Nou an școlar vine cu haos în Educație. Dascălii, obligați să predea în trei școli
În prag de nou an școlar, sute de profesori din toată țara caută soluții pentru a-și completa norma didactică. Creșterea numărului de ore obligatorii pe săptămână, decisă de Guvern, a dus la situații în care dascăli cu experiență sunt nevoiți să împartă activitatea între două sau chiar trei unități de învățământ.

Schimbări în Educație care au prins profesorii pe nepregătite
Decizia Guvernului de a majora norma didactică de la 18 la 20 de ore pe săptămână a provocat dificultăți serioase pentru cadrele didactice. Profesorii cu vechime mai mică au fost cei mai afectați, fiind nevoiți să își caute ore libere în alte școli pentru a-și completa norma. În județul Iași, aproape 80 de profesori au participat la ședințele publice organizate de Inspectoratul Școlar, sperând să găsească soluții pentru a-și păstra locurile de muncă, scrie Digi.
Daniela Macarie, profesoară de limba franceză, povestește că a fost nevoită să revină din concediu și să își refacă planurile pentru a-și putea continua activitatea. „Am venit val-vârtej din vacanță, din Spania, ca să vin să fac dosar. Toate făcute în grabă, cu emoții că îți pierzi locul de muncă. A fost destul de stresant!”, a spus aceasta.
Un profesor titular ajuns să predea în trei școli
Cu o experiență de 19 ani ca profesor titular la Iași, Daniela Macarie preda până acum la o singură școală. Din această toamnă, situația s-a schimbat radical. Pentru a-și păstra norma, va fi nevoită să lucreze în trei școli diferite. „La 50 de kilometri prima și a doua la mai puțin, aici, mai aproape de Iași. Va fi foarte dificil de sincronizat, astfel încât să putem merge când într-o școală, când în alta”, a explicat profesoara.
O situație asemănătoare întâmpină și Maria Gavrilaș, care predă religie și educație socială în trei școli dintr-o comună din județul Iași. Cele trei unități de învățământ îi asigură doar jumătate din normă. „Lucrez în învățământ de 25 de ani și așa ceva nu mi s-a mai întâmplat!”, a declarat ea. Întrebată de câte ore a rămas lipsă, profesoara a răspuns: „Fără unsprezece.”
Inspectoratul Școlar: selecție pe baza dosarelor
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Iași au explicat modul în care au fost repartizate orele disponibile. Antonina Bliorț, purtător de cuvânt al instituției, a arătat că procesul s-a făcut în baza unui punctaj obținut din dosarele depuse de profesori. „A fost un punctaj obținut în baza unui dosar, dosarul care prezintă, de fapt, activitatea profesorului de până acum. Se referă la studii, se referă la activitățile pe care le-a desfășurat în școală”, a precizat aceasta.
Profesorii prezenți la ședințe spun că schimbările legislative i-au prins nepregătiți. „M-am transferat la două școli, la una dintre școli nu s-a realizat planul de școlarizare. Am pierdut șapte ore din catedră”, a declarat un cadru didactic. O altă profesoară a comentat: „Ne-a luat pe nepregătite această «Lege Bolojan».”
Nemulțumirile au fost exprimate și de alți dascăli care încearcă să își completeze norma prin ore luate din mai multe școli. „N-ai cum să faci o catedră din 8 sau 10 școli, încercând să faci navetă, într-o singură zi, de 100 de kilometri dintr-una în alta”, a spus un profesor.
Ministerul Educației: promisiuni de flexibilitate
La nivel central, oficialii din Ministerul Educației susțin că situația este gestionabilă. Daniel David, ministrul Educației, a declarat că modificările făcute prin ordin de ministru ar trebui să prevină fragmentarea excesivă a normelor. „Nu văd că ar trebui să apară probleme majore, mai ales că am flexibilizat prin ordinul de ministru o serie de lucruri, inclusiv să evităm fragmentarea majoră a normei”, a spus ministrul.
Orele care rămân disponibile după această etapă urmează să fie repartizate profesorilor suplinitori, începând de săptămâna viitoare.
Cazurile din Iași se regăsesc și în alte județe, unde inspectoratele școlare organizează ședințe publice pentru a găsi soluții profesorilor care nu au ore suficiente. Până la începutul noului an școlar, mii de dascăli din România așteaptă clarificări pentru a ști în ce condiții vor preda din septembrie.