Istoria fascinantă a cozonacului. Unde și când a apărut pentru prima dată cozonacul în România

Cozonacul este un desert tradițional cu o istorie îndelungată și diversificată, având origini care se întind în diverse regiuni și culturi.

Cozonacul, dulcele din antichitate și Evul Mediu

Primele mențiuni despre produse similare cozonacului provin din Egiptul antic, unde se preparau diverse tipuri de pâine dospită, unele îndulcite cu miere. De asemenea, în Grecia antică exista un desert similar numit „plakous”, îndulcit cu miere și presărat cu nuci. Romanii au preluat și îmbunătățit rețeta de la egipteni și greci, adăugând ingrediente precum ouă, unt și fructe uscate​

În Europa medievală, cozonacii erau preparați cu fructe uscate pentru a avea o durată mai mare de conservare. În secolul al XIV-lea, Geoffrey Chaucer menționa cozonacii în „Povestiri din Canterbury”, descriind un cozonac imens, preparat pentru ocazii speciale​. Acest tip de cozonac conținea unt, smântână, ouă, mirodenii, stafide și miere. De asemenea, Geoffrey Chaucer menționa în "Povestiri din Canterbury" cozonaci imenși pregătiți pentru ocazii speciale.

Cozonacul în secolul al XVII-lea și al XIX-lea

Prima rețetă de cozonac în Marea Britanie a fost publicată în 1718, iar în Franța, deserturile au devenit o parte importantă a mesei în secolul al XIX-lea.

Un moment celebru din istoria cozonacului este legat de Marie Antoinette, care ar fi spus „Să mănânce cozonac, dacă nu au pâine”, deși autenticitatea acestei replici este contestată. În Franța, cozonacul era deseori un amestec de resturi din brutării, consumat de cei săraci​.

Cozonacul italienesc: panettone

Panettone, desertul tradițional italian, a fost inventat la Milano și este un cozonac rotund, umplut cu stafide și coji de fructe confiate. O legendă spune că nobilul milanez Ughetto degli Atellani a creat acest desert pentru a cuceri inima unei fete de brutar. Panettone a devenit un simbol al Crăciunului în Italia și în întreaga lume​​.

Ungaria și Baigli

Baigli este un cozonac tradițional maghiar, cu o formă de ruladă și multă umplutură, tradițional cu nucă și mac. A fost adus în Ungaria și Transilvania la sfârșitul secolului XIX de către austrieci​.

Germania și Stollen

Stollen este un cozonac german specific Crăciunului, apărut în 1329. Este cunoscut pentru textura sa diferită, conținând fructe confiate, stafide, condimente și uneori marțipan. Forma sa poate simboliza pruncul Iisus înfășat sau intrarea într-o mină.

Istoria cozonacului românesc

În România, prima mențiune a cozonacului datează din 1695, în „Cartea de bucate de la Cluj”, unde este menționat ca un înlocuitor pentru pâine în diverse rețete​.

O rețetă de cozonac a fost publicată de Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi în 1841, în „200 de rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești”. O altă rețetă veche este cea a Ecaterinei Steriade, din 1871, care detaliază un proces complex de preparare, cu multe ouă și unt​.

După 1960, în perioada comunistă, cozonacul a fost descris în dicționare ca o prăjitură de sărbătoare, preparată din aluat dospit, lapte, ouă, unt, zahăr și mirodenii. Ingrediente precum cacao, rom și rahat au fost adăugate pentru a crea versiunea unică românească a acestui desert​.

Cozonacul românesc a devenit un desert nelipsit de pe mesele de sărbătoare, în special de Paște și Crăciun. Tradiția cozonacului în România a fost influențată de diversele culturi care au interacționat cu românii de-a lungul timpului, integrând elemente și tehnici din Franța, Italia, și Germania. Rețetele românești variază în funcție de regiune, dar de obicei includ ingrediente precum făină, ouă, lapte, unt, zahăr, și diverse umpluturi de nucă, mac, rahat sau fructe uscate​.