Octavia Geamănu a scăpat de riduri cu ajutorul acestor tratamente. Crema care nu-i lipsește niciodată din casă

Publicat:
3 minute
Autor: Redacția

Octavia Geamănu (39 de ani) arată senzațional, însă asta datorită modul în care își îngrijește corpul. Pasionată de frumusețe, fosta prezentatoare Observator a dezvăluit pentru Actualitate.net secretele frumuseții sale.

Octavia Geamănu are o rutină bogată în serumuri, creme, dar și de tratamente noninvazive pe care le face săptămânal. De altfel, există o cremă nelipsită nu doar din geanta ei, ci din rutina de zi cu zi.

Sfătuită de medicii dermatologici să folosească zilnic factorul de protecție, Octavia Geamănu susține că nu există zi în care să rateze acest aspect. Nu de alta, însă, în trecut, a avut parte de un episod neplăcut, când s-a umplut de pete pe față, după ce a uitat să folosească crema cu protecție solară.

Octavia Geamănu, sfaturi de frumusețe

Cu ce te întreții tu, dacă e vorba de intervenții estetice, dacă e vorba de tratamente noninvazive?

Fac foarte, foarte multe, pentru că sunt pasionată de zona asta de beauty (n.r. frumusețe) și am o fixație cu părul. Dacă am avea o discuție legată de păr, atunci nu s-ar mai termina. Am un întreg ritual, intru în baie, dar numai știu când ies.

Și am impresia că odată cu înaintarea în vârstă, totul devine un proces mult mai lung, nu se mai termină cu cremele. La un moment dat, când nu o să mai fim pe lumea asta, nici nu o să ne mai descompunem, la câte punem pe noi.

Folosesc cremă de față, de noapte, protecție solară, care este cu adevărat nelipsită. Prietena mea foarte bună este medic dermatolog și mi-a zis de câțiva ani, și mi-a zis foarte clar, indiferent de rutina de îngrijire, nu uita de crema cu factor de protecție.  Nu contează că e vară, iarnă, primăvară, vară, factorul de protecție 50 nu trebuie să lipsească.

Am experimentat chiar pe pielea mea. Anul trecut am făcut o nefăcută din categoria nu-ti faci cu cremă cu retinol și apoi ieși la soare. Ei bine, eu m-am dat cu o fiolă cu retinol, apoi am ieșit afară, am uitat. În 15 minute m-am ales cu niște pete pe frunte. Însă, din fericire, prietena mea dermatolog este super smart și a creat o cremă pentru albire, la ea la clinică,  și chiar are super efect, pentru că în trei săptămâni am scăpat de petele alea. Am stat foarte stresată. Așa că i-am zis. Eu vara stau la plajă și mă bronzez, iar tu toamna mă albești -  a spus Octavia Geamănu, pentru Actualitate.net.

Octavia Geamănu. Sursa foto: Facebook

Și ce alte tratamente mai faci?

Oxygeneo revive, oxygeneo de luminozitate, fermitate, de hidratare. Cam o dată pe săptămână merg la clinică și îmi fac câte un tratament pentru față. Pentru mine, tenul este super important și părul, și felul în care arăt, pentru că am impresia că atunci când îți place ceea ce vezi în oglindă, fie că ești persoană publică sau nu, se vede în tot ceea ce faci, în felul în care vorbești, în care te simți, iar atitudinea unei femei contează foarte mult, este cel mai sexy lucru la o femeie. Eu mă simt foarte bine în pielea mea, pentru că am foarte mare grijă de mine. Adică nu mă trezesc dimineața și sunt aranjată -  a spus Octavia Geamănu, pentru Actualitate.net.

Pe noi poți să ne urmărești pe Facebook și Instagram.

Urmărește-ne pe Google News

Ne găsești și aici: Google Play

Mai multe pentru tine