Ce măsuri fiscale a luat Grecia când se afla în criză economică cruntă?

Începând cu anul 2009, Grecia a fost epicentrul uneia dintre cele mai severe crize economice din istoria recentă a Europei. Dezvăluirea faptului că deficitul bugetar real era mult mai mare decât raportările oficiale a dus la prăbușirea încrederii investitorilor, la explozia dobânzilor la împrumuturi și, în cele din urmă, la imposibilitatea statului elen de a-și mai finanța datoriile. Soluția: trei programe de salvare internațională (în 2010, 2012 și 2015), în schimbul cărora Grecia a fost obligată să adopte unele dintre cele mai dure măsuri fiscale și de austeritate din Europa contemporană.

Înainte de criză, TVA-ul standard era de 19%. În doar câteva luni, în 2010, acesta a fost majorat de două ori, ajungând la 23%, iar ulterior – în 2016 – la 24%, una dintre cele mai mari cote din UE. În paralel, s-au eliminat multe dintre scutirile sau reducerile aplicate în trecut, inclusiv pentru restaurante, transport și insule turistice.

În 2011, pragul de venit neimpozabil a fost redus drastic – de la 12.000 la 5.000 de euro pe an – ceea ce a adus rapid milioane de contribuabili în zona de impozitare. Ulterior, acest prag a fost ajustat în jos până la circa 5.700 de euro (preconizat pentru 2020).

În 2011, Grecia a introdus o taxă de urgență pe proprietăți imobiliare, colectată direct prin factura de electricitate. Inițial temporară, taxa a devenit permanentă sub denumirea ENFIA, afectând aproximativ 7,5 milioane de proprietari. De asemenea, au fost impuse taxe suplimentare pe bunuri considerate de lux: mașini scumpe, iahturi, locuințe de vacanță.

Guvernele succesive au crescut accizele pe combustibili, alcool și tutun, dar și au introdus taxe noi – cum ar fi o taxă pe cafea, pe lichidele pentru țigări electronice și chiar o taxă pe noapte hotelieră (între 0,50 și 4 euro pe cameră). În 2015, impozitul pe profitul companiilor a fost majorat de la 26% la 29%.

Guvernul elen a eliminat al 13-lea și al 14-lea salariu pentru bugetari, reducând veniturile cu până la 30%. De asemenea, s-a instituit un „rezervor de muncă” pentru mii de angajați publici care primeau doar 60% din salariu înainte de a fi disponibilizați.

S-au realizat mai multe runde de tăieri de pensii, începând cu eliminarea bonusurilor de sărbători, urmate de reduceri directe de până la 40% pentru pensionarii sub 55 de ani și de 20% pentru cei cu pensii de peste 1.200 euro. În 2016, reforma sistemului de pensii a unificat fondurile existente și a introdus noi formule de calcul mai restrictive.

Alocațiile sociale au fost reduse, contribuțiile pentru sănătate au crescut, iar cheltuielile cu medicamentele și tratamentele medicale au fost strict controlate. De asemenea, numărul angajaților din spitale și școli a fost redus drastic.

Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană și FMI a condiționat fiecare tranșă de finanțare de implementarea unor reforme stricte:

• Creșterea vârstei de pensionare la 67 de ani;
• Reorganizarea administrației locale și reducerea numărului de municipalități;
• Crearea unei agenții independente pentru colectarea taxelor, menită să combată evaziunea fiscală;
• Lansarea unui fond de privatizare cu scopul de a vinde active de stat în valoare de 50 de miliarde de euro (porturi, aeroporturi, utilități).

Grație acestor măsuri drastice, Grecia a trecut de la un deficit bugetar uriaș în 2009 la un excedent bugetar primar (fără dobânzi) de peste 3,5% din PIB în 2018.

Totuși, prețul plătit a fost enorm: economia a pierdut un sfert din PIB, șomajul a depășit 25%, iar nivelul de trai s-a prăbușit.

După încheierea celui de-al treilea program de salvare în 2018, Grecia a continuat să fie monitorizată de instituțiile europene, dar cu mai multă autonomie în politicile fiscale.

În 2022, țara a reușit să iasă oficial de sub regimul de „supraveghere consolidată”. Economia elenă a înregistrat o creștere moderată în ultimii ani, în special datorită turismului, investițiilor străine și fondurilor europene post-pandemie.

În 2024, Grecia a obținut pentru prima dată după criză un rating de credit „investment grade” din partea marilor agenții internaționale, ceea ce a redus costurile de împrumut.

Totuși, datoria publică rămâne una dintre cele mai mari din UE (peste 160% din PIB), iar presiunile asupra sistemului de pensii și piața muncii persistă. În prezent, guvernul încearcă să echilibreze nevoia de relaxare fiscală cu angajamentele față de partenerii europeni privind surplusul bugetar primar.