Semnalul de alarmă tras de un specialist în educație asupra unei probleme ignorate din sistem: „Facem una dintre cele mai mari greșeli”
Adaugă Actualitate.net la sursele preferate în GoogleDelia Sandu, specialist în educație, atrage atenția asupra unei mentalități pe care o consideră profund greșită în formarea viitorilor profesori. În opinia sa, tinerii sunt încurajați încă din timpul facultății să creadă că singura carieră de succes este cea din învățământul de stat, în timp ce oportunitățile din mediul privat sunt adesea ignorate.

Delia Sandu: „Le transmitem viitorilor profesori un mesaj contradictoriu”
Delia Sandu este profesor de formare, antreprenor în educație și fondatoarea GreenKid Brașov, instituție care reunește grădiniță și școală privată. Cu o experiență îndelungată în domeniul educației, aceasta susține că sistemul de învățământ transmite un mesaj contradictoriu celor care își doresc să devină profesori.
Reacția sa vine după ce a citit o listă cu motivele pentru care tinerii ar trebui să susțină examenul de Titularizare, listă care enumera probleme precum salariile mici, contractele pe perioadă determinată, plata redusă cu ora, creșterea normei didactice, clasele supraaglomerate, birocrația și lipsa de respect din partea elevilor.
„Am zâmbit amar”, mărturisește Delia Sandu, întrebându-se de ce, în ciuda acestor dificultăți recunoscute chiar de cei din sistem, viitorii profesori continuă să fie îndrumați aproape exclusiv către învățământul de stat.
„În timp ce recunoaștem toate aceste probleme, continuăm să le transmitem viitorilor profesori că adevărata împlinire profesională este să ajungă în sistemul de stat. E o contradicție pe care eu nu o înțeleg”, afirmă aceasta.
Delia Sandu: „Învățământul privat nu ar trebui privit ca o variantă de rezervă”
Potrivit Deliei Sandu, una dintre cele mai mari greșeli este faptul că studenților li se insuflă ideea că o carieră reușită în educație poate fi construită doar în sistemul public.
Specialistul în educație susține că a întâlnit numeroși tineri bine pregătiți, creativi și dedicați, care își doresc să lucreze cu copiii, însă foarte puțini iau în calcul școlile și grădinițele private. În opinia sa, acest lucru nu se întâmplă din lipsa oportunităților, ci pentru că încă din facultate sunt orientați aproape exclusiv către sistemul de stat.
„Îi învățăm să ignore o parte întreagă a educației românești”, spune specialistul în educație, adăugând și că există instituții private care investesc constant în formarea profesorilor, în mentorat, în condiții moderne de lucru și în libertatea cadrelor didactice de a-și pune în practică propriile metode de predare.
„Nu locul în care lucrezi te face profesor”
Delia Sandu precizează că nu consideră învățământul privat soluția tuturor problemelor din educație, însă respinge ideea că acesta ar trebui privit drept o opțiune secundară.
În viziunea sa, valoarea unui profesor nu este dată de instituția în care lucrează, ci de profesionalismul, implicarea și responsabilitatea pe care le demonstrează în relația cu elevii.
„Nu locul în care lucrezi te face profesor, ci profesorul pe care alegi să fii, indiferent unde îți întâlnești elevii”, este concluzia transmisă de fondatoarea GreenKid.
Totodată, aceasta a anunțat că instituția pe care o conduce recrutează educatori și cadre didactice cu pregătire de specialitate, oferind contract de muncă, salariu în funcție de experiență, program organizat în ture și masă caldă inclusă.















