O altă angajată a Teatrului Metropolis îl acuză pe regizorul Radu Nica de abuz și tratament inuman: „Aveți trompele legate?, dacă nu, vi le legăm noi”

După ce Lia Bugnar a făcut publică situația critică în care actrița Mariana Dănescu se află de aproape doi ani la Teatrul Metropolis, acuzând că a fost umilită și hărțuită de nenumărate ori de către regizorul Radu Nica, o altă fostă angajată a instituției și-a făcut curaj să povestească prin ce calvar a trecut în timpul mandatului fostului director interimar.

Mirela S. G. a fost angajată la Teatrul Metropolis din 2023, iar din momentul angajării și până a reușit să plece din instituție, unde era angajată pe o perioadă nedeterminată în departamentul de Marketing, a povestit că era hărțuită constant de către regizorul Radu Nica, care ar fi avut un limbaj trivial și jignitor atât la adresa copiilor, cât și la adresa femeilor care lucrau în Teatrul Metropolis.

Mai jos regăsiți o parte din descrierea pe care fosta angajată a Teatrului Metropolis a realizat-o despre perioada în care a fost nevoită să lucreze cu managerul instituției.

„O poveste personală.

Un teatru de stat din București. Un an și ceva din viața mea.Episodul 1

Am început să lucrez acolo în luna octombrie 2023. De la bun început am spus că am un copil mic – fetița mea avea doi ani și jumătate și abia se obișnuise la grădiniță – și că vor exista situații în care va trebui să-mi iau medical. Mi s-a spus că e în regulă.

Curând însă, faptul că am un copil a devenit motiv continuu de reproș.De fiecare dată când eram în medical, telefonul suna fără oprire, mesajele se adunau, iar managerul era foarte supărat dacă nu puteam să fac pe loc ceea ce îmi cerea. În ședințe, îmi era tot mai greu să ascult „glumele”: „copiii sunt ființe cu IQ de 3 care îți distrug viața”.

Colegelor li se spunea: „aveți trompele legate?, dacă nu, vi le legăm noi”, „femeile care sunt angajate la teatru și rămân însărcinate o fac în mod deliberat pentru a fura statul”. Iar mie mi se repeta obsesiv că ar trebui să-l pun pe soțul meu să stea cu copilul, ca eu să mă pot ocupa de teatru. Plecarea mea la ora 17, pentru a-mi lua fetița de la grădiniță, devenise o sursă de enervare pentru el.

Un episod grotesc a rămas în memoria noastră ca „ancheta tamponului”. Cineva a murdărit toaleta din greșeală, iar managerul s-a arătat deranjat de mirosul de clor folosit de colegele de la curățenie.

Drept urmare, am fost chemate pe departamente în ședință și mustrate pentru un incident pur feminin. Peste o oră, secretara a fost trimisă prin birouri să verifice care dintre noi era „în acea perioadă a lunii”.

Așa au arătat primele luni pentru mine la acest teatru. Umilințe repetate, glume misogine, dispreț față de viața mea personală, presiuni și control constant. În loc ca teatrul să fie un loc al culturii și al respectului, a devenit pentru mine scena unor abuzuri zilnice, mici, dar dureroase.

Totul se reduce la control, control și iar control. Grupulețe, bisericuțe, tensiuni alimentate zi de zi. Iar când simți că nu mai poți respira și vrei să pleci din acel loc toxic, amenințarea vine rece: «nici cu mine, nici cu altul». Va urma!”

Ulterior, Mirela a revenit cu o continuare a dezvăluirilor și îl acuză pe Radu Nica de faptul că i-ar fi permis cu greu concediul medical.

„O poveste personală.

Un teatru de stat din București. Un an și ceva din viața mea. Episodul 2

Am putea crede că recomandările de tip „soluții anticoncepționale”, precum „legarea trompelor”, adresate angajatelor, se nășteau dintr-o grijă obsesivă pentru ca bugetul de salarii să fie folosit exclusiv pentru cei disponibili non-stop la teatru, ca într-un supermarket deschis 24/7. Nu am aflat însă dacă domnilor li s-a sugerat vasectomia – ar fi fost un detaliu interesant.În ceea ce privește perfecționarea profesională, nu am primit însă un argument similar.

Pentru susținerea tezei de doctorat am solicitat 15 zile lucrătoare de concediu fără plată. Răspunsul managerului a fost că îmi iau acele zile „degeaba”, pentru că este imposibil să finalizezi o teză de doctorat într-un timp atât de scurt. La întoarcere mi-a spus că îmi făcuse o favoare oferindu-mi zilele fără plată.

Când i-am amintit că legea îi impune această obligație, m-a pus să-i printez articolul din legislație și să-i arăt exact unde scrie că trebuie să-mi acorde concediul.În cele din urmă, am înțeles mesajul: indiferent de efort, nu m-aș fi putut ridica la nivelul de profesionalism, dedicație și fanatism pe care îl dorea domnia sa.

Dorind binele instituției, dar mai ales păstrându-mi echilibrul psihic și emoțional necesar familiei și societății, am participat la un concurs pentru un post într-o altă instituție. Am fost chemată apoi în birou și am aflat că, din nou, am greșit: „trădare, numele tău e femeie”.

În ședința cu întregul departament, managerul a declarat că nu mai poate avea încredere în mine și că se simte „ca un bărbat înșelat”. Nu m-a trimis la mănăstire, ci în birou. Din când în când, mai ales atunci când nu citea suficientă emoție pe chipul meu, adăuga și aluzii legate de legislație. Atunci regretam că soțul meu nu face parte din sistemul juridic.

În momentele de disperare ajunsesem chiar să-mi imaginez divorțul și recăsătoria cu o casă de avocatură de notorietate, precum Mușat & Mușat – nu din lipsă de sprijin din partea soțului meu, care a fost mereu alături de mine, ci doar pentru a avea la îndemână „meseria potrivită” cu care să pot răspunde la asemenea presiuni.”, este a doua postare realizată de fosta angajată a Teatrului Metropolis.