Condițiile greu de imaginat în care se prepară tofu în Indonezia

În Indonezia, tofu este prezent peste tot: în supe, în gustări de stradă, la mesele de zi cu zi ale familiilor. Este considerat un aliment simplu, sănătos și accesibil. Dar ceea ce puțini știu este că, în unele zone ale țării, tofu-ul este preparat în condiții greu de imaginat, care ridică semne serioase de întrebare în privința siguranței alimentare și a sănătății publice.

Andrew Fraser, un YouTuber, a surprins într-un reportaj video condițiile șocante în care se prepară tofu într-o în anumite zone din Indonezia.

Tofu este un aliment obținut din boabe de soia, considerat o sursă importantă de proteine vegetale. Procesul de producție este similar cu cel al brânzei: boabele de soia sunt fierte, iar lichidul rezultat (laptele de soia) este coagulat cu ajutorul unor substanțe naturale, apoi presat în blocuri compacte.

În regiunile din jurul orașului Surabaya, zeci de fabrici artizanale de tofu folosesc plastic ars drept combustibil principal pentru fierberea și prăjirea acestui produs. Resturi de ambalaje, pungi și alte deșeuri plastice sunt aruncate direct în foc, zi de zi, pentru a genera căldura necesară procesului de producție.

Fumul rezultat este dens, negru, toxic – și face parte din viața de zi cu zi a muncitorilor și locuitorilor din satele din jur. Aerul e greu de respirat, iar mirosul de plastic ars se îmbină cu aburul, uleiul încins și umezeala generală din atelierele improvizate.

Prepararea tofu-ului necesită temperaturi ridicate: boabele de soia sunt fierte, apoi coagulată pasta rezultată, presată și adesea prăjită. Pentru a reduce costurile, mulți producători aleg cea mai ieftină sursă de combustibil – plasticul. Spre deosebire de lemn sau coajă de cocos, care sunt mai curate dar mai scumpe și greu de obținut constant, plasticul este întotdeauna disponibil.

Arderea plasticului produce dioxine – substanțe extrem de toxice, cunoscute pentru efectele lor cancerigene și impactul asupra sistemului hormonal și imunitar. Un studiu realizat în zonă a descoperit că ouăle provenite de la găini crescute în apropierea acestor fabrici conțineau niveluri de dioxine de 70 de ori mai mari decât limita considerată sigură în Europa.

Deși tofu-ul în sine nu a fost încă testat riguros pentru contaminare, faptul că este prăjit direct deasupra flăcărilor alimentate cu plastic ridică serioase semne de întrebare.

Captură Youtube

1 / 4

Muncitorii din aceste fabrici nu își doresc neapărat să folosească plastic. Dar fără alternative viabile – lemn prea scump, gaz inaccesibil – și fără sprijin din partea autorităților, aceasta este singura soluție care le permite să supraviețuiască economic. Trecerea la metode mai curate necesită investiții inițiale pe care cei mai mulți nu și le permit.

Iar consumatorii? Cei mai mulți nu știu în ce condiții este produs tofu-ul pe care îl cumpără. Iar atunci când află, prețul mic rămâne un argument mai puternic decât îngrijorările legate de sănătate.

Acest mod de producție nu este o excepție. În jurul Surabayei – un oraș cu peste 3 milioane de locuitori – fabricile care ard plastic funcționează la scară largă. Tofu-ul rezultat ajunge în piețe, pe stradă și în farfuriile familiilor din întreaga regiune.