Ar putea Bulgaria să intre în programul Visa Waiver înaintea României? Ministrul de Interne de la Sofia spune că Bulgaria este "foarte aproape" de intrare.
Adaugă Actualitate.net la sursele preferate în GoogleMinistrul bulgar de Interne, Daniel Mitov, a anunțat că Bulgaria este „foarte aproape” de includerea în programul Visa Waiver al Statelor Unite, ceea ce ar permite cetățenilor bulgari să călătorească fără viză în SUA pentru o perioadă de până la 90 de zile.
„Punem acest obiectiv ca prioritate principală, iar guvernul nostru raportează cu mândrie un progres semnificativ”, a declarat Mitov într-o postare pe Facebook, după o serie de întâlniri oficiale la Washington cu reprezentanți ai Departamentului pentru Securitate Internă (DHS) și ai Biroului de Securitate Diplomatică.
Potrivit ministrului, săptămâna aceasta va avea loc o reuniune tehnică trilaterală între Bulgaria, SUA și Comisia Europeană, în care vor fi discutate ultimele detalii ale planului de lucru.
De asemenea, partea bulgară a invitat o echipă de experți americani pentru a efectua o evaluare pe teren a gradului de pregătire al instituțiilor bulgare.
Mitov a menționat că administrația președintelui Donald Trump va emite o evaluare oficială în decembrie 2025, iar Bulgaria speră ca aceasta să fie favorabilă, scrie acesta într-un mesaj publicat pe Facebook.
Anunțul Bulgariei vine în contextul în care România a fost inițial acceptată în programul Visa Waiver în ianuarie 2025, dar admiterea a fost anulată în luna mai 2025, la doar câteva săptămâni înainte de implementare.
Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a justificat decizia prin preocupări privind securitatea frontierelor și integritatea programului.
“Menținerea standardelor ridicate ale programului Visa Waiver este esențială pentru securitatea națională,” a declarat Tricia McLaughlin, secretar adjunct al DHS, într-un comunicat emis pe 2 mai.
Această retragere bruscă a surprins autoritățile române și a fost văzută de mulți ca un semnal că procesul de aderare la VWP rămâne extrem de riguros și politic.


















