Cine a fost Sfântul Gheorghe și de ce se sărbătorește? | Actualitate.net

Cine a fost Sfântul Gheorghe și de ce se sărbătorește?

3 min pt. citire
publicat

Sfântul Gheorghe (Sf. Gheorghe) este unul dintre cei mai cunoscuți și venerați sfinți din creștinism, considerat un martir și purtător de biruință (biruitor).

Sfântul Gheorghe este considerat un martir
Sfântul Gheorghe este considerat un martir

Cine a fost Sfântul Gheorghe

A trăit în secolele III–IV d.Hr., în vremea împăratului roman Dioclețian. Se crede că s-a născut într-o familie creștină, posibil în Capadocia (azi în Turcia) și a ajuns ofițer în armata romană.

În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, Sfântul Gheorghe a refuzat să renunțe la credința sa. Din acest motiv, a fost torturat și executat, devenind martir. Curajul lui și credința neclintită l-au făcut un simbol al luptei pentru adevăr.

Legenda cu balaurul

Cea mai faimoasă poveste despre el este legenda în care ucide un balaur pentru a salva o prințesă și un oraș. Povestea este una metaforică, bineînțeles, căci, în realitate, balaurul reprezintă răul sau păcatul, iar Sfântul Gheorghe reprezintă credința și binele care înving răul. De aceea, Sfântul Gheorghe este adesea reprezentat călare, străpungând un balaur cu sulița.

De ce se sărbătorește Sfântul Gheorghe

Sfântul Gheorghe este prăznuit pe 23 aprilie în calendarul ortodox (și apropiat în cel catolic).

Ziua de 23 aprilie sărbătorește moartea lui Sfântul Gheorghe pentru credință, exemplul de curaj, credință și dreptate, dar și rolul său de ocrotitor (este considerat protectorul militarilor, al păstorilor și al multor comunități)

Tradiții în România

În România, ziua de Sf. Gheorghe este legată și de tradiții populare, așa că data de 23 aprilie este considerată începutul anului pastoral (se scot animalele la pășunat), oamenii pun ramuri verzi la porți și ferestre pentru protecție și noroc, iar mulți români își sărbătoresc onomastica (Gheorghe, George, Georgeta etc.)

Moaștele Sfântului Gheorghe, aduse în România

Racla care adăpostește Cinstitul Cap al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe a fost adusă la Mănăstirea Pantocrator din județul Teleorman, într-un moment cu puternică încărcătură religioasă pentru credincioși.

Evenimentul a avut loc în prezența Episcopului Galaction al Alexandriei și Teleormanului, care a întâmpinat delegația venită din Muntele Athos, de la Mănăstirea Xenofont, condusă de starețul Alexios.

Ierarhul a explicat că aceste relicve sunt cinstite nu ca simple rămășițe pământești, ci ca purtătoare de har, datorită jertfei și credinței celui care a trăit pentru Hristos.

În discursul său, episcopul a evidențiat că apropierea de moaște este văzută, în tradiția creștină, ca o apropiere de sfințenie și de Dumnezeu, prin intermediul sfinților. De asemenea, i-a îndemnat pe credincioși să se roage cu sinceritate și să ceară ajutor în problemele personale, pentru familie, pentru țară și pentru pace.

La rândul său, starețul Alexios a remarcat evlavia credincioșilor români și a încurajat participarea la închinare, considerând că acest moment reprezintă o binecuvântare pentru comunitate. El a subliniat importanța unei vieți trăite în credință și pocăință, inspirată de exemplul sfinților care au făcut sacrificii pentru credința lor.

Evenimentul a fost transmis publicului prin intermediul Trinitas TV și a continuat cu slujbe religioase dedicate, oferind credincioșilor posibilitatea de a lua parte, chiar și de la distanță, la acest moment considerat deosebit în viața Bisericii.

Comentarii

Se încarcă comentariile...
Ne găsești și aici: Google News Google Play App Store Facebook

Mai multe pentru tine

🪙
Curs valutar BNR
  • EUR 5.09
  • USD 4.36
  • CHF 5.55
  • GBP 5.88
  • RUB 0.06
  • MDL 0.25
🌡️
Vremea România
  • Bucuresti 17°C vremea în Bucuresti
  • Cluj-Napoca 13°C vremea în Cluj-Napoca
  • Constanta 16°C vremea în Constanta
  • Iasi 17°C vremea în Iasi
  • Brasov 12°C vremea în Brasov
  • Timisoara 15°C vremea în Timisoara
  • Craiova 16°C vremea în Craiova