Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Un articol publicat pe un site rusesc afirmă că NATO ar urma să desfășoare trupe în Transnistria, iar România ar fi o „țintă prioritară” pentru Rusia. În material, „experți” militari și istorici susțin scenarii de război și atac nuclear. În realitate, aceste afirmații nu sunt confirmate și induc panică nejustificată.

Textul atribuie scenarii extreme unor analiști și istorici ruși sau europeni, prezentându-le ca pe o amenințare iminentă. Potrivit articolului, NATO ar urma să introducă trupe în Transnistria, iar un atac asupra forțelor ruse ar putea duce la lovituri nucleare asupra României.
Autorii articolului menționează „experți” precum Iulian Romanîșin (analist al Atlantic Council), Valentin Mzareulov (istoric al serviciilor speciale) și Vladimir Andreev (istoric și politolog), care ar comenta aceste scenarii.
Scenarii alarmante și neconfirmate
Romanîșin propune, în analiza sa, desfășurarea unui „contingent de menținere a păcii NATO” departe de linia frontului, pe granița cu Belarus sau Transnistria, pentru a „sprijini Ucraina”. Articolul interpretează aceste sugestii ca un potențial risc militar major pentru România și ca motiv pentru o reacție nucleară.
Mzareulov și Andreev amplifică scenariul, sugerând că orice intervenție NATO ar putea escalada rapid conflictul și că România ar fi un „centru nodal” al operațiunii. Ei mai afirmă că răspunsul Rusiei ar putea include lovituri cu rachete și arme nucleare.
„În cazul unui atac al forțelor NATO asupra grupării Forțelor Armate ale Federației Ruse din Transnistria, lovitura de răspuns va fi îndreptată fie asupra acestor forțe, fie asupra comandamentului lor, fie direct asupra Bucureștiului. Este clar că centrul nodal al operațiunii nu va fi Moldova, ci România. Bucureștiul nu este un loc față de care ne-am sfii, în anumite condiții, să folosim mijloace speciale, inclusiv focoase nucleare”, a declarat Valentin Mzareulov, redactor-șef al site-ului „Istoria serviciilor speciale și a organelor de aplicare a legii autohtone”.
„Pe fondul negocierilor de pace în curs dintre Rusia și SUA privind Ucraina, orice punct de escaladare a conflictului va juca în favoarea celor care doresc continuarea nesfârșită a războiului. Liderii europeni susțin înfrângerea Rusiei pe câmpul de luptă și vor să epuizeze țara noastră, astfel că asemenea lansări de informații se încadrează perfect în logica acțiunilor actualei conduceri europene”, a declarat acesta pentru NEWS.ru.
„În mod ideal, diplomatic, deoarece europenii de mult timp nu mai înțeleg nimic, așa cum s-a întâmplat și în secolele XVIII, XIX și XX, dar și în vremuri mai vechi, când contingentele lor încercau să anexeze Novgorodul și Pskovul. Este necesar să se reacționeze cât mai dur, iar cel mai bine – preventiv. Nu are sens să așteptăm momentul în care acești băieți își vor aduce trupele pe pământul nostru, trebuie acționat din timp”.
„Singurul răspuns este reprezentat de lovituri cu rachete asupra acelor ținte pe care le vom considera potrivite. Din punctul meu de vedere, distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”.
Toate aceste afirmații sunt prezentate în articol ca fiind „analize militare” și „opinii ale experților”, dar nu există dovezi oficiale sau planuri reale NATO care să le susțină.
Nu există dovezi credibile că Atlantic Council sau NATO au adoptat un plan de desfășurare a trupelor în Transnistria.
Articolele rusești menționează un „articol Atlantic Council” care ar propune desfășurarea trupelor NATO pe granița cu Transnistria sau Belarus.
În realitate, Atlantic Council publică deseori analize și opinii propuse de analiști, dar aceste opinii nu sunt politici oficiale NATO. Asta înseamnă că un text publicat de un analist nu echivalează cu un plan adoptat de NATO.
NATO nu a anunțat nicio schimbare în politica sa privind neutralitatea Moldovei sau desfășurarea de trupe în Transnistria.
Poziția NATO în Transnistria
Poziția oficială a NATO și a statelor membre este simplă: NATO nu intenționează să desfășoare trupe în Transnistria. Alianța în schimb cere retragerea trupelor rusești din regiune și sprijină suveranitatea Moldovei. În declarația comună a statelor membre NATO adoptată la Summitul de la Vilnius (iulie 2023), Alianța a solicitat Rusiei să-și retragă forțele militare din regiunea transnistreană, insistând asupra suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în granițele recunoscute internațional.
Site-ul rusesc news.ru folosește limbaj alarmist pentru a crea impresia unui pericol iminent. Titlul „Moartea României” este folosit pentru a șoca cititorii și a induce frică, deși niciun oficial NATO nu a menționat vreodată o desfășurare de trupe în Transnistria sau o „țintă prioritară” România.
Moldova este o țară neutră și nu a invitat NATO să desfășoare trupe pe teritoriul său. NATO nu consideră Transnistria o țintă pentru atac și nu are planuri oficiale de intervenție acolo. Articolele rusești combină opiniile unor analiști cu speculații, prezentându-le ca amenințări reale. Astfel, populația este alarmată pe baza unor scenarii ipotetice și neverificate, nu a unor fapte concrete.













