Chefii îl numesc „diamantul din bol”. Cel mai scump și cel mai gustos orez de pe planetă. De ce costă o avere

Un orez japonez vândut cu peste 70 de dolari cutia a fost declarat de Guinness World Records drept cel mai scump din lume. În spatele produsului se află un inventator de 91 de ani care a transformat foametea în lux.

Într-o bucătărie elegantă din Hong Kong, chef-ul japonez Kenichi Fujimoto ține în mâini o cutie neagră lucioasă, inscripționată cu auriu: „World’s Best Rice”. Privirea lui trădează o doză de scepticism. „Aceste lucruri sunt adesea foarte comerciale și nu neapărat bune”, spune chef-ul, care conduce restaurantul Sushi Fujimoto, renumit pentru rafinamentul său, potrivit CNN.

Cu peste 20 de ani de experiență alături de maeștri sushi distinși cu stele Michelin, Fujimoto a testat sute de tipuri de orez. Totuși, niciunul ca acesta.

Producătorii soiului Kinmemai Premium nu doar că îl prezintă drept „cel mai bun orez din lume”, dar în 2016 Guinness World Records l-a certificat oficial drept cel mai scump orez vândut vreodată.

Pentru a verifica dacă reputația îi este pe măsură, CNN i-a cerut lui Fujimoto să gătească o porție. Grăunțele spălate și înmuiate sunt puse la fiert într-un vas de fontă. Pentru un chef japonez, testul e sacru.

„Orezul este sufletul Japoniei”, spune Fujimoto. „Pentru sushi, orezul reprezintă 80% din rezultat. Peștele contează doar 20%.” Așteptarea se reduce acum la 15 minute — momentul adevărului.

În Japonia, orezul este un simbol național de peste 3.000 de ani. În prezent, țara cultivă peste 300 de soiuri, multe dintre ele folosite la preparate celebre — de la sushi la prăjiturile mochi sau băutura tradițională sake.

Dar, deși gustul japonez a cucerit lumea, exporturile de orez nu au avut același succes. Asta până la apariția lui Keiji Saika, președintele în vârstă de 91 de ani al companiei Toyo Rice Corporation din Wakayama.

În 2016, Saika a decis să facă din orez o marcă de lux. „Am simțit că Japonia trebuie să arate lumii cât de extraordinar este orezul nostru”, a declarat acesta pentru CNN Travel.

Compania sa, specializată în mașini de decorticat, a lansat atunci Kinmemai Premium („Orezul Mugurului de Aur”), un sortiment bogat în nutrienți și apreciat pentru aromă.

Ideea i-a venit simplu: „A trebuit să facem ceva ce nu s-a mai făcut niciodată. Așa mi-a venit ideea Guinness World Records.”

Cutia cu 840 de grame de orez s-a vândut atunci cu 9.496 yeni — adică aproape 109 dolari kilogramul, într-o perioadă în care orezul obișnuit costa doar 300–400 yeni/kg.

„M-am întrebat dacă va cumpăra cineva. Surprinzător, comenzile au început să crească”, spune Saika.

Cererea s-a dovedit atât de mare, încât produsul a devenit o ediție anuală. În 2025, cutiile s-au epuizat rapid după lansarea din 22 august, deși prețul ajunsese la 10.800 yeni (aproximativ 73 de dolari). Doar 1.000 de cutii sunt produse în fiecare an.

Deși orezul se vinde la un preț de lux, Saika spune că proiectul nu aduce câștiguri.
„Când calculezi costurile, probabil că ieșim în pierdere. Deși îl vindem scump, nu este profitabil”, afirmă fondatorul.

Scopul său a fost altul: promovarea orezului japonez și stimularea fermierilor să cultive soiuri premium.

În anii ’70, Saika inventase deja orezul „fără clătire”, pentru economisirea apei. Ulterior, compania sa a dezvoltat o mașină care îndepărtează doar nouă straturi de tărâță, în loc de șaisprezece, păstrând astfel gustul și substanțele nutritive.

Pentru Kinmemai Premium, procesul e și mai complex. Saika selectează anual patru până la șase soiuri premiate, din peste 5.000 evaluate în cadrul Concursului Internațional de Evaluare a Gustului Orezului, cea mai mare competiție de profil din Japonia.

El analizează nu doar gustul și textura, ci și activitatea enzimatică a fiecărui soi.
„Vitalitatea, forța vieții se vede clar în activitatea enzimelor. Orezul cu o astfel de energie devine cu adevărat excepțional”, explică el.

După selecție, boabele sunt lăsate la maturat câteva luni. „Prin maturare, gustul devine mai bogat, iar beneficiile pentru sănătate se accentuează. Este un orez cu adevărat special.”

Din cauza procesului laborios și a producției limitate, orezul este folosit adesea drept cadou de lux sau pentru ocazii speciale. Fermierii aleși pentru ediția anuală sunt invitați la Tokyo pentru lansare, eveniment care ajunge în presa locală.
„Toți sunt foarte mândri. Fermierii muncesc din greu pentru această distincție”, spune Saika.

Ediția din acest an conține un amestec din patru soiuri: două tipuri de Koshihikari și două de Yudai 21, provenite din prefecturile Gifu și Nagano.

Pasiunea lui Saika pentru orez are rădăcini dureroase. După Al Doilea Război Mondial, Japonia a traversat o criză alimentară devastatoare. În 1945, taifunul Makurazaki a lovit sudul țării, distrugând culturile agricole. „Mulți oameni au murit de foame. Chiar și judecători sau persoane din clasele superioare”, își amintește Saika.

Familia sa a supraviețuit cultivând semințe adunate la întâmplare și prinzând pește din râuri. Acea perioadă i-a modelat destinul. „Am învățat să apreciez fiecare bob de orez. A devenit misiunea mea să produc cel mai bun orez posibil.”

Astăzi, la 91 de ani, el gustă Kinmemai Premium doar o dată pe an, în momentul testului final. „Doar puțin”, spune zâmbind.

Între timp, în Hong Kong, Fujimoto și soția lui, Ai, privesc cum orezul Kinmemai Premium se ridică aburind din vasul de fontă. Chef-ul a avut la dispoziție doar 420 de grame, așa că a improvizat: l-a clătit o secundă și l-a lăsat la înmuiat 30 de minute.

„Culoare frumoasă, clară. Îmi place”, spune Fujimoto. „Whoa. Strălucește”, adaugă Ai. „Ca un diamant”, completează chef-ul. „Fiecare bob se vede distinct, semn al calității. Forma este perfectă, iar aroma echilibrată.”

După degustare, verdictul e clar: „Aroma e bine echilibrată, textura excelentă, are umezeala ideală. Acest orez va plăcea tuturor.”

Totuși, Fujimoto râde când e întrebat dacă l-ar folosi în restaurant: „Nu, nu, e prea scump. Ar trebui să triplăm prețurile.”

Și el, ca și bucătarul Toyo Rice, consideră că acest orez se potrivește mai bine unui meniu de tip kaiseki, rafinat, nu pentru sushi: „Dacă îl amesteci cu oțet, s-ar putea să devină prea moale.”.

Chef-ul Nansen Lai, proprietarul restaurantelor Flower Drum și Lai’s Kitchen din Hong Kong, a testat și el orezul de lux. „Este mai lipicios și nu are aroma puternică a orezului thailandez, ceea ce e normal pentru varietățile japoneze”, spune el.

După ce gustă, concluzionează: „Este delicios, cu o aromă mult mai complexă decât orezul nostru de casă.”.

Totuși, recunoaște că nu-l poate folosi zilnic: „Din perspectivă de restaurant, nu ne permitem un asemenea cost. Avem nevoie de un orez mai ferm, care să suporte sosurile puternice. Dar acesta este atât de gustos încât îl poți mânca simplu.”

Atât Lai, cât și Fujimoto cred că proiectul Toyo Rice are o valoare mai mare decât produsul în sine: aceea de a readuce respectul pentru fermieri. „Costurile cresc, prețurile la orez nu s-au schimbat de 30–40 de ani. Fermierii nu beneficiază de scumpirile din retail. Dacă nu pot trăi din asta, tinerii nu vor continua meseria.”, spune Fujimoto.

La 91 de ani, Keiji Saika merge zilnic la birou. „Astăzi port costum, dar de obicei sunt în salopetă, lucrând în fabrică”, spune el.

Secretul longevității sale? Orezul, desigur. „Mă menține sănătos și îmi dă energie să merg mai departe.” Dar pasiunea sa nu se mai limitează la propria companie: „La vârsta asta, mă gândesc la viitorul Japoniei. Nu știu câți ani mai am, dar vreau să creez lucruri care să fie utile societății. Nu am timp de pierdut.