Nidia Moculescu, confesiunea care a cutremurat rețelele sociale după moartea tatălui ei, compozitorul Horia Moculescu
Daria Andries
Fiica regretatului compozitor Horia Moculescu a transmis un mesaj copleșitor la scurt timp după moartea tatălui său. Într-un text publicat într-un grup de prieteni, Nidia Moculescu își strigă durerea, spunând că nu știe cum să mai trăiască fără omul care i-a fost „aer, drum și lumină”.
Nidia Moculescu, dărâmată de durere după moartea lui Horia Moculescu
Moartea lui Horia Moculescu a adus foarte multă tristețe în lumea artistică românească, dar cel mai profund ecou al pierderii s-a simțit în familia compozitorului. Fiica sa, Nidia, a transmis un mesaj care a emoționat până la lacrimi pe cei care l-au citit.
„Mă sufocă și mă strânge lumea, Tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc. Erai aerul meu. Erai drumul meu. Trimite-mi tăticule o singură bătaie de inimă care să nu mai muște din mine când și pianul tău plânge și fiecare notă te întreabă: unde ești? când vii?… Erai zâmbetul meu… Tu erai viața, lumina mea. Și acum, fără tine, sunt o fiică ruptă din trupul lumii. Sunt o strigare fără de rost care nu mai are ecou.”
„Mi-ai fost Totul. Ai fost rădăcina, coroana, cerul și pământul meu”
Fiica compozitorului evocă imaginea tatălui cu o intensitate rar întâlnită, transformând durerea în poezie. În cuvintele sale, Nidia îi reproșează destinului că i-a luat omul care o învățase tot, dar care n-a avut timp s-o pregătească pentru viața fără el.
„Îți amintești cum îmi spuneai că sunt puternică? Că am în mine seva ta? Că voi înflori chiar și în iarnă? Ai greșit, Tată. Eu nu sunt puternică. Eu sunt frântă. Sunt o frunză smulsă de vântul durerii. Sunt o fiică care nu mai știe să fie. Și te caut în fiecare colț de tăcere, în fiecare adiere, în fiecare vis. Dar nu te mai găsesc. Și mă întreb: cum să trăiesc fără tine? Cum să învăț Tată asta… M-ai învățat atâtea, tată, dar un singur lucru nu ai reușit… cum să mă faci să trăiesc fără tine…”
Într-o altă parte a mesajului, fiica regretatului compozitor scrie:
„Cum să mai văd lumea, când ochii mei – de fapt ochii tăi – , sunt orbi în fața lumii? Cum să mai vorbesc când gura mea, tot moștenirea ta, nu mai poate decât să urle? Mi-ai fost Totul. Ai fost rădăcina, coroana, cerul și pământul meu. Și acum… acum sunt doar copila ta căzută, cu genunchii zdreliți de durere, cu sufletul în zdrențe, cu inima în gol.”
„Trimite-mi, tăticule, un acord care să nu sune a despărțire”
La finalul mesajului, Nidia Moculescu își imploră tatăl să-i dea un semn.
„Tăticule, dacă mă auzi, trimite-mi un semn. Dă-mi un semn din tăria ta, că eu nu mai pot. Nu mai pot! Trimite-mi tăticule, te implor, un acord care să nu sune a despărțire, o armonie care să mă țină dreaptă când lacrima apasă pe pedale, când vinilul lumii s-a zgâriat, iar muzica ta se tânguie pe repetiție, ca o rugăciune fără răspuns… Tu ai fost stejarul meu. Rădăcina mea. Trunchiul care m-a ținut dreaptă când viața mă lovea cu furtuni. Umbra ta era adăpostul meu. Frunza ta era speranța mea. Iar acum… acum ai căzut. Și eu cad cu tine… Într-un hău… și fără lumină. Fiica ta. Cea care cade. Cea care te strigă. Cea care nu știe cum să trăiască fără stejarul ei…”
Cuvintele Nidiei Moculescu au fost distribuite și comentate de numeroși prieteni, colegi de breaslă și oameni din mediul artistic, care i-au transmis compasiune și susținere.
Nidia Moculescu a fost mereu apropiată de tatăl ei, cu care a împărțit dragostea pentru muzică și sensibilitatea artistică. Moartea lui Horia Moculescu a lăsat în urmă nu doar un gol în cultura românească, ci și o fiică devastată, care își caută sprijinul în amintirile și melodiile tatălui său.
Horia Moculescu, o viață dedicată muzicii și artei
Horia Moculescu s-a născut la 18 martie 1937, la Râmnicu Vâlcea, și a fost una dintre figurile emblematice ale muzicii românești. Absolvent al Institutului de Construcții București, a ales însă drumul artei, devenind compozitor, pianist, interpret și realizator de emisiuni TV.
De-a lungul carierei, a compus sute de melodii, coloane sonore de film și piese de teatru, colaborând cu mari artiști ai scenei românești, precum Angela Similea, Margareta Pâslaru, Corina Chiriac, Luminița Dobrescu, Romică Puceanu și mulți alții. Printre piesele sale cele mai cunoscute se numără „Primăvara bobocilor”, „Să nu uităm să iubim trandafirii”, „Când sunt cu tine” și „Oameni”.
Pe lângă activitatea componistică, Horia Moculescu a fost și un personaj televizat extrem de îndrăgit, gazda unor emisiuni memorabile, precum „Atenție, se cântă!” și „Căutăm vedete”. Umorul fin, inteligența și carisma sa i-au adus un loc aparte în inimile publicului.
Viața lui nu a fost lipsită de provocări. Artistul a vorbit deseori despre boala pulmonară care i-a afectat sănătatea în ultimii ani și despre renunțarea la fumat, după decenii de dependență. „Plătesc un tribut imens fumatului, de care m-am lăsat acum 23 de ani”, spunea el într-un interviu, arătând că, deși a luptat cu probleme de sănătate, muzica i-a fost mereu alinare.
Moartea lui Horia Moculescu înseamnă o pierdere uriașă pentru cultura română, dar și o rană adâncă în sufletul singurei sale fiice. Mesajul Nidiei, plin de metafore și sensibilitate este o lecție despre iubirea care nu se stinge odată cu viața.
