Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."

Publicat:
3 minute

Cristina Teleanu, tânăra ciobăniță cunoscută în mediul online drept "Teleanca", trece prin momente teribile. Problemele pe care le are în relația cu soțul ei au făcut-o să plângă în hohote și să dezvăluie tot pe internet.

Cristina Teleanu trece prin clipe grele

Cristina Teleanu, acuzații grave pentru soțul ei

A lăsat în urmă cariera de avocat, dar și viața ei din Anglia, unde lucra pentru un miliardar din Londra, s-a întors în țară și a devenit ciobăniță. Dragostea a transformat-o, însă nefericirea din viața personală a făcut-o acum să răbufnească public pe internet.

„Am învățat atâta carte, m-am coborât la nivelul lui și am ajuns... Un om fără școală, un om de care mi-a fost milă, un om care nu știe să lege două cuvinte cu subiect și predicat, să mă umilească și să mă jignească și să mă aducă în ultimul hal. Mi-a fost milă de el, că era plin de datorii, că era vai de capul lui.

Sunt la un pas să mă spânzur, nu mai știu ce să mai fac, îmi vine să-mi rup părul din cap, i-am furat viitorul Cassianei. Și el nemernicul nu vine, nici măcar doi bani nu dă pe noi! Plâng că nu mai pot de nervi! Dacă reușesc să mă salvez de aici, să plec de aici odată, nu mai suport!

Am ajuns să își bată joc de mine un analfabet de care mi-a fost milă, i-am dat să mănânce, l-am spălat și l-am luat sub acoperișul meu și el acum își bate joc de mine în ultimul hal. Mor de ciudă”, a povestit Cristina Teleanu în clipul postat pe Instagram, cu ochii în lacrimi.

Tânăra a mai dezvăluit, spre finalul clipului, că își dorește să se mute în altă parte. Mai mult decât atât, ar fi semnat deja și un contract care să îi aducă un venit cu care să își crească fetița.

Cum a ajuns de urgență la spital

Ulterior însă, fosta avocată a dispărut timp de câteva zile de pe rețelele de socializare, îngrijorându-i pe urmăritorii ei. Cristina Teleanu a revenit cu noi informații, dezvăluind în alte filmări că a fost la spital. Starea ei emoțională atât de puternic afectată de tot ceea ce s-a întâmplat a făcut-o să apeleze la ajutorul specialiștilor, care au pus-o pe picioare cu medicamente.

Diagnosticul primit a fost cel de episod depresiv, iar fetița ei și a lui Teleanu a stat în această perioadă cu bărbatul și cu mama acestuia. Ciobănița nu a mai adăugat informații despre decizia dezvăluită anterior, însă oamenii au ținut să îi spună în comentarii că ar trebui să își ia fetița și să plece de acasă.

Ea recunoștea recent, în emisiunea În Oglindă, că suferă teribil din cauza singurătății. Însă, a mai dezvăluit și că vrea să rămână lângă partenerul ei pentru ca micuța lor să nu crească fără tată. Se pare că problemele emoționale au copleșit-o în cele din urmă, fiindcă a ajuns pe mâna specialiștilor.

Ea a mai spus și că s-a gândit de multe ori să își ia fetița să plece în Anglia, țara în care a trăit pentru o perioadă. Cu toate acestea, își dorește să o creastă totuși în țara ei natală.

Urmărește-ne pe Google News

Ne găsești și aici: Google Play

Mai multe pentru tine