De ce au fost invitați Adrian Năstase și Viorica Dăncilă la summitul din China, alături de Vladimir Putin și Kim Jong Un
Foștii premieri ai României, Adrian Năstase și Viorica Dăncilă, au apărut într-o fotografie oficială la Beijing, alături de lideri precum Xi Jinping, Vladimir Putin și Kim Jong Un. Prezența lor nu a fost una oficială, ci mai degrabă o mișcare de imagine din partea Chinei, care invită adesea foști lideri europeni la evenimente internaționale.

Fotografia cu Năstase și Dăncilă din China care a trezit controverse
Imaginea realizată la Beijing, cu prilejul paradei militare ce a marcat 80 de ani de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a atras atenția prin prezența unor figuri politice românești. În grupul de lideri internaționali s-au aflat Xi Jinping, Vladimir Putin, Kim Jong Un, Recep Tayyip Erdoğan, dar și foștii premieri ai României, Adrian Năstase și Viorica Dăncilă.
Faptul că cei doi foști șefi de guvern au fost fotografiați alături de unii dintre cei mai controversați lideri ai lumii a generat întrebări legate de motivele invitației și de statutul lor la eveniment.
Adrian Năstase, fost prim-ministru al României, a fost prezent la Beijing în calitate de “fost demnitar” invitat de autoritățile chineze pentru a participa la parada militară organizată cu ocazia celebrării a 80 de ani de la victoria Chinei împotriva Japoniei. Viorica Dăncilă, de asemenea fost prim-ministru, apare în aceeași fotografie de grup, poziționată în ultimele rânduri alături de Adrian Năstase la evenimentul organizat de China.
Invitația foștilor lideri (n.red cum sunt Adrian Năstase și Viorica Dăncilă) arată că Beijingul menține canale de comunicare și influență în România, chiar și în afara circuitului oficial.
România, fiind stat membru NATO și UE, nu putea fi reprezentată oficial la o paradă militară unde principalii invitați au fost Xi Jinping, Putin și Kim Jong Un.
În loc să riște un scandal diplomatic cu Bruxelles sau Washington, Beijingul alege să cheme foști premieri, care nu au funcție oficială și nu reprezintă guvernul.
Astfel, imaginea în care apar Xi Jinping, Vladimir Putin, Kim Jong Un, Recep Tayyip Erdoğan, dar și Adrian Năstase și Viorica Dăncilă are rolul de a arăta că evenimentul chinez a fost unul global, cu participare variată.
Adrian Năstase a avut relații strânse cu China încă din perioada mandatului său de premier. Viorica Dăncilă, deși nu a avut aceeași anvergură, a fost totuși prim-ministru și figurează pe lista „personalităților cu care China poate păstra legătura”.
„Sunt invitat, în aceste zile, la Beijing, în calitate de fost demnitar, pentru a participa la un mare eveniment ocazionat de comemorarea a 80 de ani de la victoria Chinei împotriva Japoniei și a fascismului în al Doilea Război Mondial. Mâine va avea loc o mare paradă militară și o recepție oferită de liderii chinezi”, a scris fostul premier pe blog, care a fost însoțit la acest eveniment de soția sa, Dana.
Este pentru prima dată când liderii Rusiei, Chinei și Coreei de Nord au fost văzuți împreună la un astfel de eveniment public.
Alături de ei, au fost prezenți și alți lideri străini, printre care premierul Slovaciei, Robert Fico, și președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, ambii cunoscuți pentru relațiile apropiate cu Moscova.
Mesajul transmis de Xi Jinping
În discursul susținut în fața a peste 50.000 de spectatori, președintele Chinei a afirmat că lumea se află în fața unei alegeri majore. „Astăzi, omenirea se confruntă din nou cu alegerea între pace și război, dialog sau confruntare, câștig reciproc sau joc cu sumă zero. Poporul chinez stă ferm de partea corectă a istoriei”, a declarat Xi.
Liderul chinez a avertizat că țara sa „nu este intimidată de niciun adversar” și a descris China ca fiind „de neoprit”.
După discurs, Xi Jinping a trecut în revistă trupele într-o mașină decapotabilă, salutând militarii și asistând la prezentarea arsenalului militar.
La eveniment au fost prezentate tancuri, drone, avioane de luptă, rachete balistice și tehnologii militare de ultimă generație. Unele arme, precum rachetele hipersonice capabile să lovească ținte maritime, au fost arătate publicului pentru prima dată.
Specialiștii consideră că evenimentul a fost organizat nu doar ca o comemorare, ci și ca o demonstrație de forță menită să transmită un mesaj direct Statelor Unite, Europei și vecinilor regionali ai Chinei.
Imaginea celor trei lideri autoritari pe covorul roșu a fost interpretată ca un semnal puternic de sfidare la adresa Occidentului.
Președintele american Donald Trump a reacționat pe rețeaua sa de socializare: „Fie ca președintele Xi și minunatul popor chinez să aibă o zi de sărbătoare minunată și de neuitat. Vă rog le să transmiteți salutările mele călduroase lui Vladimir Putin și Kim Jong-un, în timp ce conspirați împotriva Statelor Unite ale Americii.”
La scurt timp după eveniment, presa rusă a relatat despre o întâlnire oficială între Putin și Kim Jong Un, în care liderul nord-coreean a declarat că este dispus să facă „tot ce îi stă în putere pentru a sprijini Rusia”.