Brașovul va avea un nou parc de peste 30.000 de metri pătrați în cartierul Bartolomeu. Primăria a semnat contractul de aproape 18 milioane de lei
Adaugă Actualitate.net la sursele preferate în GoogleLocuitorii cartierului Bartolomeu – Avantgarden vor avea un nou parc de agrement, după ce Primăria Brașov a semnat, joi, contractul pentru amenajarea unei zone verzi de peste 30.000 de metri pătrați pe strada Lânii. Investiția este finanțată din fonduri europene nerambursabile, iar lucrările ar putea începe în următoarele zile.

Contractul a fost semnat pe 7 august de primarul George Scripcaru și reprezentanții companiei Strabag SRL, constructorul care va realiza proiectul. Termenul de execuție este de 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
„Astăzi am semnat contractul cu compania Strabag pentru amenajarea unui nou parc pe strada Lânii, în cartierul Bartolomeu, în zona Avantgarden. Vorbim despre o investiție care va transforma o suprafață de aproximativ 30.000 de metri pătrați într-un spațiu modern de recreere și petrecere a timpului liber. Constructorul are la dispoziție 18 luni pentru finalizarea lucrărilor”, a declarat primarul George Scripcaru.
Edilul a precizat că noul parc este gândit pentru toate categoriile de vârstă și că își propune să ofere locuitorilor din zonă un spațiu de recreere aproape de casă.
„Ne dorim să le oferim brașovenilor, și în special locuitorilor din această zonă, un parc modern, unde părinții, copiii, tinerii și bunicii să își poată petrece timpul aproape de casă, fără să fie nevoiți să se deplaseze în alte cartiere. Astăzi, acest teren nu arată așa cum și-ar dori comunitatea. Prin această investiție îl vom transforma într-un spațiu verde atractiv, cu mobilier urban modern, locuri de relaxare, un amfiteatru pentru activități în aer liber, zone dedicate copiilor și numeroase plantări de arbori și vegetație”, a adăugat Scripcaru.
Parc cu amfiteatru, piste de biciclete și zone de fitness
Noul parc va fi amenajat pe strada Lânii nr. 9, pe un teren de 31.080 de metri pătrați, dintre care aproximativ 20.000 de metri pătrați vor reprezenta spații verzi plantate cu gazon, arbori, arbuști și flori perene.
Proiectul include locuri de joacă pentru copii de diferite vârste, inclusiv echipamente adaptate copiilor cu dizabilități, o zonă de fitness, piste pentru biciclete, un foișor de relaxare și un spațiu destinat animalelor de companie.
Elementul central al parcului va fi un amfiteatru în aer liber, dotat cu scenă și tribună cu o capacitate de 220 de locuri. În proiect mai sunt prevăzute alei pietonale, cișmele, toalete publice, locuri de parcare, suporturi pentru biciclete și mobilier urban.
Terenul de peste 30.000 de metri pătrați din cartierul Bartolomeu – Avantgarden unde va fi amenajat noul parc, care va include spații verzi, locuri de joacă, piste pentru biciclete, un amfiteatru și zone de relaxare
Investiție de aproape 18 milioane de lei, finanțată din fonduri europene
Valoarea contractului de execuție este de 17.547.480,15 lei fără TVA, iar lucrările vor fi realizate de Strabag SRL, împreună cu subcontractanții Grădina Viselor RD SRL și Kron Power Execution MT SRL.
Investiția este finanțată prin Programul Regiunea Centru 2021–2027, destinat proiectelor de dezvoltare a infrastructurii verzi și de protecție a mediului în zonele urbane.
Primarul George Scripcaru a subliniat că accesarea fondurilor europene permite realizarea unor investiții importante fără a pune o presiune suplimentară asupra bugetului local.
„Pentru acest parc, ca pentru majoritatea investițiilor majore, am reușit să accesăm o axă de finanțare nerambursabilă, prin Programul Regiunea Centru 2021–2027. Uniunea Europeană te sprijină, dar trebuie să faci efortul de a accesa fondurile și de a realiza proiectele de care comunitatea are nevoie”, a declarat edilul.
Dacă lucrările vor începe conform calendarului anunțat de Primărie, noul parc din cartierul Bartolomeu – Avantgarden ar urma să fie finalizat în cel mult un an și jumătate.


















