. De asemenea, i-a mai avertizat pe români că urmează vremuri foarte grele, dar că trebuie să își păstreze tăria, fiindcă toate acestea sunt îngăduite de Divinitate.
„Vă vor cerne! România va fi înconjurată de flăcări”, a mai spus el, iar mulți consideră astfel că ar fi prevăzut și războiul din Ucraina. Vorbele părintelui au mai dezvăluit și informații despre exodul masiv al românilor care vor pleca în străinătate, pentru un viitor mai bun.
Arsenie Boca a prezis și Revoluția din ’89, dar și propria lui moarte
Conform rândurilor scrise în cartea „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”, părintele și-a prevestit și propria moarte, chiar înainte de Revoluție, dar și evenimentul sângeros, care a schimbat soarta României. El s-a stins din viață cu doar trei săptămâni înainte să înceapă confruntările care au dus la căderea dictatorului comunist.
De asemenea, mulți au dezvăluit de-a lungul timpului că s-au întâlnit cu Arsenie Boca, iar acesta ar fi avut darul clarviziunii. Printre ei se numără și preotul Serafim Bădilă, de la Mănăstirea Căișel. El a mai mărturisit că a fost impresionat de modul în care chipul părintelui strălucea de o lumină divină, dar și de vorbele pe care acesta i le-a spus și pe care nu ar fi avut cum să le cunoască din altă parte.
Atunci când Arsenie Boca l-a sfătuit să meargă la Teologie, iar Serafim și-a spus în gând că nu are banii necesari, părintele i-a indicat prin vorbe că îl poate ajuta mama lui cu bani, lucru care era adevărat. Astfel, i-a demonstrat celui aflat în fața sa că deține, într-adevăr, acest dar al clarviziunii, conform sursei citate anterior.