Arheologii au descoperit o mănăstire veche de 1.500 de ani ascunsă sub nisipul deșertului din Israel. Două morminte misterioase au impresionat cercetătorii VIDEO
Îngropată sub nisipul deșertului timp de peste un mileniu, o mănăstire ascunsă a ieșit la iveală în Israel, oferind detalii despre viața, munca și practicile religioase ale primilor călugări creștini de la marginea Imperiului Bizantin.
O mănăstire din epoca bizantină, conservată în timp
O mănăstire bizantină remarcabil de bine conservată, descoperită în sudul Israelului, oferă o perspectivă rară asupra vieții cotidiene și a strategiilor de supraviețuire ale călugărilor creștini dintr-unul dintre cele mai dure peisaje ale lumii.
Situl, situat lângă Giv‘ot Bar, în Deșertul Negev, a fost excavat de o echipă de arheologi ai Autorității pentru Antichități din Israel, iar concluziile lor au fost publicate recent într-un raport detaliat.
Complexul include o capelă, un teasc pentru vin, camere funerare și o fermă din apropiere, indicând existența unei comunități religioase, activă între secolele VI și începutul secolului VII d.Hr.
Săpăturile de la Naḥal Peḥar au scos la iveală un complex monahal cu mai multe zone funcționale: o mică capelă, o bucătărie, o sală de mese, instalații pentru producerea vinului și camere de locuit. Zidurile groase sugerează că structura ar fi putut fi fortificată. Interiorul era decorat cu pardoseli din mozaicuri simple, despre care cercetătorii cred că au fost realizate chiar de călugări.
„Mănăstirea s-a păstrat foarte bine, oferind o imagine clară a vieții monahale din Negev în perioada bizantină”, a declarat Nir-Shimshon Paran, conducătorul echipei de excavație. „Majoritatea artefactelor au fost descoperite pe podele, ceea ce indică un abandon ordonat la sfârșitul perioadei bizantine sau la începutul dominației omeiade.”
Unul dintre cele mai impresionante artefacte descoperite este o cruce malteză încrustată într-un mozaic al capelei, alături de o inscripție grecească ce menționează numele mănăstirii și ale celor patru călugări care au trăit acolo.

Viața de zi cu zi în mijlocul deșertului
Dovezile arheologice sugerează că viața în această mănăstire era marcată de muncă fizică intensă, dar și de o profundă trăire spirituală.
Bucătăria descoperită la fața locului conținea un strat gros de 10 centimetri de cenușă, indicând utilizarea frecventă a focului. Un borcan mare, îngropat în podea, ar fi putut servi drept cuptor rudimentar, iar fragmentele de ceramică și mesele de piatră oferă indicii despre alimentația și activitățile zilnice ale călugărilor.
Un teasc pentru vin, dotat cu o pardoseală tencuită pentru tescuire, o groapă de decantare și un sistem de apă probabil folosit ca cisternă, sugerează că vinul era produs la fața locului. Acesta ar fi fost utilizat fie în ritualurile religioase, fie în schimburile comerciale cu așezările din apropiere.
În capelă, arheologii au descoperit două morminte în zona absidei, unul dintre ele având o cruce gravată pe partea sa estică. Lămpile de sticlă, un cârlig de bronz, lanțuri de fier și ecrane decorative fragmentate sunt dovezi clare ale ceremoniilor religioase desfășurate aici.
Două inscripții funerare, scrise cu cerneală brun-roșiatică, atestă existența unor ritualuri funerare bine definite, în concordanță cu practicile mănăstirilor bizantine din întreaga regiune.
La sud de mănăstire, cercetătorii au descoperit o fermă contemporană complexului monahal, prevăzută cu un turn de veghe dreptunghiular. O fereastră mică situată în partea superioară a turnului, alături de o monedă datată la începutul secolului al VI-lea d.Hr., sugerează că această clădire avea atât un rol defensiv, cât și unul rezidențial.
Proximitatea fermei față de mănăstire indică un ecosistem comun, în care muncitorii laici sau chiar călugării s-ar fi ocupat de agricultură și de apărarea comunității.
Sfârșitul unui așezământ monahal
Paran și echipa sa cred că mănăstirea și ferma nu au fost abandonate brusc sau din cauza unui dezastru, ci printr-o retragere ordonată. Cel mai probabil, acest lucru s-a întâmplat pe fondul instabilității crescânde din regiune în perioada timpurie a dominației islamice.
Descoperirea adaugă o nouă pagină în înțelegerea monahismului creștin din deșert, o mișcare care s-a răspândit în Orientul Mijlociu în primele secole ale Imperiului Bizantin. Această mănăstire demonstrează rezistența și adaptabilitatea călugărilor care au reușit să trăiască în condiții extreme, lăsând în urmă o moștenire spirituală semnificativă.