Ce legături ar avea aplicația Telegram cu serviciile secrete din Rusia (FSB)?
Telegram, una dintre cele mai populare aplicații de mesagerie la nivel global, este sub lupă după apariția unor informații care sugerează posibile legături indirecte între infrastructura tehnică a aplicației și serviciile de securitate ale Federației Ruse, în special FSB.

O investigație realizată de publicația IStories, în colaborare cu OCCRP, a identificat un personaj-cheie: Vladimir Vedeneev, un inginer de rețea rus aproape necunoscut publicului larg, dar care controlează o parte esențială din rețeaua prin care circulă traficul Telegram. Compania sa, Global Network Management (GNM), deși înregistrată în Antigua și Barbuda, este responsabilă pentru alocarea a mii de adrese IP folosite de aplicație și pentru întreținerea echipamentelor din centrele de date.
Mai mult decât atât, documente dintr-un proces din Florida arată că Vedeneev a avut acces direct la serverele Telegram din Miami și chiar a fost împuternicit de Pavel Durov, fondatorul aplicației, să semneze contracte în numele Telegram, în calitate de CFO – o funcție care nu a fost niciodată menționată public.
În timp ce aceste detalii pot părea tehnice, contextul în care operează Vedeneev și companiile sale este esențial. Alte două firme afiliate – GlobalNet și Electrontelecom – au încheiat contracte cu instituții extrem de sensibile din Rusia. Printre acestea: centrul GlavNIVTS, despre care se știe că a contribuit la planificarea invaziei Ucrainei și la dezvoltarea de tehnologii de supraveghere digitală, și chiar FSB, care apare ca beneficiar al echipamentelor furnizate de Electrontelecom pentru activități de monitorizare în Sankt Petersburg.
Cât de sigură este, în realitate, comunicația pe Telegram? Deși aplicația oferă criptare end-to-end în așa-numitele „chat-uri secrete”, cele mai multe conversații – cele standard, „cloud” – nu sunt criptate complet.
În plus, fiecare mesaj conține un identificator de dispozitiv (auth_key_id
) care, în combinație cu adresa IP, poate fi folosit pentru a urmări mișcările unui utilizator pe internet. Specialiștii avertizează că această structură permite identificarea utilizatorilor chiar și fără acces la conținutul mesajelor.
Telegram, fondată de frații Pavel și Nikolai Durov după plecarea lor din Rusia în 2014, a fost văzută mult timp ca o alternativă mai liberă și mai puțin supravegheată la WhatsApp sau Facebook Messenger.
Totuși, o scurgere de date arată că Pavel Durov ar fi vizitat Rusia de peste 50 de ori în perioada 2015–2021, contrazicând propria sa declarație că nu s-a mai întors în țară