Contextul în care Putin ar ataca România cu bombe nucleare. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: „Acest lucru ar trebui considerat un semnal categoric”

Publicat:
3 minute

România și Polonia sunt supuse riscului unui atac nuclear, în cazul în care Rusia ar fi bombardată cu rachete convenţionale, iar cele două țări ar fi implicate direct în atac. România și Polonia nu sunt singurele țări care au primit această amenințare indirectă din partea președintelui rus, care, recent, a modificat doctrina armelor nucleare în contextul războiului cu Ucraina.

Vladimir Putin amenință cu bomba nucleară țările care sunt implicate direct în conflictul cu Ucraina


Oficialii de la Kremlin au anunțat că Vladimir Putin a schimbat modul de operare al armelor nucleare, în contextul dezbaterilor din Statele Unite şi Marea Britanie în ceea ce privește permisiunea Ucrainei de a bombarda cu rachete convenţionale Rusia.

Astfel, Vladimir Putin consideră că orice atac permis Ucrainei de către Occident este un atac direct asupra Rusiei, ceea ce duce la ideea că, la rândul ei, Rusia va ataca țările implicate.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că modificările făcute de Vladimir Putin în ceea ce privește atacul cu bombă atomică sunt o consecință a susținerii Ucrainei de către țările din Occident.

Documentul întocmit de Putin se numește „Fundamentele politicii de stat în domeniul descurajării nucleare”, iar Peskov a declarat că „acest lucru ar trebui considerat un semnal categoric”.

În acest context, Reuters arată printr-o analiză în care este citat şi un fost consilier de la Kremlin că bazele aeriene din România sau Polonia sunt vizate, în aceste condiții, de un atac cu armă nucleară tactică.



Urmărește-ne pe Google News

Ne găsești și aici: Google Play

Mai multe pentru tine