Ambasada SUA din România facilitează reînnoirea vizelor prin programul fără interviu

Publicat:
3 minute
Autor: Redacția

Ambasada Statelor Unite ale Americii din România a lansat o campanie de promovare a programului de reînnoire a vizelor fără interviu, având ca obiectiv aprobarea unui număr record de vize pentru cetățenii români eligibili în anul fiscal 2024.

visa US

Prin intermediul acestui program, solicitanții care au avut deja o viză eliberată anterior pot să-și reînnoiască aceasta fără necesitatea unui nou interviu la Ambasada SUA din București. Astfel, cei interesați sunt îndemnați să verifice eligibilitatea lor prin intermediul site-ului USTravelDocs, unde vor găsi o serie de întrebări ce reflectă criteriile de eligibilitate.

Cei care îndeplinesc aceste criterii sunt rugați să pregătească documentația necesară, care include pașaportul valabil și cel anterior, pagina de confirmare a formularului DS-160, fotografii recente, chitanța pentru taxa de viză sau dovada plății, pagina de confirmare Fără Interviu și alte documente specifice în funcție de tipul vizei solicitate. Aceste documente pot fi trimise la unul dintre birourile firmei de curierat partenere din România.

Într-un e-mail trimis de Ambasada SUA, cetățenii români sunt informați despre eligibilitatea lor pentru acest program, amintindu-le despre criteriile specifice pe care trebuie să le îndeplinească. Printre acestea se numără: cetățenia română, reînnoirea unei vize din aceeași categorie, valabilitatea vizei sau expirarea acesteia în ultimele 48 de luni, lipsa problemelor cu legea și deținerea unui pașaport valabil.


Stimată doamnă/Stimate domn,

Vă contactăm pentru a vă informa că cetățenii români sunt eligibili pentru programul de reînnoire a vizelor fără interviu, ca parte a planului nostru de îmbunătățire și simplificare a serviciilor de viză. Aceasta înseamnă că ați putea fi eligibil(ă) să vă reînnoiți viza fără să trebuiască să vă programați un interviu la Ambasada SUA de la București.  

Pentru a fi eligibil(ă) pentru programul de reînnoire a vizelor fără interviu, trebuie să îndepliniți următoarele criterii:

• Trebuie să fiți cetățean român.
• Trebuie să reînnoiți o viză din aceeași categorie cu cea pe care o dețineți.
• Viza poate fi încă valabilă sau a expirat în ultimele 48 de luni.
• Nu ați avut niciodată probleme cu legea.
• Aveți un pașaport valabil.

Dacă îndepliniți toate aceste criterii, puteți solicita reînnoirea vizei prin intermediul paginii web a Ambasadei SUA, expediind documentele prin curierat. Pagina web vă va conduce prin procedura de solicitare pas cu pas.

După trimiterea solicitării, Ambasada SUA va evalua eligibilitatea dumneavoastră, viza fiind aprobată sau veți fi invitat(ă) la un interviu daca este necesar.

Programul de reînnoire a vizelor fără interviu este modalitate ideală de a economisi timp și bani. Dacă trebuie să călătoriți în Statele Unite, vă încurajăm să folosiți programul de reînnoire a vizelor fără interviu, dacă indepliniți criteriile de eligibilitate.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să vizitați pagina web a Ambasadei SUA:
https://ro.usembassy.gov/ro/visas-ro/

Vă mulțumim pentru atenție.

Ambasada SUA București

Programul de reînnoire a vizelor fără interviu este prezentat ca fiind o modalitate ideală de a economisi timp și resurse. Cei interesați pot găsi mai multe detalii pe pagina oficială a Ambasadei SUA, la secțiunea dedicată vizelor.


Urmărește-ne pe Google News

Ne găsești și aici: Google Play

Mai multe pentru tine