Tragica moarte a poetului român Benjamin Fondane, ucis de naziști la Auschwitz

Astăzi, 2 octombrie, se împlinesc 81 de ani ani de la moartea tragică a lui Benjamin Fondane, una dintre cele mai remarcabile figuri ale culturii române și europene interbelice. Poet, eseist, critic literar și filozof, Fondane a lăsat în urmă o operă care continuă să inspire, dar și o poveste cutremurătoare despre destinul intelectualilor evrei în Europa ocupată de naziști.

Benjamin Fondane s-a născut pe 14 noiembrie 1898, la Iași, sub numele de Benjamin Wechsler (sau Wexler - Barbu), într-o familie evreiască. Tatăl său, Isaac Wechsler, era mic comerciant, iar mama, Adela Schwartzfeld, provenea dintr-o familie cu tradiție intelectuală. Deși familia purta nume de origine germanică, Fondane era cetățean român și crescuse în mediul cultural moldovean, beneficiind de influențele literare și filosofice ale Iașului începutului de secol XX.

Fondane a avut frați, printre care Rodica (Riki) Wechsler, care avea să supraviețuiască Holocaustului. Familia lui aparținea comunității evreiești din Iași, activă și educată, dar supusă restricțiilor și discriminărilor specifice vremii.

Benjamin Fondane era cunoscut în România sub numele de Benjamin Fundoianu, un pseudonim.

În tinerețe, Fondane a început să publice în reviste literare din România și s-a afirmat ca poet simbolist și critic literar. Ulterior, s-a apropiat de modernism, expresionism și avangardă, evoluție care îl va face cunoscut și peste hotare.

În 1923, s-a mutat la Paris, unde a devenit parte a vieții culturale franceze. Acolo și-a schimbat numele literar în Benjamin Fondane (în România folosit și pseudonimul Fundoianu) și a continuat să scrie poezie, eseuri filosofice și piese de teatru.

Odată cu ocuparea Franței de naziști, situația evreilor s-a înrăutățit dramatic. În 1944, Benjamin Fondane și sora sa Rodica au fost arestati în Paris de poliția colaboratoare a naziștilor. Fondane a fost închis inițial la lagărul Drancy, centru de tranzit pentru deportările evreilor către Auschwitz.

De acolo, a fost trimis la Auschwitz, unde, fiind evreu, a fost destinat morții. Conform surselor istorice, Fondane a fost ucis în camera de gazare pe 2 octombrie 1944, la vârsta de 45 de ani. Chiar în închisoare, a demonstrat curaj moral, refuzând să fie eliberat fără sora sa.

Sora sa, Rodica, a supraviețuit și a emigrat ulterior în Statele Unite ale Americii, unde a trăit până în 1967. Restul familiei a avut soarte diferită, multe victime ale Holocaustului pierzându-și viața în aceleași condiții tragice.

Fondane a debutat ca poet simbolist, dar stilul său a evoluat rapid spre modernism și expresionism, cu influențe avangardiste. Poezia sa combină reflecția filosofică cu imagini puternice, adesea legate de experiența exilului, identitatea evreiască și mediul natal, Moldova.

Volume importante:

• “Primordial” – versuri expresioniste, axate pe introspecție și condiția umană.
• “Cântece de noapte” – poezii cu tonalitate melancolică și filozofică.
• “Rimbaud și celălalt” – poezie și eseu poetizat despre influența lui Rimbaud.

Fondane a introdus și conceptul de “cinepoem”, încercând să integreze poezia cu elemente cinematografice, un experiment literar rar în epocă.

În România, Fondane a fost activ ca critic literar și eseist, scriind articole despre literatură română și europeană și polemizând cu mediul cultural. Eseurile sale combină analiza estetică cu reflecția filosofică. A scris despre simbolism, avangardă și influența filosofilor ruși, precum Lev Șestov. Eseurile sale explorează relația dintre arta poetică și sensul existențial, susținând importanța experienței directe a vieții în creație.

Fondane a fost un discipol inspirat al lui Lev Șestov, filosoful existențialist rus, și a promovat idei existențialiste în Franța. Opera sa filosofică se concentrează pe:

• libertatea individuală,
• relația omului cu destinul și tragedia existențială,
• conflictul dintre rațiune și viața trăită.

Câteva lucrări filosofice:

• “La Conscience malheureuse” – reflecții asupra conștiinței și suferinței.
• “Stările existenței” – eseuri despre condiția umană și absurdul vieții.

Benjamin Fondane și Emil Cioran s-au cunoscut în anii 1920-1930, într-un context cultural românesc vibrant, în care tinerii intelectuali căutau să redefină literatura, filosofia și estetica în România interbelică.

Fondane, poet, eseist și critic literar, și Cioran, tânăr eseist și filozof aflat la început de drum, au împărtășit interese comune, în special fascinația pentru condiția umană și pentru reflecția asupra sensului existenței. Legătura lor s-a cristalizat mai ales prin corespondență și întâlniri în cercurile literare din București și Iași, unde amândoi se aflau în căutarea unui mod de a armoniza cultura română cu marile curente europene.

Fondane îl considera pe Cioran un spirit de mare finețe, capabil să observe subtilitățile gândirii și să surprindă paradoxurile existenței. Poetul aprecia în mod special rigurozitatea intelectuală a lui Cioran și capacitatea sa de a analiza viața cu luciditate aproape nemiloasă.

În corespondența lor, Fondane îi remarca prietenului său tendința spre introspecție extremă și pesimism, recunoscând însă că acest mod de a privi lumea era o parte esențială a geniului său filosofic. În viziunea lui Fondane, Cioran era un tânăr cu un talent analitic deosebit, dar cu o sensibilitate închisă în sine, ceea ce făcea ca opera sa să fie intensă, dar adesea distantă față de viața concretă și de trăirea artistică.

Diferențele dintre cei doi erau însă evidente. Fondane era orientat către experiența directă a lumii, către frumusețea literară și intensitatea emoțională pe care poezia și teatrul o pot conferi. El considera că arta nu este doar un exercițiu intelectual, ci o modalitate de a simți și de a comunica adevărurile vieții.

Emil Cioran, în schimb, era fascinat de problemele filosofice abstracte, de limitele rațiunii și de reflecția asupra suferinței, ceea ce îl apropia de pesimismul existențial. Această diferență de abordare nu a slăbit însă respectul reciproc; dimpotrivă, Fondane îl admira pe Cioran pentru claritatea gândirii și pentru seriozitatea cu care se angaja în explorarea ideilor filozofice, chiar dacă nu împărtășea întotdeauna tonul sumbru al concluziilor sale.

În timpul ocupației naziste a Parisului, Cioran l-a vizitat frecvent pe Fondane, povestind ulterior cum aceste întâlniri îi ocupau întreaga după-amiază. Deși intenționa să stea doar un ceas, ajungea să petreacă ore întregi ascultându-l pe Fondane, fascinat de capacitatea acestuia de a dezvolta un monolog ce combina subtilitatea filosofică cu observația acută a realității. La prima lor întâlnire, însă, rolurile s-au inversat: Cioran, cu dorința de a epata, a expus cu ardoare propriile reflecții despre Șestov, în timp ce Fondane asculta atent. Această dinamica a ilustrat complementaritatea dintre ei: unul dominant în expunere, celălalt receptiv, amândoi conectați prin admirația pentru gândirea profundă.

Moldova, regiunea natală a lui Fondane, avea o prezență vizibilă în poeziile și observațiile sale. El comenta cu ironie și melancolie asupra Iașului, capitala Moldovei, descriind farmecul trist al locului, influențat de urât și de spleen, și făcea referiri frecvente la Bacovia, poetul „plictisului moldav”, considerat mult mai coroziv decât spleen-ul clasic. Această legătură cu locurile natale marca sensibilitatea lui Fondane și îi oferea surse pentru meditațiile sale poetice și filosofice.

Fondane avea un viciu recunoscut: nu știa să se oprească în expunere. Pleca de la un citat simplu și dezvolta idei neașteptate, captând ascultătorul și lăsându-l fermecat și obosit. Această manieră de a dialoga și a gândi îl făcea remarcabil în corespondențe, la întâlniri și în cărțile sale, conferindu-i un farmec subtil, dar puternic.

Tragica moarte a lui Fondane a fost rezultatul unei denunțări, probabil de către portarul imobilului în care locuia, fapt ce îi scurtează viața la doar 45 de ani. Chiar și în fața pericolului, el refuza să-și schimbe domiciliul sau să ia măsuri de precauție, acceptând destinul de victimă cu o complicitate tăcută față de inevitabil. Intuiția sa vizionară îl făcea să prevadă prăbușirea Germaniei și sfârșitul regimului nazist, detalii pe care le comenta cu luciditate remarcabilă.