Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu

Elfrida, cunoscută în izvoarele anglo-saxone ca Ælfthryth, a fost una dintre cele mai influente și controversate figuri feminine ale Angliei medievale. Soția regelui Edgar cel Pașnic și mama lui Æthelred al II-lea, Elfrida a jucat un rol decisiv în luptele pentru putere din secolul al X-lea, fiind acuzată de implicare directă în asasinate politice și intrigi de palat care au modificat cursul istoriei engleze.

În istoria Angliei timpurii, puține femei au exercitat o autoritate comparabilă cu cea a Elfridei. Nu a fost doar o regină-consort, ci o adevărată arhitectă a puterii. Într-o epocă dominată de bărbați, ea a reușit să-și impună voința în decizii politice, să influențeze succesiunea la tron și să-și protejeze familia prin metode dure, uneori violente.

Elfrida s-a născut în jurul anului 945, într-o familie nobilă anglo-saxonă. Tatăl ei, Ordgar, era ealdorman al Devonului, una dintre cele mai influente funcții administrative ale vremii. Apartenența la această elită îi asigura accesul direct la cercurile puterii.

Anglia secolului al X-lea era un regat fragil, abia consolidat după decenii de invazii vikinge și conflicte interne. Regele Edgar, supranumit „cel Pașnic”, încerca să mențină unitatea teritorială și autoritatea monarhică prin alianțe politice și prin întărirea Bisericii.

În acest context, căsătoriile regale aveau o importanță strategică. Elfrida nu a fost doar o soție aleasă din motive sentimentale, ci o piesă esențială într-un joc politic complex.

Potrivit tradiției medievale, regele Edgar a auzit despre frumusețea Elfridei și l-a trimis pe unul dintre nobilii săi de încredere, Æthelwald, să o evalueze ca posibilă mireasă regală. Æthelwald, însă, s-ar fi îndrăgostit de ea și s-ar fi căsătorit el însuși cu Elfrida, prezentându-i regelui o descriere falsă, menită să-i diminueze farmecul.

Primul soț al Elfridei, Ethelwold, era fiul mare al lui Athelstan, ealdorman al Angliei de Est, un nobil extrem de influent supranumit „semi-rege”. Ealdormanul Athelstan conducea o regiune mare cu foarte puțină interferență regală, ceea ce a făcut căsătoria unei alianțe politice solide pentru Elfrida.

Când Edgar a aflat adevărul, a mers personal să o vadă și, conform cronicilor, l-a ucis pe Æthelwald în timpul unei partide de vânătoare, luând-o apoi pe Elfrida de soție.

După moartea lui Ethelwold în 962, posibil din cauze naturale, Elfrida a rămas văduvă și doi ani mai târziu s-a recăsătorit cu Edgar, care devenise rege și era atras de frumusețea ei. Relația lor a fost considerată adulterină de Dunstan, arhiepiscopul de Canterbury, dar cuplul a continuat să-și consolideze poziția.

Deși istoricii moderni privesc această relatare cu prudență, ea arată imaginea timpurie a Elfridei ca femeie periculoasă, în jurul căreia moartea devenea un instrument al puterii.

Căsătoria cu Edgar a adus Elfridei un rol politic fără precedent pentru o regină anglo-saxonă. Ea a fost încoronată oficial regină și a primit titlul de „soția legitimă a regelui” în jurul anului 964. Cei doi fii ai săi, Edmund și Æthelred, au fost recunoscuți ca „fii legitimi ai regelui”, consolidând astfel drepturile lor de succesiune în fața lui Edward, fiul din prima căsătorie a lui Edgar.

Elfrida a devenit protectorul mănăstirilor, lucrând strâns cu episcopul Ethelwold de Winchester. Această alianță i-a conferit control asupra întregului sistem monastic feminin din Anglia, ceea ce reprezenta un rol politic fără precedent pentru o regină.

În 973, Edgar a fost încoronat a doua oară la Bath, iar Elfrida a avut un rol proeminent în ceremonie.

Ea a fondat și întărit mai multe mănăstiri, inclusiv Wherwell și Romsey, iar fiica ei din prima căsătorie a fost consacrată călugăriță la Romsey Abbey.

În timpul domniei lui Edgar, Elfrida a susținut reforma monahală și a sprijinit mănăstirile, consolidând alianța dintre Coroană și Biserică. Moartea regelui Edgar, în 975, a deschis o perioadă de instabilitate. Tronul era disputat între Edward, fiul mai mare al regelui, dintr-o căsătorie anterioară; Æthelred, fiul Elfridei.

Fiul cel mic al lui Edgar, Æthelred, era încă copil, în timp ce Edward, fiul mai mare, susținut de Dunstan, a fost încoronat rege în 976. În această perioadă, Elfrida a continuat să exercite o influență politică considerabilă, sprijinind pretențiile fiului său Æthelred la tron.

Taberele rivale au început să se confrunte. Elfhere, vărul Elfridei și ealdorman puternic, a susținut cauza lui Æthelred și a acționat împotriva susținătorilor lui Edward, atacând inclusiv mănăstirile fondate sau sprijinite de Dunstan.

Deși Edward avea un drept succesoral solid, Elfrida a acționat pentru a-l elimina politic și fizic. În 978, Edward a fost ucis la Castelul Corfe, într-o proprietate a Elfridei. A fost înjunghiat în timp ce bea dintr-o cupă oferită de oamenii reginei.

Pe 18 martie 978, Edward a vizitat reședința Elfridei din Corfe, în Dorset, pentru a se întâlni cu mama și fratele său vitreg. Evenimentele care au urmat au fost dramatice: Edward a fost atacat de oamenii din suita Elfridei și ucis. Relatările istorice variază, dar toate indică implicarea susținătorilor reginei. Aceasta a fost prima mare crimă politică în care numele Elfridei a fost asociat, chiar dacă documentele contemporane nu o acuză direct de orchestrat asasinatul.

Rămășițele lui Edward descoperite ulterior confirmă natura violentă a morții. În secolele care au urmat, cronici precum Viața Sfântului Oswald au amplificat rolul Elfridei, prezentând-o drept „mama vitrege” care l-a ademenit pe Edward și a dat semnalul asasinilor.

Cronicile medievale o consideră pe Elfrida responsabilă de complot. Moartea sa a deschis calea pentru încoronarea lui Æthelred. Edward a fost ulterior venerat ca martir și sfânt. Æthelred al II-lea a urcat pe tron la vârstă fragedă. În primii ani, Elfrida a exercitat, de facto, o regență.

După moartea lui Edward, fiul Elfridei, Æthelred, a fost încoronat la 14 aprilie 979, la doar 11 ani. De facto, Elfrida a devenit puterea din spatele tronului, colaborând cu episcopul Ethelwold pentru a guverna și a continua reformele monastice. Ea semna documentele oficiale înaintea lui Dunstan și era recunoscută ca „mama regelui”.

În această perioadă, Elfrida a refondat Old Minster din Winchester și a susținut alte proiecte religioase, menținând influența sa politică și socială. Moartea lui Ethelwold în 984 a slăbit însă poziția ei, iar taberele rivale au început să conteste controlul asupra tronului minor.

Deciziile politice, alianțele și strategiile defensive împotriva vikingilor au fost influențate de ea. Domnia fiului său a fost una dintre cele mai dificile perioade ale Angliei, plină atunci de invazii, trădări și declin economic.

Elfrida a jucat un rol central în patronajul religios. Ea a colaborat la traducerea Regulii Sfântului Benedict în engleză și a sprijinit redactarea Regularis Concordia, document care a stabilit regulile vieții monahale. Prin aceste acțiuni, Elfrida nu doar că și-a consolidat puterea, dar a lăsat și o moștenire culturală și religioasă durabilă.

Mănăstirile fondatoare, precum Wherwell și Romsey, au devenit centre de putere și influență, controlate de regina-mamă. Aceasta poziție de protectoare a mănăstirilor a fost fără precedent în Anglia medievală și a demonstrat inteligența ei politică.

În anii 980–990, Anglia a fost amenințată de raiduri vikinge și daneze, iar instabilitatea politică s-a accentuat. În aceste condiții, influența Elfridei a început să scadă, mai ales după căsătoria fiului său Æthelred cu Emma de Normandia în 1002. Ultimul act semnat de Elfrida datează din 999, iar ea și-a dedicat ultimele zile mănăstirii Wherwell, retrăgându-se din viața politică activă.

Elfrida a murit la Wherwell pe 17 noiembrie 1000 (sau 1001, conform unor surse) și a fost înmormântată în biserica mănăstirii pe care o întemeiase. Reputația ei a rămas controversată, fiind deseori prezentată în cronici medievale ca mama vitrege malefică, responsabilă pentru moartea lui Edward.