Povestea fascinantă de viață a celebrei Gabi Luncă, numită țiganca de mătase și marea doamnă a muzicii lăutărești

6 minute
Publicat:
Actualizat:
Autor: Redacția Redacția

Gabi Luncă a murit, iar vestea că marea doamnă a muzicii lăutărești a trecut în neființă a întristat milioane de oameni. Celebră în toată țara, dar și peste hotare pentru muzica ei, cântăreața a reușit să impresioneze pe toată lumea cu povestea vieții ei.

article img

Gabi Luncă, poveste de viață impresionantă. Sursa foto: Playtech.ro

Povestea impresionantă de viață a celebrei Gabi Luncă numită țiganca de mătase și marea doamnă a muzicii lăutărești

Gabi Luncă a murit după trei săptămâni în care s-a luptat cu infecția coronavirus. Artista a încetat din viață la 82 de ani și a lăsat în urmă o familie numeroasă îndurerată.

Artista s-a născut în satul Vărbilău, judeţul Prahova, într-o familie cu 6 frați, iar la trei ani și jumătate și-a pierdut mama, ce a însemnat o mare dramă pentru ea. Ulterior, în viața tatălui ei, Dumitru Luncă, fost violonist în cadrul Orchestrei Armatei din Ploieşti, a apărut o altă femeie, o mamă vitregă, cu care nu a avut o relație apropiată, dat fiind faptul că femeia se purta urât cu ea.

Prima dramă, moartea mamei sale

„Chiar dacă am pierdut-o pe mama la trei ani şi jumătate, îmi amintesc cum îşi lăsa părul pe spate şi apoi îl răsucea şi îl prindea roate, în coc. Când mama a murit, eu eram acasa la naşul meu.

Casa noastra era chiar in centrul satului, iar eu am văzut că la mine la poartă s-a adunat lume multă, dar nu întelegeam de ce şi cineva mi-a zis: mâine vine mama ta, dar vine îmbrăcată în mireasă.

Eu, copil, nu am înţeles. Când au adus-o acasă, o vecina a venit, m-a luat în braţe, m-a dus la acel trandafir şi mi-a tăiat de acolo şase trandafiri şi mi-a zis: Acuma tu mergi cu mine să îi duci mamei tale“, a povestit cu durere, la un moment dat, Gabi Luncă.

Cum și-a început cariera artistică Gabi Luncă

Gabi Luncă și-a început cariera artistică în 1951, la doar 12 ani, după ce a început să cânte cu tatăl ei, iar la doi ani după s-a angajat la Clubul Muncitoresc din Băicoi, unde a fost solista orchestrei de muzică populară.

„ Dragostea pentru muzică a început din copilărie, pe la 11-12 ani tot ce ziceam eu era: «Doamne, ajută-mă să cânt şi eu la radio». Asta era dorinţa mea. Până pe la 16 ani am ascultat muzică populară oltenească. La 18 ani am avut primul CD cu maestrul Ionel Budişteanu. A fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea, când am primit telegramă de la Bucureşti. Când m-am prezentat, îmi era frică şi tremuram toată. În două ore am înregistrat două piese. Până după amiază, pe la 17.00, am înregistrat un album de patru piese.”, a declarat Gabi Luncă, pentru adevărul.ro.

Patru ani mai târziu, în 1955, Gabi Luncă a devenit angajată a Ansamblului Folcloric al Clubului 1 Mai, Ploieşti, unde dirijor era acordeonistul Sile Ungureanu. Ulterior, la 17 ani, când a devenit și cunoscută, artista s-a angajat la  Orchestra Flacăra Prahovei din Ploieşti.

Deși a cântat și muzică populară, doine și alte genuri muzicale, atracția numărul 1 a artistei a fost pentru muzica de petreceri, muzica lăutărească. La 19 ani, casa de discuri Electrecord i-a propus să lanseze primul album muzical, cu patru piese, iar piesa cea mai cunoscută a fost „Dă-mi drumul nevastă-n casă”. De asemenea, tot atunci, ea a plecat spre București, la Radiodifuziunea Română, unde a spus „Sunt o fată de la ţară şi vreau să cânt.” și a fost acceptată.

Gabi Luncă a învățat meserie de la Maria Lătărețu și Maria Tănase

Gabi Luncă a iubit-o pe Maria Lătărețu și a cunoscut-o pe Maria Tănase, pentru care a dat o probă de voce. „Am copiat-o, ani la rând, pe Maria Lătăreţu. Ea m-a învăţat şi m-a îndrumat foarte mult şi iată că nici astăzi n-am uitat tot ce m-a învăţat. Am întâlnit-o şi pe doamna Ioana Radu, care mi-a spus: „Ai să ajungi mare!“. Am cântat împreună la un concert la Sala Palatului şi m-a durut că au pus-o să deschidă spectacolul. Am avut mult de învăţat de la dânsa şi mi-a prins bine. A fost o onoare pentru mine să o cunosc pe Maria Tănase şi să o ascult în studioul Radio România. Tremuram toată pentru că ea era o personalitate… ”, a mai spus artista.

De asemenea, una dintre personalitățile puternice ale României i-a călcat pragul casei artistei și l-a considerat un mentor. „ Pentru mine, domnul Vornicu a fost un mentor şi un părinte. Era un munte de om, plin de muzică, dar şi de omenie. Eram prieteni de familie, iar la TVR mă simţeam ca acasă. Şi acum mă mai uit la înregistrările Revelioanelor şi, când văd piesele de acum 30-40 de ani, retrăiesc clipele alea. Toate sunt frumoase.”, a declarat Gabi Luncă, pentru adevărul.ro.

A făcut echipă pe scenă și în viața personală cu Ion Onoriu, tatăl fiicelor sale

Mai târziu, ea l-a cunoscut pe acordeonistul Ion Onoriu, care i-a devenit soț în 1964, după care încep să cânte împreună în 1970, înregistrează primul album în 1992 de muzică lăutărească religioasă - pentru care au mers în două turnee - Paris și Madrid.

În tinerețe, imediat după casatoria cu Ion Onoriu, Gabi Luncã a pierdut un copil. Fetița a murit la botez. Înainte ca bebelusul sa moară, ea a promis ca se va pocai, insa nu a facut chiar atunci lucrul asta. Ea s-a rugat in timpul sarcinii ca fătul să se nască în viata, dupa ce a baut gin, gravida fiind, la aflarea vestii ca e insarcinata. Gabi Lunca a crezut mult timp ca fiica ei a murit din cauza ca nu si-a tinut promisiunea de a se pocăi.

In 1993, Gabi Lunca s-a retras din viata publică, nu a mai cantat la petreceri, ci doar in cadrul unor slujbe penticostale. Ea a făcut acest lucru pentru a-și îndeplini promisiunea față de Dumnezeu în ceea ce privește pocăința și devine misionar.

„Am interpretat multe cântece alături de orchestra de muzică populară condusă de maestrul violonist Constantin Mirea şi Ionel Budişteanu, am fost susţinută de instrumentişti ca Nicolae Florian, Marcel Budală, Titi Coadă, Mieluţă Bibescu sau Toni Iordache, care cântau în orchestra condusă de Ion Onoriu. Şi nu pot să uit nici o secundă de cunoscuţii Fraţi Gore.”, a declar in 1997, pentru Jurnalul National, artista.

Gabi Lunca i-a avut colegi de scenă pe Dona Dumitru Siminică, Romica Puceanu şi Victor Gore. A apartinut generatiri de muzicanti lăutăro urbani (mahala), scrie adevărul.ro.

Artista a fost numită de admiratori „ţiganca de mătase” şi de critici muzicali „marea doamnă” a muzicii lăutăreşti. Jurnalista germană Grit Friedrich, specialistă în cultura Europei de Est, a scris despre Gabi Lunca un comentariu inedit. „Vocea de argint a lui Luncă, cântecul său uşor încordat au fost de multe ori copiate, însă nimeni nu a reuşit să o egaleze.“, scrie adevarul.ro.

Gabi Luncă, ultima dată pe scenă, la Festivalul Cerbul de Aur

In 2019, la 81 de ani, artista, impreuna cu doua dintre fiicele sale, a urcat pe scena, la Cerbul de Aur, in ultima seara de festival, dedicata muzicii lautaresti, la Brașov.

„Vreau să vă mulţumesc pentru dragostea şi căldura cu care m-aţi primit o viaţă întreagă. Vă iubesc! Dumnezeu să vă iubească mai mult! Aş vrea să împart cu dumneavoastră bucuria şi dorinţa mea, pentru că Dumnezeu m-a ajutat până la 81 de ani să mai pot urca pe scenă. Iar publicului care m-a iubit şi mă iubeşte nu pot decât să-i mulţumesc din toată inima. Nu am cuvinte să vă mulţumesc pentru dragostea cu care m-aţi ascultat.”, a declarat, imediat dupa reprezentatie, Gabi Luncã.

La Festivalul Cerbul de Aur din 2019, Gabi Luncă a urcat pe scenă după 27 de ani de pauză totală de apariții la concerte și petreceri din țara noastră. Din 1998, Gabi Lunca a fost vaduvă, are patru copii si o familie numeroasa, cu multi nepoti - 4 copii, 13 nepoţi şi 7 strănepoţi.

Artista a suferit de cancer la san, de care a reușit sa scape dupa lungi tratamente de chimioterapie, card si-au lasat amprenta fizic si psihic, dupa cum a declarat in timpul bolii.

La 82 de ani, Gabi Lunca a murit rapusa de COVID-19, virus in care nu credea. Nelu Ploiesteanu a murit cu doar cateva ore inainte, iar Cornelia Catanga pe 26 Martie, tot de acelasi virus. Cei trei artisti nu credeau in coronavirus.

Urmărește-ne pe Google News

Google News Google News
Ne găsești și aici: Google Play App Store Facebook

Mai multe pentru tine

🪙 Curs valutar BNR
  • EUR 4.98
  • USD 4.77
  • CHF 5.37
  • GBP 5.98
  • BGN 2.54
  • RUB 0.05
  • MDL 0.26
🌡️ Vremea în România
  • Bucuresti -1°C icon
  • Cluj-Napoca -6°C icon
  • Constanta 2°C icon
  • Iasi -1°C icon
  • Brasov -3°C icon
  • Timisoara -2°C icon
  • Craiova -2°C icon