Cel mai mare urs din România, ucis de un prinț austriac
Ursul Arthur, cel mai mare urs din România, a fost omorât contra sumei de 7000 de euro, bani pe care prințul austriac Emanuel von und zu Liechtenstein a plătit pentru accesul la vânătoare, prin derogarea oferită de Ministerul Mediului din România pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi cauzat pagube anul trecut la unele ferme din Ojdula, județul Covasna, susține asociația Agent Green.
Ursul Arthur, cel mai mare exemplar cunoscut în România și posibil din Europa. Foto: Agent Green
Ursul Arthur a fost ucis, iar problema sătenilor a rămas nerezolvată
Moartea ursului Arthur ar fi avut loc în luna Martie 2021, susține asociația Agent Green într-un material postat pe site-ul propriu. Asociațiile Agent Green și VGT (Austria) acuză că un prinț din Austria a ucis cel mai mare urs din România, sub pretextul că elimină o ursoaică din Covasna, care face stricăciuni în gospodăriile localnicilor.
Cu toate că a plătit pentru a ucide ursoaica la partida de vânătoare, prințul a omorât ursul Arthur, care nu făcuse niciodată probleme, trăia în pădure și era cunoscut drept cel mai mare urs din România. De asemenea, animalul nu era obișnuit cu oamenii, hrana de la aceștia și contactul cu localnicii, locuind exclusiv în pădure.
„Arthur avea vârsta de 17 ani și a fost cel mai mare urs observat în România și probabil cel mai mare care trăia în Uniunea Europeană. Măsurătorile cadavrului indică că Arthur avea 593 de puncte din 600 care reprezintă maximum posibil în industria vânătorii de trofee. Nu am mai auzit de un asemenea punctaj record până acum.
Mă întreb cum a putut prințul să confunde o femelă cu pui care vine la sat cu cel mai mare mascul care exista în adâncul pădurii. Este clar că prințul nu a venit să rezolve problema localnicilor, ci să omoare ursul și să își ducă acasă cel mai mare trofeu pentru a-l agăța pe perete. Avem de a face cu o partidă de braconaj, de vreme ce au împușcat ursul greșit”, a declarat Gabriel Păun, președintele Agent Green.
Potrivit asociației Agent Green, ursul brun este o specie protejată de legislația UE și de Convenția de la Berna, iar derogările pentru eliminarea unui exemplar sunt excepții care se dau în situații excepționale, însă moartea animalului este ultima soluție, după ce toate celelalte variante au eșuat, iar ursul pune în pericol vieți omenești și gospodării.
Potrivit Comisiei Europene, Statele Membre au primit buget pentru ca fermieri care au de suferit din pricina animalelor să ia măsuri în direcția asta, scrie Digi24.
„Am stat de vorbă cu localnicii care au raportat atacuri ale ursoaicei, inclusiv cu domnul Berszan Gheorghe, cel care a cerut Asociației de Vânătoare Botos în luna ianuarie 2021 să împuște ursoaica care i-a provocat pagube în vara anului 2020. Atât domnul Gheorghe, cât și alți săteni au gospodăriile la marginea satului, învecinându-se direct cu habitatul ursului. Niciunul nu are gard electric.
De fapt niciunul nu are vreun fel de gard în partea dinspre pădure. Niciunul nu a primit compensații pentru pagubele suferite. Niciunul nu s-a plâns de un urs mascul, ci de femele cu pui. Fiecare fermier cu care am discutat a spus că nu s-a schimbat nimic de când a fost împușcat ursul de sex masculin și că femela continuă să vină zilnic în gospodării.
Gospodăriile nu au câini din rase speciale care alungă urșii și nu implementează nicio măsură de coexistență și coadaptare. Pe domnul Gheorghe l-am rugat să își citească propria plângere făcută de domnia sa către asociația de vânătoare, dar nu a fost capabil să o facă. Uciderea lui Arthur este extrem de suspectă și este de competența poliției să facă lumina în acest caz”, a mai spus Gabriel Păun.