NASA trimite un update software către sondele Voyager, lansate în 1977, aflate la o distanță de peste 24 de milioane de km
Inginerii NASA fac eforturi proactive pentru a asigura că sondele Voyager, lansate în 1977, vor continua să exploreze spațiul interstelar în anii ce urmează. Aceste măsuri sunt adoptate în lumina provocărilor legate de acumularea de reziduuri în propulsoare și de o defecțiune software observată la Voyager 1.
Provocarea propulsoarelor
Rolul principal al propulsoarelor de pe Voyager 1 și Voyager 2 este de a menține orientarea antenelor către Pământ, garantând o comunicare continuă. Odată cu manevrarea navelor în diverse direcții, propulsoarele se activează pentru a ajusta orientarea.
Cu toate acestea, de fiecare dată când un propulsor este activat, se acumulează o mică cantitate de reziduuri în tuburile de admisie ale combustibilului. Odată cu trecerea timpului, această acumulare a devenit mai semnificativă. Pentru a contracara aceasta, echipa misiunii a hotărât să permită navelor să se rotească puțin mai mult înainte de activarea propulsoarelor. Aceasta va reduce frecvența utilizării lor.
Această nouă strategie ar putea duce, ocazional, la pierderea unor informații minore, dar va asigura că sondele Voyager pot transmite mai multe date pe termen lung. Nu se poate estima cu precizie când tuburile de admisie ale combustibilului vor fi complet blocate, dar echipa speră că, având în vedere măsurile actuale, acest lucru nu va avea loc pentru cel puțin alți cinci ani.
Linda Spilker, omul de știință responsabil cu misiunea la Laboratorul de Propulsie cu Reacție al NASA din California de Sud, a subliniat provocările unice ale echipei de inginerie, menționând: "La această etapă a misiunii, echipa de inginerie se confruntă cu multe provocări pentru care pur și simplu nu avem un manual. Cu toate acestea, ei continuă să găsească soluții creative."
Rezolvarea problemei software
În 2022, computerul de la bord al Voyager 1 a început să transmită rapoarte eronate. S-a descoperit că sistemul de control al atitudinii (AACS) redirecționa incorect comenzile, cauzând această problemă. Deși cauza exactă rămâne necunoscută, echipa de inginerie a elaborat o corectare software pentru a preveni o recurență a acestei situații.
Suzanne Dodd, managerul proiectului Voyager la JPL, a evidențiat importanța acestei corectări: „Această corectare este ca o poliță de asigurare care ne va proteja în viitor. Acestea sunt singurele nave spațiale care au operat în spațiul interstelar, deci datele pe care le transmit sunt de o valoare inestimabilă pentru înțelegerea universului nostru.”
Având în vedere distanța imensă care separă Voyagers de Pământ, corectarea software-ului va dura peste 18 ore pentru a ajunge la navă. Voyager 2 va fi primul care va primi această corectare, pentru a minimiza riscurile potențiale.
Misiunea Voyager
Inițial, misiunea Voyager a fost programată să dureze doar patru ani, cu ambele sonde trecând pe lângă Saturn și Jupiter. Ulterior, misiunea a fost extinsă astfel încât Voyager 2 să poată vizita Uranus și Neptun. În 1990, obiectivul misiunii a fost redefinit, cu scopul de a trimite sondele dincolo de heliosferă. Voyager 1 a atins această graniță în 2012, urmat de Voyager 2 în 2018.
Operate de Laboratorul de Propulsie cu Reacție, o divizie a Caltech din Pasadena, sondele Voyager continuă să fie un pilon în eforturile de explorare ale NASA. Ele rămân mărturie a geniului uman, transmițând date valoroase din cele mai îndepărtate colțuri ale spațiului, aproape jumătate de secol de la lansarea lor.
