Moartea lui Ceaușescu și gloria lui Ion Iliescu. Cum a condus țara în cele trei mandate de președinte
După revoluția din 1989, Ion Iliescu a fost una dintre figurile centrale ale Frontului Salvării Naționale (FSN), care s-a transformat mai târziu în FDSN, și ulterior în Partidul Democrației Sociale din România (PDSR), devenind în cele din urmă Partidul Social Democrat (PSD).
Consiliul FSN s-a propus a fi entitatea care va organiza primele alegeri libere post-revoluționare, cu planul de a se autodizolva după aceea. Cu toate acestea, după dizolvare, majoritatea membrilor săi au format nucleul FSN care a concurat la alegeri, obținând 70% din voturi.
În calitate de pion important în FSN, Iliescu a fost martor și participant la schimbările și diviziunile politice care au determinat evoluția acestuia către FDSN, PDSR și în cele din urmă PSD.
În lumina evenimentelor tensionate, precum mineriadele, orientarea politică a lui Iliescu s-a modificat, oscilând de la susținerea Perestroikăi spre o direcție social-democrată, mai în linie cu tendințele stângii occidentale. Sloganuri precum „Nu ne vindem Țara!” au răsunat în timpul acestei perioade.
Conform analistului Florin Poenaru, partidul condus de Iliescu a fost de la bun început reprezentativ pentru interesele capitaliștilor locali, mai degrabă decât pentru cele ale proletariatului.
La finele anului 1989, FSN a preluat controlul, stabilind un guvern provizoriu condus de Petre Roman și l-a desemnat pe Ion Iliescu ca președinte interimar al României. Cu toate că inițial FSN a fost creat ca o structură temporară de guvernare, s-a decis transformarea sa într-un partid politic.
Această decizie, având în vedere originea majorității membrilor săi din rândul fostului PCR, a stârnit nemulțumire și proteste. În contextul acestor tensiuni, Iliescu a solicitat sprijinul "claselor muncitoare", ceea ce a condus la prima mineriadă.
Cu toate acestea, liderii FSN au ajuns la un consens cu opoziția, convenind să împartă puterea până la organizarea alegerilor. Astfel, la 13 februarie 1990, Iliescu a fost desemnat Președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, care avea rolul de a prelua atribuțiile prezidențiale și în care erau incluși reprezentanți ai tuturor partidelor nou-înființate post-revoluție.
Ion Iliescu: Evoluția mandatelor și tranziția României la democrație
Ion Iliescu a influențat puternic tranziția României la democrație, având un rol semnificativ în politica post-decembristă, confruntându-se cu diverse provocări pe parcurs. De-a lungul carierei sale, Iliescu a trecut prin mai multe alegeri prezidențiale, relansând relațiile externe ale României și stabilind fundamentele pentru aderarea la Uniunea Europeană și NATO.
În urma alegerilor prezidențiale din 20 mai 1990, Ion Iliescu devine președinte interimar al României, marcând astfel începutul unei ere post-comuniste. După victoria FSN în alegerile legislative, Iliescu l-a numit pe Petre Roman ca prim-ministru. Cu toate acestea, această perioadă nu a fost fără tensiuni, evidentă în evenimentele Mineriadei din septembrie 1991, care a dus la demisia lui Roman.
1991 a fost un an crucial pentru România, având loc adoptarea noii Constituții. În 1992, Ion Iliescu a câștigat alegerile prezidențiale cu un procent de 61% din voturile exprimate în turul doi, bazându-se majoritar pe voturile populației rurale și a muncitorilor.
Acest mandat a reprezentat o perioadă de stabilizare și democratizare parțială a României, cu țara orientându-se către o economie de piață și reluând relațiile cu Uniunea Europeană și NATO. Relevante pentru această perioadă sunt și reformele sociale și economice care au marcat tranziția României spre democrație.
În 1996, Iliescu a candidat pentru un nou mandat, dar a fost depășit în turul 2 de Emil Constantinescu. În următorii patru ani, Iliescu s-a retras în opoziție, devenind senator în București și conducând grupul parlamentar al PDSR în Senat. Adoptând modelul european al social-democrației, Iliescu a solicitat aderarea PDSR la Internaționala Socialistă.
La finalul anilor '90, Iliescu a criticat Guvernul pentru proiectul de lege care acorda foștilor președinți drepturi speciale, refuzând aceste avantaje și afirmând că prioritățile guvernului ar trebui reevaluate.
În 2000, Iliescu revine în prim-plan, câștigând alegerile prezidențiale împotriva ultra-naționalistului Corneliu Vadim Tudor. Acest mandat, care a marcat începutul secolului, a fost definit de reformele guvernului Năstase, aderarea României la NATO și finalizarea negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană. Una dintre cele mai notabile acțiuni ale lui Iliescu în acest timp a fost înființarea "Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România", sub conducerea lui Elie Wiesel, având ca rezultat un raport esențial despre Holocaust în România.
