Șacalii au devenit un pericol pentru locuitorii României. Ce boli pot să transmită printr-o mușcătură: „Sunt peste tot la noi. Ți-e şi frică să vii de la cumpărături sau să mai lași un copil afară, la joacă”
Un cartier situat la marginea municipiului Galați a devenit scena unor nopți de coșmar pentru locuitori. De mai multe luni, șacalii coboară din pădurea de lângă Siret și ajung tot mai aproape de blocuri, în căutarea hranei. Oamenii spun că nu mai au curajul să iasă din case după lăsarea serii, temându-se pentru siguranța lor.

Locuitorii din zonă au observat că șacalii s-au apropiat tot mai mult de case în ultima perioadă, iar urletele acestora se aud constant pe timpul nopții. În trecut, câinii comunitari mai reușeau să țină la distanță aceste animale, însă acum, spun oamenii, situația a scăpat de sub control.
O filmare din 12 martie demonstrează că străzile din cartierul Dimitrie Cantemir din Galați nu mai sunt sigure după lăsarea întunericului. Șacalii umblă pe străzi, iar noaptea urlă până dimineața, iar oamenii nu se pot odihni de țipetele animalelor sălbatice.
Gălățenii, speriați de șacali: „Nu mai putem merge nici până la magazin”
Locuitorii cartierului ANL din Galați povestesc că prezența șacalilor a devenit o problemă zilnică. O femeie din zonă descrie teama pe care o simte de fiecare dată când trebuie să iasă din casă: „Este groaznic, îți este frică, îți este teamă”, a declarat aceasta. O altă localnică spune că animalele au ajuns până în fața blocurilor: „Sunt peste tot, vă îngroziți cum se aud la noi în cartier. Trebuie luate măsuri. Ți-e și frică să mai vii de la cumpărături sau să mai lași copiii la joacă.”
Un alt locatar confirmă că problema s-a agravat în ultima perioadă: „Au început să vină cât mai aproape de blocuri. Cândva se auzeau în depărtare, acum sunt chiar aici, lângă noi.
O altă femeie mai povestește că s-a confruntat direct cu șacalii: „I-am și văzut, am ieșit cu sapa afară. Eu făceam gălăgie, dar ei se apropiau de mine. Pot transmite boli grave, inclusiv rabie.”
Ce spun specialiștii și autoritățile
Biologul Mihaela Cristescu, de la Muzeul de Științele Naturii din Galați, explică motivul pentru care aceste animale au început să pătrundă în zonele locuite: „Mirosul hranei depozitate la tomberoane este foarte atrăgător pentru șacali. Vor continua să vină să caute hrană. Există însă soluții, cum ar fi împrejmuirea zonelor urbane aflate în apropierea habitatelor naturale, pentru ca oamenii să se simtă în siguranță.”
Autoritățile locale îi sfătuiesc pe cetățeni să evite contactul cu aceste animale și să sune la numărul de urgență 112 dacă observă șacali în apropierea locuințelor.
Problema șacalilor, tot mai răspândită în România
Fenomenul prezenței șacalilor în zonele locuite nu este unul izolat. În ultimii ani, tot mai mulți români din diferite județe au semnalat apariția acestora în apropierea locuințelor. Specialiștii estimează că populația de șacali din țară a ajuns la aproape 30.000 de exemplare, cei mai mulți aflându-se în Delta Dunării.
Conform legislației, vânătorii au dreptul să împuște anual un număr limitat de șacali pentru a menține echilibrul în ecosistem. Cu toate acestea, localnicii din cartierul ANL din Galați consideră că măsurile luate până acum nu sunt suficiente și cer soluții urgente pentru a putea trăi în siguranță.