Irina Columbeanu, micul geniu din familia Monicăi Gabor. Cu ce se ocupă în Statele Unite și cum s-a transformat peste ani adolescenta de 16 ani
Irina Columbeanu a fost privilegiată de soartă, căci s-a născut într-o familie cu posibilități financiare. De educația tinerei s-a ocupat Irinel Columbeanu, tatăl ei, până în urmă cu câțiva ani, când adolescenta, acum în vârstă de 16 ani, a plecat în Statele Unite la mama sa, Monica Gabor, care a continuat munca fostului ei soț, după ce acesta a început să aibă probleme financiare. Acum, Irina Columbeanu este implicată în mai multe proiecte pe partea de robotică și tehnologie în Malibu, unde locuiește cu mama ei și Mr.Pink și familia acestuia.
Irina Columbeanu a apărut în ziarele din Malibu
Irina Columbeanu apare în ziarele din Malibu, la o simplă căutare pe Google. Fiica Monicăi Gabor și a lui Irinel Columbeanu este atrasă de tehnologie, golf, dar și alte activități interesante, motiv pentru care a fost înscrisă la cele mai bune școli din Malibu.
De altfel, Irina Columbeanu face parte și din Boys & Girls Clubs of America, unde este implicată în proiecte inovatoare - proiecte care au la bază tehnologia și îi ajută să se dezvolte în această direcție. Clubul Boys & Girls Clubs of America a fost înființat în 1860, este un club privat, unde copiii învață să-și dezvolte abilitățile în diferite domenii. Scopul este ca ei să primească o educație, să termine liceul și să continue un colegiu mai departe, pentru a se transforma în adulți cu potențial.
În 2022, Irina Columbeanu a fost parte dintr-un proiect GoBabyGo!, realizat cu ajutorul Boys & Girls Clubs of America, care a avut ca scop ajutarea copiilor cu afecțiuni cerebrale, probleme de mobilitate.
X-Bots Robotics și Boys & Girls Club au oferit o oportunitate de învățare practică STEM, facilitând participanților tineri să-și pună abilitățile la lucru pentru a servi familiile cu copii mici care au probleme de mobilitate. 100 de adolescenți au fost instruiți pentru acest program. Irina Columbeanu a lucrat cot la cot cu colegii ei pentru realizarea unor dispozitive care să-i ajute pe copiii cu probleme. Irina Columbeanu își dorește să ajungă medic cardiolog sau neurochirurg, tocmai pentru a salva mai multe vieți.
X-Bots Robotics și Boys & Girls Club au început colaborarea din 2021, iar Irina Columbeanu a fost implicată în proiectele lor încă de la început.
Fiica Monicăi Gabor a oferit, anul trecut, un interviu cu privire la implicarea ei în proiectul e robotică.
„De fiecare dată când particip la astfel de evenimente sunt extrem de încântată pentru că putem aduce și noi o mică contribuție la schimbarea în bine a unor vieți. În plus, dobândesc noi cunoștințe și înțelepiune. În aproximativ două-trei ore, s-au construit zeci de mașini, și asta pentru că ne-am unit cu toții, cu determinare, abilitățile noastre, lăsând fiecare ego-urile în urmă.”, a declarat Irina Columbeanu.
Pe lângă aceste activități, Irina Columbeanu este pasionată de pictură, artă, pian și muzică simfonică. Tatăl ei, Irinel Columbeanu, a declarat, la un moment dat, că tânăra câștiga foarte bine din pictură, căci tablourile sale sunt vândute cu mii de euro peste hotare.
Tot în Statele Unite, Irina Columbeanu este implicată în proiecte caritabile, pentru care a fost și premiată de către Fundația Malibu Dolphin Charitable, la aniversarea celor 32 de ani de existență.
Irina Columbeanu a studiat la o școală franceză din Capitală, cât a locuit cu tatăl ei la Izvorani. După ce fostul milionar a început să aibă probleme financiare, Monica Gabor și fostul soț au luat decizia ca Irina să locuiască în Malibu, împreună cu Mr. Pink, actualul iubit al fostei dive de la Bacău, dar și cu familia acestuia.
Deși mama și tatăl ei au fost personaje mondene, Irina Columbeanu nu este interesată de showbiz și nici nu a dorit să rămână în lumea reflectoarelor, așa cum s-ar fi așteptat multă lume. Primind o educație aleasă, fiica lui Irinel Columbeanu a preferat să-și fructifice talentele descoperite de tatăl ei încă de la o vârstă fragedă.
Autor: Daria Andrieș