Ucigașul din pântec: animalul care își mănâncă frații în burta mamei. Specia e capabilă de un fenomen rar întâlnit: canibalismul intrauterin
În lumea adâncurilor, supraviețuirea începe cu un război fratricid înainte de naștere. Unul dintre cei mai impresionanți prădători marini ascunde un secret biologic șocant. În apele marine de pe coastele Americii, Africii sau Australiei, rechinul-tigru de nisip (Carcharias taurus) stârnește interesul biologilor printr-un comportament unic în lumea animală: canibalismul intrauterin.
Deși această specie nu este considerată o amenințare directă pentru om, felul în care se reproduc indivizii săi dezvăluie un univers brutal și nemilos, guvernat de selecția naturală extremă.
Ucigașii se nasc deja luptători: un singur supraviețuitor pe uter
Rechinul-tigru de nisip este o specie vivipară, adică dă naștere puilor vii, nu depune ouă. Însă ceea ce se petrece în uterul femelei este departe de o simplă dezvoltare fetală: din ouăle fertilizate intern, se formează mai mulți embrioni, dar doar unul singur ajunge la naștere din fiecare uter (femela are doi). Motivul? Primul embrion care se dezvoltă suficient începe să-i vâneze pe ceilalți, mâncându-și propriii frați nenăscuți.
Fenomenul poartă denumirea de "adelphofagie", termen care vine din greacă și înseamnă literalmente "devorarea fratelui". Embrionul dominant, numit uneori și „embrionul alfa”, deschide gura, dezvoltă dinți funcționali și începe să consume alți embrioni mai mici sau ouăle nefertilizate aflate în uterul matern. Astfel, în fiecare uter rămâne câte un singur individ, cel care a supraviețuit acestui măcel biologic.
Un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Stony Brook din SUA a demonstrat că acest proces selectează indivizii cei mai puternici chiar înainte de naștere. Femela naște în general doi pui — unul din fiecare uter — iar aceștia sunt deja prădători desăvârșiți.
De ce își mănâncă frații în uter? Strategia evolutivă a unei specii brutale
Deși pare o aberație biologică, acest tip de canibalism are o logică evolutivă clară: supraviețuirea puiului cel mai apt într-un mediu ostil. Rechinul-tigru de nisip trăiește în ape unde concurența este acerbă, iar puii care ies prea mici sau nepregătiți au șanse minime de viață.
Prin urmare, natura a creat un sistem extrem: în loc să nască mai mulți pui vulnerabili, femela produce doar doi indivizi mari, bine hrăniți și deja capabili să se descurce în sălbăticie. Un embrion poate consuma zeci de ouă și alți embrioni, acumulând resurse esențiale.
Procesul durează câteva luni, iar la finalul gestației, puii născuți măsoară deja aproximativ 1 metru lungime, dimensiune rar întâlnită la alte specii de rechini la momentul nașterii. Aceștia pleacă imediat pe cont propriu, fără a primi nicio formă de îngrijire parentală.
Periculos sau nu pentru oameni? Mituri și realități
În ciuda numelui său temut și a comportamentului feroce din uter, rechinul-tigru de nisip nu reprezintă o amenințare serioasă pentru oameni. Deși are o înfățișare intimidantă — corp masiv, dinți lungi și ascuțiți care rămân vizibili chiar și cu gura închisă —, această specie este, în realitate, relativ pașnică.
Rareori a fost implicat în atacuri asupra oamenilor, iar majoritatea incidentelor documentate au avut loc în contexte în care rechinul s-a simțit amenințat sau a fost provocat. Este mai curând un spectacol pentru scafandrii decât un pericol public, iar în multe acvarii mari din lume, exemplare de Carcharias taurus sunt vedetele principale.
Totuși, comportamentul său de reproducere rămâne unic. Cazurile de canibalism intrauterin sunt rare în regnul animal, iar în afara acestui rechin, doar câteva alte specii marine au prezentat fenomene similare, dar niciuna la o asemenea intensitate.
Rechinul-tigru de nisip oferă unul dintre cele mai spectaculoase exemple de supraviețuire extremă încă de la stadiul embrionar. El demonstrează cum selecția naturală poate merge până la forme brutale pentru a asigura continuitatea speciei.
