Cum vor arăta telefoanele în viitor. „Părintele” primului mobil anunță ceva de neimaginat. Poate că nici nu le vom mai vedea

Într-o lume în care dispozitivele devin tot mai mici, mai inteligente și mai intime, e posibil ca telefoanele să nu mai arate a... telefoane. Nu e science-fiction, ci doar următorul pas firesc. Iar dacă e să ne luăm după Martin Cooper, omul care a rostit primul „alo” mobil din istorie, e chiar inevitabil: „Smartphone-ul va deveni invizibil. Îl vei purta sub piele, în spatele urechii, și va funcționa fără să-l încarci.”

Pe 3 aprilie 1973, Cooper — inginer la Motorola — ieșea pe Sixth Avenue din New York, ținând în mână o „cărămidă” de 1,1 kilograme, un prototip de telefon mobil. A format un număr și a sunat... nu pe mama, ci pe rivalul său de la AT&T, Joel S. Engel. Replica? Nici iconică, nici dramatică: „Te sun doar să văd dacă sunetul ajunge la tine.” Atât. Niciun „Houston, avem un telefon mobil.” Așa a început totul.

În anii '60 și '70, Martin Cooper lucra deja la tehnologia wireless. Dar adevărata scânteie a venit dintr-un loc neașteptat: o bandă desenată. Dick Tracy, detectivul cu ceas vorbitor — o combinație între James Bond și ceasurile inteligente — i-a stârnit o întrebare simplă: dacă detectivul are un ceas-radio, de ce nu am putea avea un telefon portabil, fără fir?

De aici a început cursa. În 1973, Cooper și echipa sa au prezentat Motorola DynaTAC 8000x — o creație atât de uriașă și de grea, încât i s-a spus „cărămida”. Putea vorbi doar 35 de minute și avea nevoie de 10 ore pentru o încărcare completă. Romantic, nu? Într-o lume în care azi ne plângem că bateria ține doar o zi.

Și totuși, a fost un început. După zece ani de lupte cu tehnologia și birocrația, Motorola a lansat oficial primul telefon mobil comercial în 1983. Prețul? Undeva între 3.500 și 4.000 de dolari. Ieftin, dacă îți vinzi un rinichi.

Astăzi, telefoanele sunt practic extensii ale corpurilor noastre. Dar Cooper merge mai departe: de ce să nu fie în corpurile noastre? Ideea lui pare desprinsă dintr-un episod de „Black Mirror”, dar a fost exprimată calm într-un interviu pentru CNBC: „Când mâncăm, corpul nostru creează energie, nu? Așa că de ce să nu o folosim pentru a alimenta un dispozitiv implantabil care ne ține conectați permanent?”

Această viziune nu e chiar SF. Start-up-uri precum Neuralink, al lui Elon Musk, lucrează deja la tehnologii care leagă creierul de computer. Nu, nu vom da SMS-uri cu gândul mâine, dar direcția e clară. Dispozitivele viitorului nu vor avea ecran, carcasă sau mufă de încărcare. Vor fi invizibile și personale — la propriu.

Și Cooper are un punct de vedere interesant despre cum au evoluat lucrurile: smartphone-ul a devenit prea complicat. „Trebuie să pun această chestie plată pe capul meu rotund și să-mi țin mâna într-o poziție incomodă”, a spus el. E o observație banală, dar adevărată. Telefoanele actuale nu se mai potrivesc cu noi — la figurat și la propriu.

În toți anii petrecuți la Motorola, Cooper a avut un singur principiu: pune-te în pielea utilizatorului. Gândește-te la ce îi trebuie cu adevărat. Viziunea sa nu a fost niciodată despre specificații, ci despre scop: la ce folosește tehnologia, cui și de ce?.

Pentru el, inovația nu vine din laboratoare sterile, ci din eșecuri repetate, urmate de revelații. „De fiecare dată când încerci ceva nou, probabilitatea de succes e foarte mică”, a spus. „Dar odată ce simți acel sentiment de bucurie dat de succes, ești dispus să-ți asumi orice risc pentru a-l simți din nou.”

Astăzi, ne plângem că telefoanele sunt prea mari, prea scumpe, prea complicate. Dar poate viitorul e mai simplu decât pare: un telefon care nu se vede, nu se simte și nu trebuie ținut în mână. Doar te conectează. Așa cum voia Cooper încă din 1973.

Și dacă viitorul e atât de aproape de urechea ta încât nici nu-l poți vedea? Atunci poate chiar am ajuns acolo.