Ultimele clipe din viața lui Aleksei Navalnîi

Publicat:
6 minute

Aleksei Navalnîi, cel mai vocal critic al lui Vladimir Putin, a murit într-o închisoare din Rusia, vineri, 16 februarie, au anunțat reprezentanții penitenciarului IK3, cunoscut și drept „Lupul polar”.



Moartea lui Aleksei Navalnîi survenită după gratii rămâne un mister. Autoritățile ruse nu au anunțat deocamdată cauza oficială a morții opozantului rus și nici nu au permis familiei sale accesul la trupul neînsuflețit.

Pentru a ajuta la elucidarea circumstanțelor morții lui Navalny, The Moscow Times a reconstituit cronologia ultimelor zile și ore ale criticului Kremlinului.

Iată ce informații au fost făcute publice până la momentul morții lui Aleksei Navalnîi:

Ziua de 14 februarie

Aleksei Navalnîi a dedicat ziua de 14 februarie soției sale, Iulia Navalnaia, iar echipa sa a postat un mesaj de dragoste pe Instagram. A fost ultimul mesaj publicat de Aleksei pe social media. Navalnîi se afla încarcerat pentru a 27-a oară.

„Iubito, tot ce avem este exact ca în cântecul ăla: orașe, luminile aeroporturilor, un viscol albastru și mii de kilometri între noi. Însă în fiecare secundă simt că tu ești lângă mine, iar pentru asta te iubesc mai mult și mai mult.”, a scris Navalnîi, făcând referire la cântecul „Nadezhda” din repertoriul artistei sovietice Anna German.
View this post on Instagram

A post shared by Алексей Навальный (@navalny)

Între timp, un grup de angajați de-ai Serviciului Federal de Securitate (FSB) și ai Serviciului Federal de Penitenciare au ajuns la IK3, potrivit NGO Gulagu.net, un cunoscut ONG care luptă pentru drepturile deținuților.

Angajații FSB au reinstalat ordinea, au întărit securitatea, au reconfigurat echipamentele de supraveghere secretă și sistemele de supraveghere video ale instalației.

„Există un motiv să credem că "microfoanele" și camerele ascunse, care ar fi putut înregistra ceea ce i s-a întâmplat lui Aleksei Navalnîi pe 15-16 februarie, au fost oprite și demontate.”, a declarat Gulagu.net.


Ziua de 15 februarie

La ora 10:00 (ora locală a Moscovei), Aleksei Navalnîi apare într-un video de la o audiere care a avut loc într-un oraș din apropierea penitenciarului IK3.

„S-a simțit bine, nu a exprimat nicio plângere cu privire la starea sa de sănătate, a participat activ la audiere, a prezentat argumente în apărarea poziției sale.”, a declarat serviciul de presă al tribunalului pentru postul de televiziune RBC.

În înregistrarea video în care Aleksei Navalnîi discuta cu judecătorii, opozantul rus chiar glumea și se era bine dispus.

Onorată instanță, vă voi trimite numărul contului meu personal pentru ca dumneavoastră să vă folosiți salariul uriaș de judecător federal pentru a-mi "încălzi" contul personal, deoarece nu mai am bani.”, a glumit Navalny, după ce audierea s-a încheiat.

La ora 18:00, sub protecția anonimatului, un deținut a făcut declarații anonime pentru publicația Novaya Gazeta Europe cu privire la modul în care s-au desfășurat lucrurile în ceea ce privește percheziția de seară. Gardienii au verificat deținuții într-un mod mult mai alert.

„Apoi am fost închiși în barăci, am fost avertizați că nu se va putea circula între barăci, iar securitatea a fost întărită - astfel încât nici măcar nu puteai să îți bagi nasul afară.”, a declarat deținutul, citat de Novaya Gazeta, sub protecția anonimatului.
„Seara târziu, dar și noaptea, trei rânduri de mașini au intrat în închisoare, dar nu se puteau vedea de la fereastră.”, a mai spus deținutul.


Ziua de 16 februarie

Înainte de ora 08:00, gardienii penitenciarului au realizat percheziții printre deținuți, au confiscat telefoane, cărți de joc și chiar fierbătoare, potrivit Novaya Gazeta Europe. La această oră, potrivit deținutului care a făcut declarații pentru sursa citată, toată lumea din închisoare știa de moartea lui Aleksei Navalnîi.

„Cred că Aleksei Navalnîi a murit mai devreme decât s-a anunțat. Cel mai probabil, cu o seară înainte. Altfel, de ce a fost nevoie să ne închidă în. barăci și să organizeze o asemenea razie de dimineață?”

În jurul orei 10:30, potrivit autorităților din penitenciar, Aleksei Navalnîi a fost scos la o plimbare de o oră, care, la întoarcerea în închisoare, a leșinat imediat.

Într-o scrisoare făcută publică, Aleksei Navalnîi  se plângea de condițiile din închisoare, dar mai ales de faptul că deținuții erau scoși la plimbare la 06:30 dimineața. În orașul Kharp, districtul Iamalia-Neneția (n.red Yamalo-Nenets), temperaturile ajung și până la -30 de grade.

La aproximativ 11:45, după ce Aleksei Navalnîi a leșinat, o ambulanță a ajuns la IK3, „pentru a duce la bun sfârșit măsurile de resuscitare pe care medicii din colonie i le furnizaseră deja lui Aleksei Navalnîi”, potrivit agenției de presă de stat Interfax.

Ora 12:17 este declarată ora oficial ora morții lui Aleksei Navalnîi, a declarat mama opozantului rus, după ce a fost informată de reprezentanții închisorii.

La ora 14:19, reprezentanții penitenciarului IK-3 au anunțat public moartea lui Aleksei Navalnîi.

La ora 14:20, agențiile de presă din Rusia au anunțat că Aleksei Navalnîi a murit.

La ora 14:21, postul de televiziune RT, finanțat de Kremlin, a anunțat că Aleksei Navalnîi a murit din cauza unui cheag de sânge, citând o sursă anonimă.

Ora 14:30, Experții de la Kremlin și mass-media de stat au publicat o înregistrare video în care purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, spunea că nu știe nimic despre cauzele morții lui Aleksei Navalnîi și că el însuși a auzit vestea „de la Moscova”. Ulterior, Dmitri Peskov a anunțat că Vladimir Putin a fost anunțat de moartea lui Aleksei Navalnîi.

Seara târziu, nu se ști exact ora, corpul neînsuflețit al lui lui Navalnîi este dus în Labytnangi, cel mai apropiat oraș de colonia penală IK-3, înainte de a fi transferat mai departe la un spital din capitala regiunii Salekhard, potrivit unui raport al Novaya Gazeta Europe.

Un paramedic din Salekhard a mărturisit că pe corpul Navalnîi se puteau vedea urme de violență.

Potrivit publicației Mediazona, un convoi de patru autovehicule se deplasa de la Labytnangi la Salekhard, în jurul orei 21:54, ora Moscovei.

„Această sincronizare ne face să credem că trupul lui Navalny a fost transportat la Salekhard în acest convoi.”, anunța publicația Mediazona.

Urmărește-ne pe Google News

Ne găsești și aici: Google Play

Mai multe pentru tine