Exclusiv. Andreea Marin și Andreea Esca, victimele „hoților online”. Produsele scumpe cu care sunt păcăliți oamenii: „Nu știu cum putem opri toate nemerniciile acestor oameni”

6 minute
Publicat:
Actualizat:
Autor: Larisa Ciută

Andreea Marin și Andreea Esca sunt, din nou, victimele „hoților online”, care se ocupă de promovarea unor produse cosmetice, pe care le vând la prețuri destul de piperate, sub pretextul că cele două prezentatoare TV le folosesc și le recomandă.

Imaginea celor două vedete de televiziune este folosită de escrocii care promovează produse cosmetice. Sursa foto: Actualitate.net
Imaginea celor două vedete de televiziune este folosită de escrocii care promovează produse cosmetice. Sursa foto: Actualitate.net

Actualitate.net a mers pe firul celor două reclame, am stat de vorbă inclusiv cu reprezentanții produselor, care au detaliat telefonic că mai multe personalități din România fac reclamă la aceste creme. În realitate, totul este o păcăleală. Menționăm că ne-am prezentat drept clienți.

Pe rețelele de socializare sau pe site-urile pe care le navigăm în mediul online apar tot mai multe reclame plătite de diverse firme care se ocupă cu vânzarea produselor cosmetice, haine, bijuterii, vacanțe, dar și multe alte oferte din diverse domenii.

Un site fantomă susține că Andreea Esca promovează o cremă minune

Cu siguranță și vouă v-au apărut aceste tipuri de reclame, însă ce mi-a atras atenția, în primă fază, a fost o reclamă cu Andreea Esca, care apare la pupitrul știrilor PRO TV, vorbind despre crema Derma Pro.

Vocea prezentatoarei era reprodusă cu ajutorul inteligenței artificiale. Apoi, am accesat link-ul din video, care m-a direcționat către un site ceromionial.com (n.r. de altfel, un site de rețete în limba croată), unde era afișat un text despre o doamnă de 47 de ani și povestea ei despre cum reușește să rămână tânără. În galeria foto de mai jos puteți observa natura reclamei și cum a fost folosită imaginea Andreei Esca în acest context.

Imagine galerie articol
Imagine galerie articol
Imagine galerie articol
Imagine galerie articol
În galeria foto sunt atașate screenshot-uri din reclama afișată pe Facebook. În primă fază apare un video în care prezentatoarea TV vorbește despre cremă, apoi un medic dermatolog, după care trimiterea către link-ul cu articolul reprezentativ, cu povestea femeii de 47 de ani. Se solicită achiziționarea cremei, apoi sună un reprezentant. Ilustrații: Actualitate.net gallery1 / 4

Am solicitat achiziționarea cremei, după care m-a sunat un reprezentant al companiei care promovează acest produs. L-am întrebat dacă Andreea Esca promovează crema, iar răspunsul lui a fost: „Bineînțeles că avem acordul Andreei Esca pentru promovarea produsului. Este promovată de mai multe vedete. Doriți crema sau nu?”, mi-a spus, ușor iritat, reprezentantul de vânzări.

I-am spus că revin, după ce mă documentez în privința produsului cosmetic, dar aștept a doua zi telefonul dânsului. Nu m-a mai sunat nimeni, ulterior.

Contactată de Actualitate.net, Andreea Esca a declarat că singurele promovări pe care le face sunt intermediate prin conturile sale oficiale.

„În fiecare zi mă sună câte un prieten să-mi semnaleze aceste escrocherii. Nu este nimic adevărat, bineînțeles, dar nu știu cum putem opri toate nemerniciile acestor oameni care profită fără nicio jenă de imaginea noastră și buna credință a cititorilor. Trist, foarte trist.
Eu am mai spus, și repet: câtă vreme nu sunt informații apărute pe site-urile PRO TV, AlistMagazine sau conturile mele reale de socializare, nu sunt adevărate! Dar e din ce în ce mai greu să știi și dacă e vorba de un interviu real, deci… suntem într-un mare haos provocat de partea negativă a lumii virtuale.”, a declarat Andreea Esca, pentru Actualitate.net.

Andreea Esca poate fi găsită pe următoarele platforme online:

Andreea Marin, victimă a „hoților online” în același context abuziv

Căutând după textul din reclama respectivă, am găsit pe Google textul care promova crema Derma Pro, am solicitat din nou produsul, iar de această dată m-a sunat o doamnă pe nume Mihaela Cojocaru, reprezentant al cremei Intenskin. Aici găsiți articolul care face reclamă acestei creme. Este același text folosit și în cazul cremei promovate cu imaginea Andreei Esca în videoul menționat mai sus.

Inițial, am crezut că ar fi vorba despre aceeași companie, însă, ulterior, am realizat că, de fapt, acești „hoți online” folosesc o metodă unică de promovare: imaginea vedetelor din România cu un singur text, fiind înlocuit doar numele cremei și link-ul de trimitere către produs.

Ca și în cazul primului produs cosmetic prezentat mai sus, în care este folosită imaginea Andreei Esca, de această dată, pentru această cremă este folosită imaginea ambelor vedete TV.

Andreea Marin poate fi găsită pe platformele online oficiale:

Imagine galerie articol
Imagine galerie articol
În articolul în care este promovată crema Intenskin, același ca și în cazul cremei Derma Pro, apare aceeași doamnă de 47 de ani care a întinerit după ce a folosit produsul cosmetic. Ilustrație: Actualitate.net gallery1 / 2

Discuția cu reprezentatul Intenskin a fost înregistrată, așa că am reușit să obțin mai multe informații cu privire la acest scam.

Ce mi-a spus reprezentantul produsului cosmetic pentru care este folosit atât numele Andreei Marin, cât și numele Andreei Esca:

„Ați trimis o cerere pentru produsul Intenskin. Vă deranjez? Produsul nostru este promovat de mai multe personalități, inclusiv Andreea Esca, Andreea Marin, deci sunt mai multe persoane la un loc care folosesc și recomandă această cremă cu drag.”

Reporter: Am trimis pentru Derma Pro. Este vorba despre altă cremă?

„Da, Este vorba despre Intenskin.”

Reporter: La crema aceasta fac reclamă Andreea Marin și Andreea Esca? Nu știam

„Andreea Marin, da. Dar există mai multe personalități... Acum, mă rog, mai multe persoane o recomandă, au folosit-o. Respectiv o recomandă. Dar, alături de aceste vedete există o bază de date foarte mare, privind persoanele simple care au folosit crema și, iată, se reîntorc și comandă crema.

Reporter: Și cât este crema?

„Nu ați văzut dvs. niciun preț?

Reporter: Nu, n-am văzut, pentru că, v-am spus, am crezut că este vorba despre altă cremă ...

„Acum, crema se obține la un preț promoțional de 199 lei. Prețul fiind 400 de lei.”

Reporter: 400 o cremă? Dar acum se obține la jumătate?

„Da, dar acum este 200 de lei”

Reporter: Și unde este produsă?

„Este o cremă elaborată 100% în România de către un grup de medici dermatologi. Și români, și elvețieni. Dar e produsă propriu zis în Bulgaria la Sofia”

Reporter: Cu cine am vorbit, că nu v-am reținut numele?

„Mihaela Cojocaru, Intenskin”

Actualitate.net a luat legătura cu Andreea Marin în ceea ce privește modul în care este folosită imaginea sa în vânzarea produselor cosmetice. Vedeta de televiziune a declarat că nu promovează această cremă.

„Nu am promovat și nici nu voi promova niciodată acest produs. Și foarte bine faceți ca anchetați acest caz, sunt multe firme-fantomă care profită de oameni și le vând toate prostiile. Dacă nu vedeți pe conturile mele oficiale de fb și /sau Instagram, cele cu bifa de oficial, înseamnă ca nu e adevărat. Eu am mai postat și scris despre acest tip de mincinoși.”, a declarat Andreea Marin, pentru Actualitate.net.

Andreea Marin se luptă în instanță cu firmele care își fac reclamă pe spatele ei

Nu este pentru prima dată când imaginea Andreei Marin este folosită pentru vânzarea unor produse necunoscute în mediul online.

Vedeta de televiziune a postat, pe 18 august 2023, un mesaj în care îi atenționa pe urmăritorii săi că mai multe site-uri au publicat știri false în numele ei.

Pentru a nu vă lăsa păcăliți de aceste firme fantomă, care acționează ca niște „hoți online”, trebuie să vă asigurați că știrile pe care le citiți se regăsesc pe site-urile oficiale, fie că vorbim de vlog, blog sau alte platforme de socializare, așa cum atenționează și Andreea Marin.
View this post on Instagram

A post shared by Andreea Marin (@andreeamarinromania)

Cum să vă protejați de escrocheriile online

Escrocii online pot păcăli utilizartorii site-urilor web prin diverse moduri. Mai jos atașăm o listă cu un ghid reprezentativ recomandat de mai multe companii, pentru diferite situații:

Urmărește-ne pe Google News

Google News Google News
Ne găsești și aici: Google Play App Store Facebook

Mai multe pentru tine

🪙 Curs valutar BNR
  • EUR 4.98
  • USD 4.73
  • CHF 5.34
  • GBP 6
  • BGN 2.54
  • RUB 0.04
  • MDL 0.26
🌡️ Vremea în România
  • Bucuresti 5°C icon
  • Cluj-Napoca 2°C icon
  • Constanta 5°C icon
  • Iasi 3°C icon
  • Brasov -1°C icon
  • Timisoara 6°C icon
  • Craiova 4°C icon